Reuniunea din Oltenia, considerată una dintre cele mai importante zone electorale pentru PSD, a fost prezentată de liderul social-democrat drept un moment de analiză a situației economice și politice actuale. Grindeanu a vorbit despre nemulțumirile exprimate de membri și despre direcția în care se îndreaptă partidul în raport cu actuala formulă de guvernare.
„O primă întâlnire în zona Olteniei, principalul bazin sau bazinul electoral numărul unu pentru PSD. A fost o întâlnire foarte bună în care s-a discutat foarte mult despre economie, unde ne aflăm acum, despre măsurile pe care Guvernul le-a luat în ultimele 10 luni, despre efectele acestor măsuri în viața noastră, a tuturor, fie că suntem la putere, fie că suntem în opoziție, fie că nu facem deloc politică. În fiecare zi vedem date economice care ne vin de la INS și nu numai, care ne mai anunță cum producția industrială scade cu 16% față de luna anterioară, puterea de cumpărare, de asemenea, a scăzut doar anul acesta doar 6%. Economia anul trecut a crescut de trei mai puțin decât se prognozase. Sunt lucruri care dacă vorbim despre indicatori macroeconomici, poate sună ca niște cifre sau procente seci, dar când vorbești de o inflație care a atins anul trecut 10% înseamnă din start o scădere a puterii de cumpărare a românilor”, a spus Sorin Grindeanu.
În acest context, liderul PSD a criticat modul în care funcționează coaliția de guvernare, subliniind că partidul pe care îl conduce nu reușește să își impună punctele de vedere fără presiuni politice. El a sugerat că echilibrul din coaliție este unul fragil și că PSD se află într-o poziție dificilă.
„Am făcut această analiză noi de la PSD, ca membri ai acestei coaliții. Am discutat despre ce puteam face noi mai mult în interiorul acestei coaliții, despre măsurile pe care le-am stopat, le-am îndreptat, le-am corectat, le-am impus. Altele n-am reușit. E o coaliție de patru partide, unde PSD este singurul de partid stânga dintr-o coaliție de dreapta. Ș în toată această perioadă lucrurile au funcționat în acești parametri. De fiecare dată când venim cu câte o propunere trebuie să amenințăm. Și, da, este despre economie și aș transmite direct: Ilie, este despre economie și nu este despre sărăcie. Și în România în acest moment lucrurile merg într-o direcție proastă. Asta am analizat noi astăzi”, a adăugat Sorin Grindeanu.
Grindeanu a reiterat că PSD are o pondere semnificativă în Parlament, însă acest lucru nu se reflectă, în opinia sa, în modul în care sunt luate deciziile în cadrul Executivului. El a criticat stilul de conducere al premierului și a sugerat că relațiile din coaliție nu sunt unele funcționale.
„PSD reprezintă 45% din coaliție ca pondere de locuri în Parlament. Concluzia ședinței de astăzi e că prim-ministrul nu s-a purtat ca un premier. Când ai voturile și faci parte dintr-o coaliție în care cel mai mare partid nu e băgat în seamă sau când e băgat în seamă trebuie să amenințe lucrurile nu mai sunt coordonat constructive. Noi, în 20 aprilie vom face această consultare în care cei care votează vor fi informați de toate opțiunile. Din sală s-au ridicat foarte mulți colegi cu propuneri bune”, a continuat liderul PSD.
În același timp, liderul social-democrat a admis că și PSD are o parte de responsabilitate pentru situația actuală, dar a subliniat că acest lucru nu justifică menținerea aceleiași direcții politice dacă aceasta este considerată greșită.
„Toți avem o vină mai mare sau mai mică, nu e nimeni fără de pată, din acest punct de vedere, dar asta nu înseamnă că trebuie să continui în aceeași direcție. Noi am făcut această coaliție venind de bună credință, dar când vezi că direcția pe care mergi e una nepotrivită , o vezi și o simți zi de zi, trebuie să schimbi ceva. Asta o să decidă colegii mei în 20 aprilie. Nu vreau să fiu greșit înțeles. Nu înseamnă că și noi, cei de la PSD, nu am avut partea noastră de vină”, a conchis Sorin Grindeanu.
În cadrul aceleiași întâlniri, Grindeanu a prezentat și scenariile aflate în discuție în interiorul partidului, în perspectiva referendumului intern. Liderul PSD a arătat că opțiunile sunt limitate și că există deja o tendință clară în rândul membrilor.
„Eu am prezentat astăzi cele trei scenarii posibile să rămânem în formula de acum, cu Ilie Bolojan premier, să trecem în opoziție și a treia să existe o reconfigurare în interiorul coaliției. Nu există alte scenarii. Mi-e greu să și nu aș vrea să mă antepronunț mai ales că mai avem șapte întâlniri regionale, dar există un trend pe care îl realizez și prin luările de cuvânt ale colegilor. În Oltenia a fost ca la olteni, mai aprinși, așa. Lumea, ceea ce a exlcus astăzi a fost din punctul meu de vedere, să mai continuăm în această formulă”, spune Sorin Grindeanu.
Totodată, el a reluat ideea nemulțumirii din partid față de modul în care funcționează coaliția și relația cu premierul.
„PSD reprezintă 45% din coaliție ca pondere de locuri în Parlament. Concluzia ședinței de astăzi e că prim-ministrul nu s-a purtat ca un premier. Când ai voturile și faci parte dintr-o coaliție în care cel mai mare partid nu e băgat în seamă sau când e băgat în seamă trebuie să amenințe lucrurile nu mai sunt coordonat constructive. Noi, în 20 aprilie vom face această consultare în care cei care votează vor fi informați de toate opțiunile. Din sală s-au ridicat foarte mulți colegi cu propuneri bune”, declară pesedistul.