Ce spune Celia după ce a fost surprinsă cu fostul soț în aeroport: „Ne-au înmuiat orgoliul amândurora”

Celia a fost surprinsă, recent, alături de fostul soț, Ardeli Ancuța. Fanii au presupus că cei doi s-au împăcat, însă cântăreața a explicat cum stau lucrurile.
Irina Dumitrescu
21 apr. 2026, 18:08
Ce spune Celia după ce a fost surprinsă cu fostul soț în aeroport:

Celia și Ardeli Ancuța au luat-o pe drumuri separate după 13 ani de căsnicie. Într-un podcast, cântăreața a vorbit cu sinceritate despre divorțul de tatăl copiilor ei. De-a lungul timpului, cei doi s-au confruntat cu diverse provocări, fiind la un pas de divorț și după ce au devenit părinți.

Citește și:  Celia, dezvăluiri emoționante despre viața personală. Artista a pierdut două sarcini

Anunțul despărțirii i-a luat prin surprindere pe fani, iar cu puțin timp în urmă, cei doi au fost surprinși întorcându-se din vacanță din Italia alături de copii. Artista a mărturisit că ea și fostul partener au stabilit să meargă într-un concediu împreună pentru copii.

„Da, am plecat într-o vacanță specială la (Gardaland) Italia, dar și în Toscana, gândită oarecum special pentru copiii noștri, care au avut parte de stres în ultima perioadă, inclusiv din cauza despărțirii noastre.

Așa cum s-a spus, din decembrie m-am separat de soțul meu, iar la final de martie, când am și lansat piesa „Până la Final”, am reînceput să discutăm mai liniștit. Versurile piesei ne-au înmuiat orgoliul amândurora, oarecum. Este adevărat că mi-am dorit din toată inima o iubire „până la final”.

Nu știu cum vom gestiona totul de acum, însă momentele petrecute împreună alături de copii au fost un timp bun pentru a reflecta asupra relației noastre. Nu știm încă ce aduce viitorul și dacă vom avea puterea să reparăm și să reconstruim tot ceea ce s-a dărâmat în ultimele luni… dar vom vedea.”, a spus cântăreața într-un interviu pentru Cancan.

Citește și: Care este cea mai mare sumă de bani pe care a câștigat-o Celia din drepturi de autor: „Erau multe zerouri și nu înțelegeam, am zis că e o eroare”