Legea care ar putea majora salariile femeilor din România. Ministerul Muncii vrea să elimine diferențele de salarizare pe bază de gen

Ministerul Muncii a elaborat un proiect de lege prin care vrea să elimine diferențele de salarizare dintre bărbați și femei. Companiile care nu remediază problemele de acest fel riscă controale și sancțiuni.
Bianca Bocioacă
01 apr. 2026, 15:40
Legea care ar putea majora salariile femeilor din România. Ministerul Muncii vrea să elimine diferențele de salarizare pe bază de gen
Legea care ar putea majora salariile femeilor din România

În perioada următoare, Guvernul va trimite în Parlament un proiect inițiat de către Ministerul Muncii, condus de Florin Manole, intitulat „Lege privind transparența salarială și consolidarea aplicării principiului egalității de remunerare între femei și bărbați pentru o muncă egală sau o muncă de valoare egală”.

Obiectul proiectului este acela de a elimina disparitățile de salarizare pe bază de gen, în contextul în care, la nivelul Uniunii Europene, bărbații câștigă cu 12% mai mult decât femeile.

Situația discriminării salariale în România

Cu toate astea, România este una dintre țările din UE cu cel mai redus nivel al diferenței de salarizare între genuri, sub 5%, aflându-se în aceeași categorie cu Luxemburg, Belgia, Italia și Slovenia, cu mult peste țări precum Ungaria, Germania, Austria sau Estonia, unde diferențele pot depăși chiar și 17%.

Citește și: Bilete tratament balnear 2026. Ministerul Muncii propune acordarea a 114.000 de bilete pentru pensionari. Care sunt criteriile de acordare DOCUMENT

Proiectul impune proceduri de transparență salarială în procesul de recrutare. Ei vor trebui să precizeze în anunțul de angajare sau să comunice în scris înainte de interviul de angajare „nivelul inițial de remunerare sau intervalul aferent acesteia, stabilit pe baza unor criterii obiective, neutre din punctul de vedere al sexului, care urmează să fie atribuit pentru postul în cauză”.

În plus, companiile trebuie să precizeze și criteriile de evoluție salarială, dar această măsură vizează doar companiile cu peste 50 de angajați.

Anunțurile de posturi vacante și denumirilor locurilor e muncă trebuie să fie neutre din punctul de vedere al sexului lucrătorilor, iar în timpul procedurii de angajare, compania sau instituția respectivă nu poate cere date privind nivelul de salarizare al persoanei respective la angajatorii anteriori.

„Lucrătorii au dreptul de a solicita și de a primi, în scris, personal sau prin intermediul reprezentanților lucrătorilor, informații privind nivelul lor individual de remunerare și nivelurile medii de remunerare, defalcate pe criteriul de sex, pentru categoriile de lucrători care prestează aceeași muncă sau o muncă de valoare egală.

Angajatorul furnizează informațiile solicitate de lucrători într-un termen rezonabil, dar nu mai târziu de 30 de zile lucrătoare de la data solicitării”, prevede articolul 7, alineatul 1 al proiectului.

Citește și: Vești bune de la Ministerul Muncii. Bani în plus pentru pensionari în aprilie și decembrie. Ajutoare noi de la stat pentru familiile cu copii

Aceste informații pot fi solicitate și prin intermediul Consiliului Național de Combatere a Discriminării, dacă angajatul se teme de eventuale represalii la locul de muncă. Informațiile obținute astfel de către angajații femei vor putea fi folosite pentru acțiuni în instanță împotriva angajatorului prin care pot cere restabilirea egalității de salarizare și/sau despăgubiri.

„Despăgubirile sau reparațiile integrale pot include: recuperarea integrală a plăților restante și a primelor sau a plăților în natură aferente, despăgubiri pentru oportunitățile pierdute, prejudicii morale sau orice prejudiciu cauzat de alți factori relevanți, care pot include discriminarea intersecțională, precum și dobânzi de întârziere”, prevede legea.

Astfel de procese sunt scutite de taxa de timbru, iar în cazul în care pârâtul are câștig de cauză, persoana care a depus plângerea, poate fi scutită și de cheltuieli judiciare, dacă se constată că a avut motive rezonabil să depună plângere.

„În cazul în care diferențele de remunerare dintre femei și bărbați nu se justifică pe baza unor criterii obiective, neutre din punctul de vedere al sexului, angajatorii remediază situația în termen de 90 de zile lucrătoare, în cooperare cu reprezentanții lucrătorilor, Inspectoratul Teritorial de Muncă și/sau Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, după caz”, stipulează proiectul de act normativ, prevedere care s-ar putea traduce prin majorarea veniturilor sexului discriminat.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Planul lui Gigi Becali care îi poate schimba primul 11 lui Gică Hagi la echipa națională
Capital.ro
De unde vii și unde mergi? Întrebările puse șoferilor într-o amplă anchetă de trafic
Playtech.ro
Țara europeană care atrage românii în 2026. Salariul minim a crescut puternic în ultimii ani
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Horoscop 30 septembrie 2026. Ultima zi a lunii aduce surprize! Se închid socoteli, apar răspunsuri și se schimbă planurile pentru octombrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte