Președintele PSD Sorin Grindeanu a avut luni, la Bacău, noi critici la adresa modului în care sunt definite și implementate reformele economice de către Guvern. În cadrul unei întâlniri regionale Nord-Est, urmată de o conferință de presă, liderul social-democrat a respins ideea că disponibilizările sau reducerile salariale pot fi considerate reforme.
„La ce reforme vă referiți? Care reforme s-au întâmplat în ultimele zece luni și nu le știu eu? Să știți că datul afară de oameni nu înseamnă reforme. Să știți că scăderea salariilor nu înseamnă reforme. Reforme, dacă vorbim dintr-o anumită perspectivă, să zicem administrativă, ar însemna comasarea unităților administrativ-teritoriale. Ar însemna digitalizare. Niciodată nu o să vedeți că o să o numească PSD-ul ca fiind reformă concedierea colectivă. Asta nu e reformă. Asta este o acțiune luată de un guvern, dar nu putem să o numim reformă”, a spus Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu a subliniat că PSD a propus încă din septembrie 2025 un program de relansare economică, însă implementarea acestuia a fost întârziată:
„Au trebuit vreo șase luni, și aia cu forța, să impunem acest program de relansare economică și nici acesta în forma pe care am dorit-o noi, la pachet cu acel OUG 7 legat de administrația publică, locală și centrală. E un exemplu. Dar nu îmi place ritmul. Să treacă șase luni ca să poți să pui în aplicare ceva ce noi spuneam atunci în septembrie, că dacă nu le aprobăm vom intra în criză economică… Ce să vezi? S-a întâmplat lucrul ăsta. De cinci luni de zile suntem, cred că e a șasea acum și o să vedem lucrul acesta, consumul e în cap. O să vedem datele pe primul trimestru, la finalul lunii martie, dar în mod sigur indicatorii macroeconomici nu arată bine. Aproape sigur vă pot spune și cu tărie că dacă am fi aplicat aceste măsuri în septembrie, lucrurile stăteau din punct de vedere economic altcumva”, a mai declarat președintele PSD.
Liderul PSD a recunoscut că partidul este împins spre poziții mai dure în relația cu partenerii de guvernare: „Nu îmi place nici mie, nici colegilor mei să amenințăm de fiecare dată. Să amenințăm că dacă nu se aplică ceea ce am propus, pachetul, de exemplu, de relansare, facem anumite mișcări politice. Dacă nu se aprobă pachetul de solidaritate, cum s-a întâmplat în buget, blocăm lucrurile. Eu nu vreau să ajungem acolo. Suntem împinși în a acționa în acest mod. Suntem împinși să luăm decizii din acestea ultimative. De o lună de zile Bogdan Ivan a prezentat în coaliție cele cinci scenarii legate de combustibil, de schema prin care să ajutăm românii să suporte mai bine acest șoc al creșterii prețurilor la combustibil. O lună. Acum o lună eu l-am chemat în coaliție să vină să prezinte aceste scenarii. Sunt patru săptămâni. Patru săptămâni în care nu s-a luat nicio decizie”.
În ceea ce privește reforma administrației publice, Grindeanu a insistat că aceasta trebuie să fie una funcțională, nu doar formală.
„Putem să avem o singură primărie în țara asta cu un singur angajat și n-avem cheltuieli. Doar că toți românii vor suferi fiindcă nivelul serviciilor publice ar fi unul prost. Comasare doar de dragul comasării, nici acesta nu e o soluție. Dacă vii în spate cu anumite lucruri care țin de digitalizare, de lucruri care se oferă pentru cetățeni, servicii publice mai bune, reducând, de asemenea, costul cheltuielilor publice, asta da, asta e reformă. Să dai afară oameni, să reduci salariile, mă scuzați, dacă pe dumneavoastră vă dau afară de la ziarul sau televiziunea la care sunteți, e reformă? Eu zic că nu. Eu zic că e o reducere de costuri, și atât. Nu e reformă”, a mai punctat Sorin Grindeanu.

Liberalii îi răspund lui Grindeanu: Nu stabilește PSD cine este premier de la PNL
„Guvernul a făcut deja, am luat în primă fază o decizie, se analizează și se vor lua și alte decizii. Deciziile trebuie luate nu sub imperiul emoțiilor, ci sub imperiul responsabilității, pentru că este foarte ușor să somezi guvernul să ia decizii. Ideea este că aceste decizii trebuie luate cu calm. Cu siguranță interesul guvernului este de a-și proteja cetățenii și va face tot ceea ce este posibil pentru a se întâmpla acest lucru în limite responsabile și în acord cu legislația specifică, pentru că sunt niște prevedere aici care nu ne permit să facem tot ceea ce ne-am dorit noi să facem”, spune Mircea Abrudean.
El evită să spună ce va face PNL dacă PSD iese de la guvernare. „Haideți să vedem ce se va întâmpla atunci când se va întâmpla. Avem parte de declarații politice, foarte multe, foarte energice. Pot să le înțeleg. E dreptul fiecăruia să facă asta. Vom vedea la momentul la care se vor lua decizii în acest sens ce va face PNL. PNL cu siguranță susține o abordare responsabilă, așa cum a făcut-o de la începutul acestei coaliții în jurul acestui premier, Ilie Bolojan, care are susținerea, fără echivoc, a Partidului Național Liberal. Ați văzut și la ultimul BPN același lucru”, adaugă liberalul.
Referitor la declarația lui Sorin Grindeanu, potrivit căreia se conturează deja scenariul în care PSD va cere înlocuirea lui Ilie Bolojan, el afirmă: „PSD poate să ceară ceea ce consideră necesar. PNL merge înainte cu acest premier”.
De asemenea, el respinge ideea că PNL ar putea renunța la susținerea lui Ilie Bolojan pentru funcția de ministru.
„Nu există un astfel de scenariu. PNL a transmis foarte clar, nu stabilește nici PSD, nici alt partid din coaliție, cine este premier de la PNL sau cine e ministru de la PNL. Rămânem la această decizie”, punctează Abrudean.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că social-democrații analizează trei scenarii privind viitorul partidului la guvernare — menținerea actualei formule, reconfigurarea coaliției sau trecerea în opoziție. Potrivit acestuia, majoritatea membrilor PSD susțin schimbarea actualei structuri guvernamentale, iar decizia finală va fi luată prin vot intern pe 20 aprilie.