Doi copii au căzut de la etaj în București, în zile consecutive. Cum pot fi evitate astfel de tragedii

Doi copii din Capitală, ambii în vârstă de 5 ani, au murit în două zile consecutive, 22 și 23 martie, după ce au căzut pe geam de la etajul 9, respectiv etajul 8.
Bianca Bocioacă
25 mart. 2026, 07:25
Doi copii au căzut de la etaj în București, în zile consecutive. Cum pot fi evitate astfel de tragedii
Ce trebuie să faci dacă stai la bloc și ai copii mici

Copilul care a murit luni, 23 martie, locuia într-un bloc de pe Bulevardul Chișinău, Sectorul 2, și se afla în apartament alături de părinții și surorile lui. Potrivit unor surse apropiate, în camera în care s-ar fi aflat copilul nu mai era nimeni altcineva în momentul tragediei.

Cu mai puțin de 24 de ore înaintea acestui accident, în Sectorul 1 al Capitalei, un alt băiețel de cinci ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 9 al locuinței sale.

Citește și: Un copil de 5 ani din București a murit după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc din Sectorul 1. Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML pentru efectuarea necropsiei

„Există câteva reguli pe care părinții trebuie să le știe. Există foarte multe sisteme la toate magazinele de bricolaj care nu existau acum 12, 15 ani, care permit blocarea atât a ușilor, cât și a ferestrelor, așa cum avem la sertarele din casă. Oricât de multe măsuri de precauție am lua, să ne gândim întotdeauna că un copil sub 7 ani are foarte multe curiozități”, a avertizat Cosmina Similean, director general DGASMB, porivit stirileprotv.ro.

Soluții de securizare a ferestrelor

Într-un apartament de bloc, fiecare deschidere spre exterior a ferestrei poate deveni, în absența unor măsuri adecvate, o amenințare pentru siguranța celor mici. Iată câteva soluții utile:

  • Montați grilaje de protecție la toate ferestrele. Acestea ar trebui să aibă un mecanism de deschidere rapidă în caz de incendiu
  • Utilizați opritori de ferestre pentru a limita deschiderea la maximum 10 cm
  • Plasele de țânțari nu oferă protecție – ele nu sunt concepute pentru a susține nici măcar greutatea unui copil mic.
  • Montați încuietori pentru ferestrele culisante – pentru a preveni deschiderea de către copii
  • Îndepărtați mobila de lângă ferestre – canapelele, scaunele sau măsuțele pot fi folosite de copii pentru a escalada până la mânerele ferestrelor

Citește și: Scene șocante în Capitală! Un copil de 5 ani a căzut de la etajul 8 al unui bloc din Sectorul 2

Pentru a evita căderea de la înălțime, la fel de important este să nu le permiți copiilor să se joace pe balcoane, acoperișuri, terase de blocuri sau scări de incendiu. Ca regulă generală: copiii mici nu trebui lăsați nesupravegheați.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Atac la foștii selecționeri înainte de România – Polonia: „Nu au carte!”
Capital.ro
Majorarea pensiilor din 2027. Valentina Robu, șefa Casei de Pensii: Se va reflecta în drepturile aferente lunii ianuarie
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
MediaFlux
Planul unui bărbat de a-l scoate pe Călin Georgescu din arest: ”Îi lichidăm pe toți, îl luăm pe Călin de acolo cu elicopterul”
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România