Decizia vine în contextul în care necesarul brut de finanțare al statului este estimat la 278,5 miliarde de lei, diferența urmând să fie acoperită prin utilizarea parțială a rezervei valutare. Astfel, autoritățile consideră că buffer-ul a fost consolidat în ultimii ani și poate fi folosit acum pentru a evita împrumuturi la costuri ridicate.
Rezerva de valută este utilizată de stat în perioadele în care condițiile din piața financiară sunt nefavorabile, iar dobânzile cerute de investitori sunt considerate prea mari. Menținerea unui astfel de buffer oferă flexibilitate autorităților, permițând amânarea unor împrumuturi sau negocierea unor condiții mai avantajoase.
Potrivit Profit.ro, în prezent, nivelul maxim al rezervei este stabilit la echivalentul a patru luni din necesarul brut de finanțare, ceea ce pentru anul 2026 ar însemna aproximativ 18 miliarde de euro (93 de miliarde de lei). Nu există însă un prag minim obligatoriu. Acest mecanism a fost introdus începând cu anul 2010, la solicitarea Fondul Monetar Internațional, în cadrul acordurilor de tip stand-by, pentru îmbunătățirea managementului datoriei publice.
Structura necesarului de finanțare include atât acoperirea deficitului bugetar, estimat la circa 127,8 miliarde de lei (6,2% din PIB), cât și refinanțarea datoriei publice ajunse la scadență, în valoare de aproximativ 150,7 miliarde de lei. Doar împrumuturile destinate acoperirii deficitului contribuie la creșterea stocului datoriei publice.
Până la mijlocul lunii martie, Ministerul Finanțelor a acoperit aproximativ 28% din planul anual de finanțare. De pe piața internă au fost atrase circa 47 de miliarde de lei echivalent, incluzând împrumuturi interbancare, programele Fidelis și Tezaur, precum și plasamente private. Totodată, operațiunile de preschimbare a unor titluri de stat scadente în 2026 au redus nevoia de refinanțare.
Pe piețele externe, statul a atras echivalentul a 27 de miliarde de lei, prin emisiuni de euroobligațiuni, împrumuturi private și trageri de la instituții financiare internaționale. Pentru trimestrul al doilea, autoritățile estimează un volum indicativ de finanțare cuprins între 20 și 25 de miliarde de lei.
În acest an, deficitul bugetar ar urma să fie finanțat în proporție de aproximativ 25% din surse interne și 75% din surse externe, autoritățile încearcând să reucă cât mai mult costurile de finanțare.