Datoriile la stat devin publice! Care sunt criteriile care te pot trimite oricând pe „lista rușinii”

Joi, 16 aprilie, Guvernul a stabilit criteriile pentru includerea pe „lista rușinii” pentru obligații fiscale restante. Astfel, persoanele juridice sunt trecute pe listă dacă acumulează datorii de cel puțin 5.000 de lei, iar persoanele fizice dacă au datorii de 1.200 de lei.
Alexandra Dumitrescu
16 apr. 2026, 17:52
Datoriile la stat devin publice! Care sunt criteriile care te pot trimite oricând pe „lista rușinii”

Purtătorul de cuvânt al executivului, Ioana Dogioiu, a anunțat că Guvernul a adoptat o hotărâre prin care au fost stabilite valorile datorilor pentru includerea pe „lista rușinii”.

Citește și: Cori Grămescu, mesaj emoționant la nici un an de la nuntă: „Viața are multe zile frumoase”

Astfel, hotărârea stabilește pragul minim al restanțelor financiare pentru care organele fiscale locale publică lista debitorilor prevăzută la articolul 162 din Codul de procedură fiscală, așa-numita „listă a rușinii”.

„Valoarea minimă a obligațiilor fiscale restante pentru publicare se stabilește la nivelul 1.200 de lei în cazul persoanelor fizice și 5.000 de lei în cazul debitorilor persoane juridice. De ce 1.200 de lei? A fost luată valoarea standard pentru o suprafață utilă de 50 de metri pătrați, o valoare impozabilă de 677 de lei pe metrul pătrat, un apartament dintr-o zonă mai mărginașă a capitalei, și un autoturism cu o capacitate cilindrică de 1.600 de cm cubi.

Valoarea de impozit calculată pentru cele două este de 609 lei anual, deci e vorba de obligații restante pentru doi ani de zile, în momentul acela este eligibil (cineva) pentru publicarea pe lista rușinii”, a precizat Dogioiu, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.

Citește și: Care pensionari pierd lunar câte 240 de lei în 2026. Ajutor financiar de la Ministerul Muncii

Organele fiscale au obligația să publice, pe propriile pagini de internet, lista debitorilor, persoane fizice și persoane juridice, care au obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații. Lista este publicată trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare, şi cuprinde obligaţiile fiscale restante la sfârşitul trimestrului neachitate la data publicării listei. Obligaţiile fiscale restante se notifică debitorilor înainte de publicare.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
A rămas şocat după suspendarea primită de la FRF în dosarul pariurilor ilegale: „E vorba de imaginea familiei. Merg până în pânzele albe”
Capital.ro
Scutiri de taxe pentru românii cu dizabilități. Trebuie îndeplinite mai multe condiții pentru a beneficia. Ce spune legea
Playtech.ro
Ai plătit o factură, dar furnizorul spune că ai restanță. Documentele care te pot scuti de plată a doua oară
Adevarul
Un orădean, reținut după ce a fost filmat masturbându-se la fereastra apartamentului. Polițiștii au deschis anchetă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Damian Diniș, primarul unei comune din Hunedoara, și-a pierdut viața într-un tragic incident cu tractorul
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Un nou avantaj pentru pensionari. Casa de Pensii lansează documentele digitale: e-talonul și decizia de pensionare
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor