Efectele crizei politice se văd deja în economie. Bursa de Valori Bucureşti a început săptămâna pe roşu. Toţi indicii au fost în scădere

Bursa de Valori București (BVB) a deschis ședința de tranzacționare de luni, 20 aprilie, pe roșu pe toți indicii principali, evoluția reflectând atât tendințele din piață, cât și climatul politic tensionat din România. Primele minute ale sesiunii au fost marcate de scăderi generalizate, în condițiile în care investitorii sunt îngrijoraţi de posibile schimbări la nivel guvernamental.
George Russo
20 apr. 2026, 19:07
Efectele crizei politice se văd deja în economie. Bursa de Valori Bucureşti a început săptămâna pe roşu. Toţi indicii au fost în scădere

Rulajul consemnat după aproximativ 50 de minute de tranzacționare s-a ridicat la 20,25 milioane de lei, echivalentul a 3,97 milioane de euro, într-un context în care atenția piețelor este concentrată asupra evoluțiilor politice interne și asupra stabilității Executivului.

Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate la BVB, înregistra o scădere de 1,08%, în timp ce indicele BET-Plus, ce include 43 dintre cele mai tranzacționate acțiuni, consemna un declin de 1,05%. De asemenea, indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, pierdea 1,18%, iar BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, cobora cu 1,38%.

În același timp, indicele BET-FI, care urmărește evoluția SIF-urilor, înregistra o depreciere de 2,02%, iar BET-NG, indicele companiilor din sectorul energetic și al utilităților, scădea cu 1,13%. Pe segmentul individual, cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor erau consemnate de Rompetrol Well Services (+2,13%), Aerostar (+2%) și Rompetrol Rafinare (+1,79%). În schimb, scăderi semnificative se înregistrau la UAMT (-12,38%), Roca Industry Holdingrock1 (-9,04%) și Transilvania Investments Alliance (-3,49%).

Evoluția negativă a pieței are loc pe fondul unui context politic tensionat. Luni, aproximativ 5000 de membri PSD sunt consultați într-un vot intern privind susținerea premierului, întrebarea adresată fiind: „Sunteți de acord ca PSD să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan?”.

Citeşte şi: Mugur Isărescu, BNR: „Stabilitatea financiară e ca sănătatea: îţi dai seama cât importantă e numai momentul în care o pierzi”. Ce i-a transmis lui Nicuşor Dan despre criza politică

După acest vot, social-democrații ar putea decide fie retragerea sprijinului politic, fie menținerea actualei formule guvernamentale. În cazul unui rezultat negativ pentru premier, acesta ar urma să aleagă între demisie până pe 23 aprilie sau gestionarea retragerii miniștrilor PSD din Guvern.

În acest context, premierul Ilie Bolojan a respins criticile privind activitatea Executivului și a susținut că nu au fost prezentate alternative viabile.

„După cum ați văzut în aceste zile, nu există niște critici legate de anumite lucruri care nu au fost respectate din planul de guvernare, legate de ce nu s-a făcut sau niște soluții care sunt propuse, care să îndrepte lucrurile.

Dacă aș vedea că există o soluție, că ceva nu s-a făcut bine, care ar îndrepta lucrurile. Dacă premierul Bolojan ar fi ținut banii țării strânși într-o anumită zonă și nu i-ar fi eliberat, dacă s-ar fi putut face niște reforme, altele decât s-au făcut până acum, dacă ar fi fost niște soluții pe care PSD le-ar fi propus până acuma, dar nu le-a propus niciodată, atunci credeți-mă că n-ar fi fost niciun fel de problemă ca să mă retrag din această funcție. Asta că se poate de clară. Dar nu există soluții, n-au fost prezentate alte soluții”, a declarat premierul, la B1TV.

Citeşte şi: FMI și Banca Mondială anunţă apocalipsa pentru România. Ce se întâmplă cu inflaţia şi cu deficitul de cont curent

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
EXCLUSIV | Dana Badea, prima reacție după ce s-a scris că are cancer! Fosta ispită de la Insula Iubirii și-a ieșit din minți
Fanatik.ro
Lider UDMR, luat prin surprindere de un eveniment anunțat de oamenii lui Peter Magyar în Ardeal, la Băile Homorod: „Nu am primit nimic, nici neoficial”. Ce a aflat, în schimb, FANATIK
Capital.ro
Viața la bloc. Cine plătește pentru întreținerea liftului. Obligație indiferent de etaj și numărul de persoane din locuință
Playtech.ro
Schimbare în deschiderea succesiunii. Ce trebuie să faci mai întâi în 2026 în cazul unei moşteniri
Adevarul
Mai tare ca Putin. Dictatorul din Belarus, în vârstă de 71 de ani, ar avea o relație cu un model de 22 de ani
wowbiz.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit! Imagini emoționante de la cununia civilă a vedetei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Gică Hagi este noul selecționer al României. Când începe mandatul „Regelui”
iamsport.ro
După Cornel Dinu, o altă legendă a ”câinilor” nu este de acord ca noul stadion Dinamo să poarte numele lui Mircea Lucescu
MediaFlux
Ilie Bolojan rămâne fără sprijin ca premier! Decizie de ultimă oră a PSD
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj