Cum a cunoscut-o Mircea Lucescu pe Neli, femeia care i-a fost alături până la ultima suflare. Cei doi se știau de peste 60 de ani: „Nu vorbeam, dar ne-am urcat într-un tramvai”

Mircea Lucescu s-a stins din viață marți, 7 aprilie, decesul fiind declarat în jurul orei 20:30, potrivit reprezentanților Spitalului Universitar din București.
Giorgiana Amarie
07 apr. 2026, 21:31
Cum a cunoscut-o Mircea Lucescu pe Neli, femeia care i-a fost alături până la ultima suflare. Cei doi se știau de peste 60 de ani:

Mircea Lucescu a murit, vestea întristându-i profund pe cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el.

Cu 35 de trofee majore cucerite în cariera sa de antrenor, Mircea Lucescu a ajuns până pe locul al treilea în clasamentul tehnicienilor cu cele mai multe competiții câștigate în istoria fotbalului. Cel mai mare succes l-a atins la Șahtior Donețk, echipa de referință pentru antrenorul Mircea Lucescu, alături de care a cucerit 22 de trofee: de 8 ori campionatul Ucrainei, de 6 ori Cupa, de 7 ori Supercupa Ucrainei și o dată Cupa UEFA (2009).

Dincolo de succesul pe plan profesional, Lucescu a avut parte și de împlinire pe plan personal. Regretatul selecționer își cunoștea soția de peste 60 de ani, Neli fiindu-i alături până astăzi, la ultima suflare.

Citește și: Dinamo și Rapid, mesaje impresionante după moartea lui Mircea Lucescu: ”Cuvintele sunt prea mici pentru un nume atât de mare…”

Neli și Mircea se știau din studenție, iar de atunci au fost de nedespărțit.  S-au căsătorit în 1967, când el avea 22 de ani, iar ea 23. La scurt timp după nuntă, Lucescu și Neli au devenit părinți, având un băiat, pe nume Răzvan. La rândul lui, acesta le-a oferit părinților săi doi nepoți.

„Noi avem un singur băiat, pe Răzvan, și el are doi copii, un băiat și o fată. Am trei strănepoți de la nepoată și doi de la nepot. Încă nu putem ști cu cine seamănă ei, dar nepoții, da, sunt foarte ambițioși. E spiritul cu care au crescut în familie. Nu că le-a fost impusă atitudinea asta, ei singuri au vrut să fie, ca toți copiii, de fapt, toți vor să semene cu părinții, la început. Știi cum? Își propun idealuri. Nepotul meu este așa, nepoata are, cum să spun… alte înclinații. Îi place să scrie, să învețe, să învețe, să citească, să umble prin lume, să afle. Nu să cerceteze… soțul ei cercetează. Sunt puțin diferiți ei, suntem mulțumiți de amândoi și admir chestia asta la ei. Vor să semene cu familia”, povestea soția selecționerului într-un interviu pentru Viva.

Cum și-a cunoscut Mircea Lucescu soția: „M-am oferit să-i duc bagajul

De-a lungul vieții, Lucescu a fost foarte discret când a venit vorba de viața personală. Însă, într-un interviu, regretatul antrenor a vorbit despre cum a început relația cu soția sa.

„La cămin ne-am întâlnit, la cantina studențească. A fost interes la prima vedere… Nu vorbeam, dar ne-am urcat într-un tramvai. Eu eram în mijlocul tramvaiului, ea era în față. Ne-am uitat unul la altul, am văzut că are un bagaj în mână… Când ea a coborât, am coborât și eu, cu toate că eu nu trebuia să cobor acolo și m-am oferit să-i duc bagajul. Mi-am dat seama cu timpul că este foarte important să-ți formezi o familie devreme. Eu am fost destul de egoist pentru că am făcut-o în sprijinul meseriei mele, ca să ajut fotbalul. Familia îți dă întotdeauna siguranță, familia în momentele de dificultate este cea care te sprijină. Atunci când ai succes, prețul succesului este invidia și prețul nereușitei este singurătatea. Când ai necazuri, supărări, familia te ajută. Trebuie să-ți găsești un echilibru în toate astea și un echilibru ți-l dă familia. Deciziile financiare le iau eu, dar cea care se ocupă de familie în totalitatea ei este soția. Neli are grijă de toți, de strănepoți, de nepoți, de Răzvan…. E firavă așa, dar e foarte puternică. Atunci când își pune ceva în cap, realizează”, mărturisea Lucescu.

La rândul ei, Neli Lucescu a făcut dezvăluiri emoționante despre secretele unei relații care durează de aproape șase decenii, subliniind importanța respectului, a răbdării și a sprijinului reciproc. „Asta e o chestie, cred, înnăscută. Faptul că am stat… când el era în cantonament, eu trebuia să fiu singură. Aș putea spune că perioada lungă pe care am trăit-o împreună s-a cam împărțit; jumătate sau trei sferturi am fost împreună. Bine, și asta, dar nu e esențial. Poate ne-am potrivit, poate avem multe lucruri în comun, simțim, dorim. (…) Eu abandonez mai ușor. În orice caz însă, pentru familia mea, am mare ambiție: să fie niște oameni educați, să fie niște oameni care fac fapte bune, care răspund tuturor celor din jur la nevoi. Adică să fie omenoși”, spunea aceasta.

Citește și: Edi Iordănescu, omagiu cutremurător la dispariția lui Mircea Lucescu: „Am învățat și încă mai avem de învățat din această moștenire vie. Fiți siguri de asta!”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ei sunt cei doi români care au murit în incendiul devastator din Elveția. Unul dintre ei era tatăl unei fetițe
Fanatik.ro
De nicăieri! Karlo Muhar, ofertat de Universitatea Craiova! Exclusiv
Capital.ro
România intră într-o zonă periculoasă după blocarea reformelor. Financial Times dezvăluie ce este în joc
Playtech.ro
Orașul din România unde poți cumpăra un apartament cu două camere la preț de mașină second-hand. Costă sub 16.000 de euro
Adevarul
„Nu se mai întorc cu adevărat acasă. Acea lume a dispărut”. Tinerii germani care au în grijă moștenirea sașilor plecați din Transilvania
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea este tânăra înjunghiată de fostul iubit, subofițer ISU. Gestul care l-a scos din minți pe bărbatul de 25 de ani
iamsport.ro
Prunea șterge pe jos cu MM Stoica și cu 2 jucători de la FCSB: ”E total depășit, nu mai merge doar să latri la TV și să faci circ, trebuie să muncești!”
MediaFlux
„Noul Nostradamus” anunță un „eveniment major” în Familia Regală. Ce s-ar întâmpla cu Prințul Harry și Meghan Markle
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat