Ion Țiriac, investiție de 100 de milioane de euro în Brașov. Ce vrea să facă miliardarul în orașul său de suflet

În vârstă de 86 de ani, Ion Ţiriac s-a decis, până la urmă, să facă un patinoar în locul lui de suflet din Români, orașuș său natal, Brașov. Proiectul a fost aprobat de autoritățile locale, după ce, inițial, fusese blocat.
Anca Toma
02 apr. 2026, 22:24
Ion Țiriac, investiție de 100 de milioane de euro în Brașov. Ce vrea să facă miliardarul în orașul său de suflet
Ion Țiriac, investiție de 100 de milioane de euro în Brașov

Ion Ţiriac a decis ca, după construcţia bazei sportive, aceasta să fie pusă gratuit la dispoziţia municipalităţii din Braşov, care se va ocupa de funcţionare şi întreţinere.

„Terenul pe care va fi ridicat acest patinoar urmează a fi identificat de Fundația Ion Țiriac, Terenul va fi achiziționat de partenerul privat, care va construi și baza sportivă.

La final, baza sportivă va fi pusă la dispoziția Municipalității în mod gratuit și pe durată lungă de timp, municipalitatea urmând să plătească costurile de funcționare și întreținere și să o susțină din fondurile bugetului local în scopul de a derula programe și activități care să permită și să încurajeze accesul copiilor și tinerilor la sport prin practicarea hocheiului și patinajului, în condițiile ce vor fi agreate de părți”, a anunțat municipalitatea din Braşov.

Citește și: S-au despărțit! Ion Țiriac și Sorana Cîrstea au luat-o pe drumuri separate. Cine a făcut primul pas în afara relației

Ion Țiriac a achiziționat o proprietate cu suprafaţa cât Capitala

Ion Țiriac a oferit detalii despre investițiile sale din Africa, explicând că a dezvoltat, în timp, o rezervație privată de aproximativ 21.000 de hectare. Această suprafață reprezintă aproape 92% din întinderea capitalei României, ceea ce face ca domeniul său să fie unul dintre cele mai mari deținute de un român în străinătate.

„Am 21.000 de hectare in Namibia, o proprietate care trebuie să fie îngrijită în fiecare zi. În Africa merg des pentru că am fost vânător de la vârsta de 17 ani, înainte să cumpăr proprietatea din Namibia. Și mai cumpăr încă una, se pare, și mai cumpăr încă una probabil în Botswana.

Pe mine Africa m-a fascinat dintotdeauna din toate punctele de vedere. Te duci în Platoul Masai, în Tanzania, și vezi acolo oamenii trăind în urmă cu o sută de ani. Șeful tribului are dreptul la viață și la moarte”, a declarat Ion Țiriac pentru iAMSport. (Citește AICI mai multe detalii)

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Gică Popescu a tras un semnal dur de alarmă în Guvern: „Dacă nu rezolvăm această problemă, sportul românesc va dispărea!”. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă modul de calcul al ROBOR. Băncile nu vor mai putea vedea cotațiile concurenței
Playtech.ro
Dronele, noua amenințare din Marea Neagră. De ce sunt atât de greu de oprit și ce trebuie să se întâmple pentru ca România să ceară ajutorul NATO
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Abigail, eleva din Bistrița implicată într-un grav eveniment rutier, și-a pierdut viața la doar 18 ani: „A plecat să cânte în corul îngerilor”
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT