Ce au discutat Ilie Bolojan și noul premier al Ungariei la telefon și ce se va schimba în relația dintre cele două state

Ilie Bolojan, premierul României, a purtat o discuție telefonică cu Peter Magyar, marcând astfel primul dialog oficial dintre cei doi lideri după alegerile din Ungaria.
Alexandra Dumitrescu
15 apr. 2026, 21:47
Ce au discutat Ilie Bolojan și noul premier al Ungariei la telefon și ce se va schimba în relația dintre cele două state

În cadrul discuției, cei doi oficiali au analizat situația actuală a relațiilor bilaterale și au explorat posibile direcții de consolidare a cooperării în perioada următoare, cu accent pe componenta economică.

Totodată, au fost discutate proiecte de interconectare în domeniul energetic, considerate importante pentru dezvoltarea ambelor state.

Premierul Ilie Bolojan a subliniat importanța pe care comunitatea maghiară din România o are în consolidarea relațiilor dintre cele două state.

În încheierea discuției, acesta i-a transmis lui Peter Magyar succes în noul mandat și l-a invitat într- o vizită oficială la București.

„În cadrul discuției, cei doi oficiali au abordat stadiul și perspectivele de consolidare a relațiilor dintre România și Ungaria. A fost evidențiat interesul comun pentru dezvoltarea cooperării economice, precum și pentru avansarea proiectelor de interconectare în domeniul energiei”, se spune într-un comunicat de la Palatul Victoria.

Citește și: EXCLUSIV Florin Manole anunț crucial despre salariile bugetarilor! Ce se întâmplă cu „vârfurile” care au ieșit din grilă și câștigă mai mult decât președintele

Miercuri, Peter Magyar s-a întâlnit cu președintele Tamas Sulyok la Palatul Prezidențial, prilej cu afirma din nou că șeful statului trebuie să plece din funcție imediat după „formarea noului guvern”.

„Am ajuns la Palatul Sándor pentru a mă întâlni cu președintele Ungariei. Dr. Tamás Sulyok este nedemn să reprezinte unitatea națiunii maghiare. Nu este potrivit să servească drept garant al legalității. Nu este apt să fie o autoritate morală sau un model. După formarea noului guvern, Tamás Sulyok trebuie să părăsească imediat funcția”, a scris Peter Magyar miercuri pe X, după întâlnirea pe care a avut-o cu președintele țării.


Magyar a obținut victoria în alegerile de duminică, 12 aprilie, urmând să preia conducerea guvernului, după 16 ani de guvernare ai partidului Fidesz, condus de Viktor Orbán.

Citește și: Dorian Popa a aflat unde va face muncă în folosul comunității, după condamnarea cu suspendare

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Fiul fostei mari jucătoare de tenis va evolua în SuperLiga României. Cine este golgheterul care ameninţă FCSB, U Craiova şi Dinamo
Capital.ro
Reguli la bloc. Refuzul de plată poate aduce penalități și procese. Ce obligații are proprietarul de apartament
Playtech.ro
Cele mai criticate stațiuni de pe litoralul bulgăresc în recenziile turiștilor. Unde spun românii că au fost dezamăgiți de servicii
Adevarul
Răsturnare de situaţie în cazul copilului de 2 ani mort lângă un tobogan gonflabil. Care este, de fapt, cauza decesului
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este băiețelul care și-a pierdut viața în timp ce se afla pe un tobogan gonflabil, în Satu Mare. Părinții sunt devastați
iamsport.ro
Cristi Chivu este supărat pe un antrenor român: ”Nu uită chestia asta!”
MediaFlux
Ce este complet interzis să faci în cele două zile de Rusalii! Toți credincioșii trebuie să știe asta pe 31 mai și 1 iunie 2026
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți