Gestul uriaș făcut de un român voluntar pentru o bunică din Zambia. Lectorul universtar doctor Bogdan Oprea a început să facă voluntariat la scurt timp după absolvirea facultății.
”Era un anunț pe Facebook în care se spunea că Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov lansează un program de voluntariat pentru cetățenii interesați să facă voluntariat în cadrul unităților de pompieri. Și mi s-a părut interesant din prima. Am aplicat, am plecat împreună cu un prieten foarte bun și am devenit parte dintr-o etapă a vieții mele pe care nu aș fi anticipat-o, dintr-o echipă de oameni absolut fantastici, care îmi sunt colegi de 10 ani în acest program, și care m-a dus apoi spre alte proiecte de voluntariat, care, la fel, mi-au dat un sens vieții și mă împlinesc într-o măsură excepțională, pentru că mă ajută să dau înapoi din lucrurile pe care le-am câștigat în viață, le-am obținut sau am avut noroc să-mi fie oferite la rândul meu. Norocul meu a fost că am găsit acolo o echipă foarte bună. Oameni alături de care am simțit că am mutat munți”, povestește Bogdan Oprea, potrivit Libertatea.
Acesta a povestit pașii pe care i-a parcurs pentru a putea să-i ajute pe cei care au nevoie.
”În martie 2017 mi-am luat licența de paramedic SMURD. Licența îți permite să încadrezi ambulanțele SMURD, adică să mergi la unitatea de pompieri la care ești alocat și să răspunzi, alături de echipajele SMURD, la apelurile 112 și la misiunile pe care le desfășoară ambulanța.
Pentru a obține această licență există mai multe etape. În primul rând, trebuie să fii voluntar ISU. Te înscrii în programul de voluntariat, iar recrutările au loc periodic, o dată sau de două ori pe an. Ca să ajungi paramedic SMURD trebuie să acumulezi un număr mare de ore de activitate în unitate. Aceste ore pot însemna cursuri de prim ajutor la care asişti, activități de instrucție în unitate, activități de pregătire sau exerciții de simulare. La acea vreme, simulările includeau incendii, cutremure sau alte intervenții de urgență. Mergeai ca „victimă” în exerciții, pentru că nu aveai încă competențele de intervenție. Practic, erai persoana pe care o găseau sub dărâmături sau pe care o evacuau dintr-un incendiu. Era o formă de învățare.
În total, dai aproximativ 13 examene: probe scrise și probe practice – de la descarcerare la intervenții medicale și alte tipuri de evaluări. După ce le promovezi cu note de trecere, primești dreptul de a deveni paramedic SMURD și obții licența. Asta îți dă dreptul să urci pe ambulanță și să participi la intervenții alături de echipajul SMURD din unitatea ta. Ulterior, în fiecare an, trebuie să susții din nou examene pentru menținerea licenței: probă scrisă, probă practică și evaluare de echipaj. Acestea se dau anual.
După ce devii paramedic, poți participa și la misiuni de suport – de exemplu, la festivaluri, evenimente mari sau concerte. Am fost la multe astfel de intervenții, unele destul de dificile. Ca voluntar paramedic, nu există nicio diferență față de angajați din perspectiva competențelor sau a nivelului de intervenție. Singura diferență este că pentru ei este o profesie, iar pentru noi este voluntariat. Mergem atunci când avem timp și când putem”, a mai povestit Bogdan Oprea pentru sursa citată.
Recent, Bogdan Oprea a participat la o misiune umanitară internațională, desfășurată în Makululu, un cartier din orașul Kabwe, Zambia. Acesta povestește că a fost impresionat de Estella, o bătrână de 60 de ani care își creștea singură cei patru nepoți, într-o casă de lut, cu găuri prin care intra apa la fiecare ploaie.
”A fost un proiect de voluntariat al Habitat for Humanity România, împreună cu partenerul din țara respectivă, o misiune „Hope in Action” în Zambia, organizată, în principiu, anual. Misiunea a constat în construirea unei case, o casă cu trei încăperi, pentru o văduvă, Estella, în vârstă de 60 de ani, care își crește singură cei patru nepoți orfani. Estella este bolnavă, la rândul ei.
Locuia într-o casă din chirpici, închiriată. „Casă” este impropriu spus – poate nu era nici măcar o magazie pentru unii dintre noi, nu cred că avea mai mult de 3-4 metri pătrați, cu găuri prin care intra apa la fiecare ploaie. În Zambia, sezonul ploios este foarte aspru. Grija ei nu era doar că ploua în casă, ci că acea casă de lut se poate prăbuși oricând, iar copiii ar putea fi răniți.
Atunci am trăit cu atât mai intens bucuria că, împreună cu voluntarii și angajații, am putut să o scoatem din acea casă și să-i oferim o locuință construită din bolțari și mortar, o casă stabilă, cu acoperiș de tablă. O casă în care Estella își poate duce bătrânețea mai liniștită, știind că nepoții ei sunt în siguranță și că nu mai plătește chirie.
Pentru Estella și nepoții ei, acest lucru înseamnă o schimbare majoră a vieții. Viața acolo este destul de dură. Estella nu are loc de muncă, trăiește din ce reușește să cultive în grădină și, uneori, mai vinde prin comunitate. Singura care muncește constant este nepoata, dar ca zilier, fără siguranță: într-o zi are de lucru, în alta, nu.
Estella m-a impresionat peste măsură în Zambia. În privirea ei am recunoscut foarte multă durere, dar și multă demnitate. Nu vorbea engleza foarte bine, dar din reacțiile ei se înțelegea totul. Țin minte că a cântat în momentul în care i-am dat cheia casei, iar atunci ne-au dat lacrimile. Mi-am dat seama că bucuria ei nu era pentru ea, ci pentru copii și nepoți”, a povestit voluntarul.