Prognoza meteo 16 aprilie 2026. Joi, valorile termice vor mai crește ușor față de intervalul anterior în aproape toate zonele, astfel că se vor situa peste cele caracteristice perioadei. Temperaturile maxime se vor situa între 12 grade pe litoral și 24 de grade în vest, iar cele minime se vor încadra între 4 și 11 grade. Cerul va fi variabil, însă îndeosebi după-amiaza și noaptea vor fi înnorări temporare și averse în zona montană și submontană, în Maramureș, local în Transilvania și Moldova și izolat în restul regiunilor. Pe alocuri, îndeosebi la deal și munte, vor fi descărcări electrice și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, posibil cu intensificări de scurtă durată asociate ploilor. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, se va forma ceață.
București
Vremea va fi predominant frumoasă și mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 4…7 grade.
Vezi și Meteorologii EaseWeather: Ninsorile se întorc în România începând cu 25 aprilie 2026
Vremea va fi în general instabilă mai ales în jumătatea de sud-est a țării, unde vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, pe alocuri descărcări electrice și grindină. Izolat vor fi cantități de apă însemnate (15…25 l/mp și peste 30 l/mp). Astfel de manifestări vor fi mai frecvente începând din orele amiezii și până în prima parte a nopții, cu o probabilitate mai mare în nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sud-vestul Moldovei. În zona montană înaltă vor fi posibile și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi variabil și astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în vest și est (în general 40…50 km/h), dar și de scurtă durată asociate ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 24 de grade, iar cele minime între 2 și 10 grade. Izolat, dimineața și noaptea, se va forma ceață.
În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și în prima parte a nopții, când probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi ridicată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 7…9 grade.
Valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior în cea mai mare parte a țării și se vor situa peste mediile multianuale, exceptând nord-estul. Cerul va fi variabil cu înnorări în jumătatea de est a țării și se vor semnala averse local în sud și est și izolat în centru, posibil însoțite de descărcări electrice. La altitudini montane mari vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va prezenta intensificări la munte, iar ziua local și temporar în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 22 de grade, iar cele minime între 1 grad în estul Transilvaniei și 10 grade în Dealurile de Vest. Izolat va fi ceață.
Valorile de temperatură vor marca o scădere față de ziua precedentă și se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice perioadei. Cerul va avea înnorări și temporar vor fi averse slabe, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 16…18 grade, iar cea minimă de 6…9 grade.
Valorile de temperatură vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior. Cerul va avea înnorări temporare și pe arii restrânse în jumătatea de est a țării vor fi averse slabe. La altitudini mari la munte vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane și local în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 23 de grade, iar cele minime între -2 grade în estul Transilvaniei și 11 grade în Dealurile de Vest. Izolat vor fi condiții de ceață.
În Capitală, cerul va avea înnorări temporare și vor fi condiții pentru averse slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 7…9 grade.
Valorile termice vor avea variații de la o zi la alta, dar în general se vor situa sub normele perioadei. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată.
În București, valorile termice, cu oscilații de la o zi la alta, se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată.