Ce superstiții are Daniela Gyorfi de Paște: „Așa am păstrat tradiția tot timpul cu mama mea”

Mai sunt câteva zile până la Paște, iar vedetele fac ultimele pregătiri. Daniela Gyorfi recunoaște că are niște superstiții privind această sărbătoare, la care nu renunță nicicum, pentru că este o tradiție din copilărie, care îi amintește de mama ei.
Anca Toma
07 apr. 2026, 13:22
Ce superstiții are Daniela Gyorfi de Paște:
Ce superstiții are Daniela Gyorfi de Paște

Daniela Gyorfi are o familie frumoasă alături de partenerul ei de viață, George Tal, și fiica lor, Maria. Bărbatul mai are un băiat dintr-o altă relație, care petrece alături de tatăl lui în acest an.

Citește și: Daniela Gyorfi răspunde comentariilor privind intervențiile estetice: „Spre mirarea mea, răutățile sau criticile vin mai ales din partea femeilor”

Daniela Gyorfi: „Nu reușesc să țin post, nu pot, mă mai și enervez”

„Am superstiții de Paște: să ne cumpărăm haine, noi. Așa am păstrat tradiția tot timpul cu mama mea. Înainte de Paște fac curățenie, ne înnoim, cumpărăm haine noi. Anul ăsta, față de anii trecuți, vreau să merg și la biserică în noaptea de Înviere. A doua zi ciocnesc ouă.

Îmi amintesc de mama, când ciocneam ouăle în ziua de Înviere, și mă bătea de mă spărgea. Asta e o amintire dragă de Paște pentru mine. Nu apuc să gătesc, pentru că plecăm de acasă. Eu cu Maria nu mâncăm miel, de obicei George mănâncă astfel de preparate.

Nu reușesc să țin post, nu pot, mă mai și enervez. Postul trebuie să îl ții cu totul. Anul acesta de Paște petrecem și alături de băiatul lui George, pe care tot George îl cheamă. A venit la noi să mai petreacă timp cu tatăl lui. Ei doi sunt catolici, așa că facem Paștele cumva de două ori. Anul trecut am fost în Germania și am petrecut Paștele în stil catolic”, a spus Daniela Gyorfi pentru Click.ro.

Cântăreața a dezvăluit aceste sărbători îi amintesc de mama ei, pentru că îi cumpăra tot timpul haine noi. „Când eram mică, eram săracă. Iar atunci când aveam posibilitatea, mama mă înnoia, îmi cumpăra haine. Era plăcerea mamei să ciocnim ouă. Acum facem la fel, eu cu Maria, cu George…

Maria nu e deloc cu pretenții, ea nu vrea nimic de obicei. Ea e cu învățatul acum, se pregătește pentru examenele importante. Știu că ar vrea să intre la unul dintre liceele din top 10 și i-ar plăcea să meargă la ‘Beach, Please!’ Să o vadă pe Tyla”, a mai spus Daniela Gyorfi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 4 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru un litru de benzină sau motorină
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT