Irinel Columbeanu are o pensie destul de mică și nu îi ajunge să își plătească taxa la căminul de bătrâni. Mai mult decât atât, fostul milioanr are și datorii bancare, ceea ce a dus la acumularea unor restanțe suplimentare. Din fericire, nașul său, Matei Miko, cu care păstrează constant legătura și care îi este alături, i-a plătit o parte din datorii.
Citește și: Sărbători triste pentru Irinel Columbeanu. Fiica lui l-a uitat: „Nu m-a sunat”. Când au vorbit ultima dată
„Irinel Columbeanu mai are datorii la noi, la azil, dar mici. Îl ajută însă cu plata taxei la azil nașul lui, Matei Miko, un om cu suflet bun, ține foarte mult la Iri, se interesează de el, păstrează legătura.
Și fiica Irinuca l-a mai ajutat cum a putut, dar e studentă, în America, nu are bani, nu are un serviciu ca să îi poată acoperi taxa, care este de peste 4.500 de lei lunar”, a declarat Ion Cassian, potrivit Click.ro.
De când și-a schimbat religia, Irinel Columbeanu are o stare de spirit foarte bună, iar la Biserica Baptistă a descoperit o comunitate care îi oferă sprijinul de care avea nevoie.
„De când s-a botezat la Biserica Baptistă, Irinel Columbeanu are o stare de spirit foarte bună, este cu mult mai optimist. A găsit acolo oameni cu suflet mare, am înțeles că îl vor și ajuta pe viitor.
Au mai venit frații lui de acolo, i-au mai citit din Biblie, uneori e invitat la mesele lor, la întâlnirile lor, la slujbe, unde au și un cor frumos. Important este că va socializa mai mult și chiar e indicat, la vârsta lui”, a mai spus patronul azilului din Ghermănești.