Aprilie vine cu ninsori! Drumarii deszăpezesc la foc automat. Unde a lovit iarna și ce trebuie să știe șoferii

Drumarii lucrează intens pentru a deszăpezi drumurile de pe Transalpina, pe porțiunea dintre Rânca și Obârșia Lotrului. Lucrările vizează eliberarea carosabilului și readucerea drumului la un nivel minim de siguranță.
Alexandra Dumitrescu
18 apr. 2026, 09:27
Aprilie vine cu ninsori! Drumarii deszăpezesc la foc automat. Unde a lovit iarna și ce trebuie să știe șoferii

„DRDP Craiova depune eforturi pentru redeschiderea circulaţiei rutiere pe DN 67C, sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, în timp cât mai scurt. Reamintim participanţilor la trafic că circulaţia rutieră rămâne închisă până la luarea unei decizii de către comisia de specialitate, privind reluarea traficului în condiţii de siguranţă”, a anunțat DRDP Craiova.

Instituția a transmis că lucrările sunt în curs, iar traficul va fi redeschis de îndată ce situația din teren va permite acest lucru.

Echipele intervin cu utilaje specializate pentru eliberarea carosabilului și pentru restabilirea condițiilor minime de siguranță, astfel încât circulația să poată fi reluată pe acest sector de drum montan.

„Pe durata intervenţiilor, circulaţia rămâne închisă. Facem apel către conducătorii auto să nu pătrundă pe acest sector de drum, existând riscuri majore generate de condiţiile de iarnă şi utilajele aflate în lucru”, au mai transmis reprezentanţii DRDP Craiova.

Circulația va fi reluată abia după încheierea lucrărilor și după ce autoritățile se asigură că traficul se poate desfășura în condiții de siguranță.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Cine este fotbalistul necunoscut care a adunat aproape 30 de milioane de urmăritori la Cupa Mondială. Messi, Ronaldo și Haaland, mult în urma sa
Capital.ro
FMI avertizează asupra riscurilor economice globale. Guvernele, îndemnate să păstreze stabilitatea fiscală și să se pregătească pentru noi șocuri
Playtech.ro
Regula pe care mulți au uitat-o după școală. Când se scrie „niciun” legat
Adevarul
„Să te ia dracu, Putin!”. Revolta comercianților care și-au pierdut afacerile în urma atacului cu drone al ucrainenilor din Moscova
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Prunea anunță ”hegemonia” unei echipe din SuperLiga: ”O să câștige campionatul 2-3 ani! E la ani lumină de restul”
MediaFlux
Marte în armonie cu Saturn pe 19 iulie 2026! Cele trei zodii lovite direct de fenomenul astrologic
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România