ANAF face verificări chiar și în rândul propriilor angajați. 200 de mașini confiscate sau sechestrate sunt de negăsit, deși trebuiau să fie scoase la licitație

ANAF a declanșat controale interne după ce au apărut suspiciuni că stocurile de bunuri confiscate și sechestrate nu mai corespund între ce e în acte și ce există fizic, inclusiv un lot de circa 200 de mașini „dispărute” înainte de a fi scoase la licitație.
Andrei Ene
01 apr. 2026, 16:13
ANAF face verificări chiar și în rândul propriilor angajați. 200 de mașini confiscate sau sechestrate sunt de negăsit, deși trebuiau să fie scoase la licitație
Sursă foto : Inquam Photos / Octav Ganea

Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã (ANAF) anunță că demarat verificări interne în rândul angajaților din cauza unor suspiciuni de integritate a acestora.

ANAF face verificări chiar și în rândul propriilor angajați

Este vorba despre posibile comportamente neconforme și suspiciuni de natură a afecta integritatea unor angajați ai instituției, motiv pentru care ANAF a declanșat verificări pentru clarificarea situațiilor.

„Practic, este vorba despre o aliniere a stocurilor de bunuri confiscate/sechestrate faptic cu situația scriptică (evidențiată în bazele de date), acțiune ce are ca scop transparentizarea acestora pentru valorificarea pe platformă”, precizează Adrian Nica, președintele ANAF.

Tot el spune că, în situația în care diferențele identificate vor fi majore și nejustificate, vor fi inițiate controale de integritate, în conformitate cu prevederile legale și procedurile interne aplicabile.

„Orice comportament neadecvat sau care contravine normelor legale şi etice la nivelul ANAF va fi sever sancţionat. În situaţia în care suspiciunile vor fi confirmate, vom dispune toate mãsurile necesare, în mod ferm şi transparent” declarã Adrian Nica, preşedintele ANAF.

ANAF îşi reafirmã angajamentul pentru respectarea principiilor de integritate, legalitate şi profesionalism în exercitarea atribuţiilor sale.

Potrivit Știrile ProTV, printre altele, ar fi vorba despre un lot de nu mai puțin 200 de mașini care sunt de negăsit, deși au fost confiscate sau sechestrate.

Acestea ar fi trebuit să fie urcate pe noua platformă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ELicitații, urmând a putea fi cumpărate de români în cadrul licitațiilor.

Instituția a lansat o nouă platformă de licitații

Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscală (ANAF) împreunã cu Ministerul Finanţelor, a anunţat, marţi, 24 martie, lansarea platformei digitale ”eLicitaţiiANAF”, dedicată publicităţii şi vânzării prin mijloace electronice a bunurilor supuse procedurilor de valorificare prin licitaţie.

ANAF anunţă, marţi, într-un comunicat de presă, că platforma ”eLicitaţiiANAF” este dezvoltată în cadrul procesului de modernizare şi digitalizare a administraţiei fiscale şi este realizată cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (P.N.R.R.).

Noua platformă, care va fi disponibilă începând cu data de 30 martie 2026, facilitează accesul publicului la informaţii despre bunurile care urmează să fie valorificate online.

„Prin lansarea platformei eLicitaţiiANAF facem un pas important în direcţia modernizãrii şi digitalizării administraţiei fiscale, în sensul posibilităţii participării la procedura de valorificare a bunurilor ce fac obiectul executãrii silite şi al valorificãrii bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, de cãtre A.N.A.F., prin mijloace electronice. Ne dorim sã oferim tuturor persoanelor interesate de achiziţionarea acestor bunuri, accesul facil, în condiţii egale, într-un sistem online, dinamic, rapid şi eficient” a declarat Adrian Nica, preşedintele A.N.A.F.

ANAF precizează că orice persoanã poate vizualiza bunurile disponibile pe platformă chiar şi fãrã a deţine un cont S.P.V., însã pentru participarea la licitaţie este necesarã deschiderea unui cont în S.P.V..

Platforma eLicitaţiiANAF este structurată în douã secţiuni principale: Publicitate bunuri şi Licitaţie bunuri.

Secţiunea ”Publicitate bunuri” – unde bunurile sunt promovate pentru o perioadã de 30 de zile, în scopul informãrii publicului şi al asigurãrii unei vizibilitãţi extinse.

În acestã perioadã, persoanele interesate pot consulta informaţiile disponibile şi pot solicita programarea unei vizionãri.

Prin intermediul platformei se valorificã atât bunuri mobile cât şi imobile.

”Vizionarea bunurilor se realizeazã la datele stabilite, în prezenţa funcţionarilor publici desemnaţi, cu atribuţii în domeniu, anterior înscrierii la procedura de licitaţie”, precizeză ANAF.

Secţiunea ”Licitaţie bunuri” – la expirarea perioadei de publicitate bunurile sunt automat trecute în secţiunea de licitaţie.

Licitaţia se desfãşoarã în format online pe o perioadã de 5 zile, 7 zile sau 10 zile, în funcţie de valoarea bunului, interval în care persoanele interesate se pot înscrie la licitaţie, pot achita taxa de participare la licitaţie şi pot depune oferte.

În cazul depunerii unei oferte mai mari, ceilalţi ofertanţi sunt notificaţi automat şi pot transmite noi oferte.

„Pasul de licitare este cuprins între 5% şi 15% din preţul iniţial de pornire, preţul de pornire, la prima licitaţie, fiind suma stabilitã în raportul de evaluare. Dacã în ultimele 15 minute ale perioadei de licitaţie se depune o ofertã, se va aplica timp suplimentar pentru a permite licitarea suplimentarã.

La finalul licitaţiei, ofertantul cu cea mai mare ofertã este declarat câştigãtor, în conformitate cu  prevederilor legale. În cazul bunurilor sechestrate adjudecatarul are posibilitatea de a achita preţul integral sau în rate”, explică ANAF.

Potrivit Agenţiei, în termen de cel mult 5 zile de la finalizarea licitaţiei, taxa de participare sau sumele indisponibilizate se vor restitui persoanelor care nu au fost declaraţi adjudecatari sau celor înscrişi la licitaţii, ulterior anulate.

Modalităţile de platã

Pentru achiziţionarea bunurilor licitate, platforma eLicitatiiANAF pune la dispoziţie mai multe modalităţi de plată:

Plată online prin card bancar – suma se blocheazã în contul ofertantului pentru taxa de participare sau se virează integral pentru preţul de adjudecare.

Decontare bancarã – inclusiv prin internet banking, home banking, mobile banking sau alte metode la distanţã; plata este consideratã efectuatã în momentul debitãrii contului plãtitorului.

Mandat poştal – data poştei este consideratã momentul plăţii; mandatele trimise electronic sunt validate prin sistemul Trezoreriei.
Provenienţa bunurilor licitate

„Bunurile valorificate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executãri silite pentru recuperarea obligaţiilor fiscale neachitate, precum şi din mãsuri dispuse în materie penalã, în baza hotãrârilor judecãtoreşti sau intrate, potrivit legii în proprietatea statului”, precizează reprezentanţii ANAF.

Potrivit acestora, din punct de vedere juridic, acestea pot fi încadrate în douã categorii principale: bunuri sechestrate şi bunuri confiscate, valorificate prin proceduri de vânzare forţatã, în condiţiile legii.

Mai multe informaţii despre platformă şi despre bunurile disponibile vor putea fi consultate direct în cadrul platformei, odată cu lansarea oficială a acesteia.