Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat, într-un interviu difuzat sâmbătă, că nu are o majoritate confortabilă în Consiliul General, de aceea trebuie să negocieze şi o face inclusiv cu PSD şi AUR pentru a trece proiectele. ”Politica este arta de a face lucrurile posibile”, afirmă Ciucu, precizând că ar putea avea majoritate cu un vot, dacă ar vota toţi consilierii. El susţine, însă, că acest lucru nu se întâmplă ”dacă cineva defectează, sau este cumpărat, sau lipseşte…”. Ciucu a precizat că nu are informaţii că s-ar primi bani pentru voturi, dar ”sunt diferite poziţii administrative care se pot oferi în consilii de administraţie, pe la diverse societăţi, care pot fi în ţară, nu neapărat în Bucureşti”.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat, într-un interviu la G4Media, că nu are o majoritate confortabilă în Consiliul General.
”Am o colaborare politică foarte bună cu partidul meu, evident, Partidul Naţional Liberal, cu USR, cu partidul REPER care are trei consilieri în Consiliul General, cu PMP şi cu Forţa Dreptei (…) Deci, teoretic, aş putea, dacă toată lumea ar participa la Consiliul General, la şedinţe, să am o majoritate cu un singur vot. Deci dacă cineva defectează sau este cumpărat sau lipseşte..”, a declarat Ciprian Ciucu, în interviul difuzat sâmbătă.
Pus să explice ce înseamnă un consilier cumpărat, Ciucu a declarat: ”Ca întotdeauna, se oferă, se oferă diferite… Cu avantaje. Şi cu poziţii, probabil şi cu bani, nu ştiu”.
Primarul general a explicat că nu are informaţii concrete că s-ar primi bani, cum se întâmpla în urmă cu 20 de ani, dar ”sunt diferite poziţii administrative care se pot oferi în consilii de administraţie, pe la diverse societăţi, care pot fi în ţară, nu neapărat în Bucureşti”.
”Nu ai de unde să le afli, poate doar mai târziu. Dar hai să vedem cum va fi comportamentul de vot al acestor consilieri”, a adăugat primarul general.
El a menţionat că, pentru a obţine majoritate pentru proiecte, negociază inclusiv cu PSD şi AUR.
”Treaba unui primar e să-şi asigure majoritatea. Politica este arta de a face lucrurile posibile. Şi atunci, evident, când fac compromisuri, nu le fac în beneficiul meu personal, ci le fac pentru oraş. Ne aliniem viziunea. Am discutat cu primar cu care am altă viziune, de exemplu, şi ne-am aliniat-o. Adică chiar dacă continuă un proiect cu care, poate, iniţial în forma aceea nu eram de acord. Am făcut ca proiectul să fie în aşa fel încât să fim de acord cu el. Foarte multă lume, de exemplu, a comentat de ce am fost de acord cu pasajele pe care vrea să le facă domnul Negoiţă? Pentru că domnul Negoiţă le va face conform PUZ-ului făcut de către Primăria Generală. Adică iniţial dânsul nu voia ca pe acolo să fie tramvai, dar am căzut de acord că va avea şi tramvai. Deci negocierea presupune şi alinierea de viziuni”, a adăugat primarul general.
Ciucu a avut în ultima perioadă întâlniri cu primarii de sector pentru a discuta despre lucrurile care trebuie făcute în Bucureşti.
Ciprian Ciucu afirmă că Ilie Bolojan ”încearcă să ţină de coaliţie pentru a putea guverna ţara”: Ce face domnul Grindeanu mi se pare că este o aventură politică / Să revină la masa Guvernului, în coaliţie
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu a catalogat, sâmbătă, acţiunile liderului PSD, Sorin Grindeanu, ca fiind ”o aventură politică” şi i-a cerut să revină la masa discuţiilor. ”Partidul Naţional Liberal nu a făcut nimic să pornească această criză şi, mai mult, nu a făcut nimic să o adâncească” , afirmă liberalul, adâugând, însă, că, dacă PSD iese de la guvernare, nu va mai exista altă coaliţie cu social-democraţii. ”Nu ne putem juca de-a coaliţiile”, avertizează Ciucu, precizând şi că PNL nu va deveni ”o balama a PSD la guvernare”.
Ciprian Ciucu a declarat, într-un interviu difuzat sâmbătă de G4Media, că premierul Ilie Bolojan ”încearcă să ţină de coaliţie pentru a putea guverna ţara”.
”Ce face domnul Grindeanu mi se pare că este o aventură politică, o aventură care nu ştiu unde îl va duce. Sunt foarte îngrijorat, ca primar, de faptul că în acest context internaţional cresc dobânzile, iar o criză politică suprapusă peste criza internaţională, care duce la creştea dobânzilor, ar creşte şi mai mult dobânzile”, a mai declarat Ciprian Ciucu.
Acesta a explicat că municipiul Bucureşti ar fi afectat de creşterea dobânzilor: ”De aceea, eu mă aştept şi cer domnului Grindeanu, în mod foarte clar, să oprească această aventură politică, să revină la masa Guvernului, în coaliţie, să mergem mai departe aşa cum am decis şi au decis în momentul în care au semnat protocolul de guvernare”.
El a adăugat că ”Partidul Naţional Liberal nu a făcut nimic să pornească această criză şi, mai mult, nu a făcut nimic să o adâncească”: ”Dar Partidul Naţional Liberal este un partid demn, nu s-a lăsat călcat în picioare de astfel de manevre politice. De aceea, la ultima şedinţă a Biroului Politic Naţional am şi spus foarte clar: dacă va fi demis Guvernul Bolojan, PNL nu va mai face parte dintr-o altă coaliţie cu PSD. Adică nu ne putem juca de-a coaliţiile. Avem o coaliţie, avem un protocol, suntem oameni serioşi”.
Ciprian Ciucu susţine că PNL nu doreşte să devină ”o balama a PSD la guvernare”.
”Uitaţi-vă la Ilie Bolojan, cu toate tunurile care au fost puse pe domnia sa, este în continuare de două-trei ori mai sus în sondaje, în încrederea populaţiei, decât partidul. O problemă pe care o avem la partid este că nu se face transferul dinspre domnia sa şi dinspre mine suficient către partid. Şi unu dintre motive a fost această incertitudine din partid, că n-ar fi susţinut suficient. Dacă terminăm cu tensiunile interne, sunt convins că acest transfer se va face şi către partid”, a adăugat liberalul.
PSD urmează să decidă, în 20 aprilie, dacă iese de la guvernare, însă declaraţiile liderilor din ultimele luni lasă de înţeles că se doreşte acest lucru.
Ciucu, despre relaţia cu Nicuşor Dan: Ne consultăm pe chestiunile majore / Exclude categoric o candidatură la Cotroceni în 2030
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că o reformă internă a PNL Bucureşti este foarte necesară şi anunţă că şi-ar dori ”o echipă care să fie în aceeaşi linie” cu el. Deocamdată, însă, din cauza prevederilor Statutului PNL, nu s-au putut face unele modificări în anumite filiale. Ciucu nu vede asta ca pe un eşec.
Ciprian Ciucu a vorbit, într-un interviu la G4 Media, despre încercarea de la începutul lunii februarie de a fi schimbate conducerile în anumite filiale ale PNL.
”În condiţiile în care partidul are un Statut foarte strict, în care poţi schimba doar dacă ai două treimi din numărul tuturor voturilor din ţară, că sunt sau nu prezenţi, două treimi înseamnă, cred, undeva la 38 de voturi sau 39 de voturi din din 52. În acest context, când îţi lipseşte un singur vot, deja două treimi din partid sunt cu tine. Şi pentru că cineva a lipsit şi nu a putut participa la şedinţă sau n-au vrut să participe la şedinţă nu am avut atunci două treimi”, a explicat Ciprian Ciucu.
Când i s-a atras atenţia că nu este o victorie, Ciucu a afirmat: ”Sunt de acord cu dumneavoastră. Dar asta nu înseamnă că am eşuat din cauza unei minorităţi, a eşuat o majoritate. Trebuie să mai avem discuţii interne. Problema este că mi-aş dori să am o echipă pe care să o coordonez, pe care să o asum şi care să fie în aceeaşi linie cu mine. Adică Daniel Băluţă, după ce a pierdut, a avut locul trei, a reuşit cumva să îşi facă o echipă şi să schimbe din conducerea filialelor din PSD Bucureşti. Eu, ca învingător detaşat, de pe locul unu, partidul meu a conştientizat – două treimi aproximativ – că merit această şansă. Este vorba şi despre o reformă internă a PNL Bucureşti, care este foarte necesară, dar deocamdată suntem în această minoritate de blocaj”.
Întrebat cum colaborează cu Hubert Thuma, unul dintre principalii critici din interiorul PNL, Ciucu a afirmat: ”Eu nu am intrat în logica unor contre venite de la domnia sa. N-am răspuns. Este preşedinte la Consiliul Judeţean Ilfov. Sunt mai multe instituţii, ADI-uri pe care le avem împreună şi suntem cumva nevoiţi să colaborăm. Serviciile publice sunt interconectate între Bucureşti şi Ilfov”.ai mică decât se vorbeşte în spaţiul public
Primarul general al Capitalei a declarat şi că discută cu preşedintele Nicuşor Dan pe chestiuni importante. ”Ne consultăm pe chestiunile majore. Ne-am consultat pe referendum, ne-am consultat pe partea de urbanism, ne-am consultat pe buget. Eu îl sun mai des, ce-i drept, dar îmi răspunde la telefon”, a declarat Ciucu.
Întrebat dacă ia în calcul o candidatură la Cotroceni în 2030 din postura de primar al Bucureştiului, Ciprian Ciucu a exclus această posibilitate : ”Exclus. De ce să candidez? Eu am zis că vreau să fac din Bucureşti proiectul vieţii mele. Am zis că am nevoie de 10 ani ca să pun cu adevărat lucrurile la punct (…) Majoritatea politică este destul de şubredă şi vedeţi cum am apucat să reorganizez primăria, să reorganizez serviciile publice, instituţiile pentru a le eficientiza, în timp ce am şi multe proiecte în derulare pe termie, pe mediu urban, pe trafic”.
Ciucu susţine că Bucureştiul nu este ”o rampă de lansare” pentru el. ”Nu ştiu dacă vreau ca după două mandate să mai fiu primar sau să rămân în politică, că voi avea deja spre 60 de ani şi poate mai am şi eu ceva de făcut viaţa mea decât să rămân în politică până la adânci bătrâneţi”, a adpugat Ciucu.