Simona Halep şi-a împlinit un vis: Este incredibil să fiu între primele 20 de jucătoare ale lumii

Jucătoarea de tenis Simona Halep, care sâmbătă seara a câştigat turneul de la New Haven, a declarat că la începutul anului nu se gândea că va ajunge în Top 20, dar acesta era visul ei şi acum se împlineşte.
Daniel Spătaru
25 aug. 2013, 09:09
Simona Halep şi-a împlinit un vis: Este incredibil să fiu între primele 20 de jucătoare ale lumii

Simona Halep a câştigat sâmbătă seara, la New Haven, al patrulea său turneu din acest an, ocazie cu care a reuşit un salt spectaculos în ierahia jucătoarelor de tenis, reuşind să acceadă între primele 20 de sportive ale lumii

Imediat după victoria obţinută în faţa fostei câştigătoare a Wimbledonului, Petra Kvitova, Simona a declarat: „La începutul anului nu mă gândeam că voi ajunge în Top 20, dar acesta era visul meu şi acum s-a împlinit. Vreau să mă bucur de acest moment. Este incredibil. Mă simt foarte foarte bine. Mă bucur de fiecare meci şi mă simt foarte fericită pe teren. În finala cu Petra Kvitova voiam doar să mă concentrez pentru fiecare punct. Nu mă gândeam la scor, doar loveam mingea. Nu cred că Petra a jucat la cel mai bun nivel al ei, însă eu am făcut un joc foarte bun. Sunt foarte fericită. Vreau să ţin trofeul cu mine, nu vreau să îl trimit acasă„.

Citeşte şi Performanţă de excepţie în tenis. Simona Halep a câştigat turneul de la New Haven

Simona Halep a mai câştigat în acest an turneele de la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch şi Budapesta. Potrivit Mediafax, victoria de sâmbătă a fost a cincea a româncei în faţa unei jucătoare din Top 10, după cele din faţa lui Na Li (2011), Agnieszka Radwanska, Marion Bartoli şi Caroline Wozniacki (toate trei 2013). Ca urmare a succesului de la New Haven, Simona Halep va urca în ierarhia WTA, urmând să se claseze între primele 20 de jucătoare. Halep este a patra jucătoare din România care ajunge în Top 20, după Virginia Ruzici, Irina Spîrlea şi Ruxandra Dragomir-Ilie.

Jucătoarea de tenis Simona Halep a câştigat, sâmbătă, turneul de la New Haven (SUA), obţinând patrulea titlu din carieră, după ce s-a impus în finala cu sportiva cehă Petra Kvitova, numărul 9 WTA şi a treia favorită, scor 6-2, 6-2. Meciul a durat o oră şi 6 minute.

Simona Halep a obţinut pentru prima dată un titlu din categoria Premier, după ce a triumfat în 2013 la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch şi Budapesta. Până în prezent, ea a mai jucat trei finale, două la Fes (2010 şi 2011) şi una la Bruxelles (2012), toate pierdute.

Halep a obţinut pentru performanţa de la New Haven 117.000 de dolari şi 470 de puncte WTA.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Laura Vicol a venit la FCSB – UTA pentru a-i da ultima șansă lui Gigi Becali. Foto exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! O frumoasă actriță a murit prea devreme. A fost o luptătoare
Playtech.ro
Permisul auto fără durată fixă: Ce schimbări pregătește Ministerul Afacerilor Interne în legislația rutieră
Adevarul
Gazetarul Cristian Tudor Popescu explică „la ce e bună Catedrala”: „E o clădire folositoare poporului român”
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Manuela are 45 de ani și are probleme pentru că e „prea atrăgătoare”
kanald.ro
Cine sunt cei doi turiști care au murit, după ce au căzut în gol sute de metri în Munții Făgăraș! O a treia persoană a fost salvată în ultima clipă
Cancan.ro
Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
iamsport.ro
”Îi trimit dracii ca să mă ispitească”. Gigi Becali, implicat în mijlocul unui scandal chiar în fața palatului său!
MediaFlux
Rusia a testat noua rachetă de croazieră Burevestnik cu propulsie nucleară! Anunțul lui Putin. SUA a fost informată
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini terifiante în Catedrala Neamului! A căzut de la 60 de metri înălțime, lângă intrare
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi