Legea care scuteşte unele categorii de bolnavi de plata primei zile de concediu medical, aprobată în Camera Deputaţilor. Reacţia ministrului Sănătăţii, Alexandru Rogobete: „Este o formă de protecţie reală – pentru pacient şi pentru întregul sistem”

Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care introduce excepții de la regula neplății primei zile de concediu medical pentru anumite categorii de pacienți. Măsura vizează corectarea unor situații considerate inechitabile pentru persoanele aflate în tratament sau în situații medicale sensibile.
George Russo
22 apr. 2026, 19:47
Legea care scuteşte unele categorii de bolnavi de plata primei zile de concediu medical, aprobată în Camera Deputaţilor. Reacţia ministrului Sănătăţii, Alexandru Rogobete:

Inițiativa legislativă fusese adoptată anterior de Senat și modifică regimul aplicat de la 1 februarie, când prima zi de concediu medical nu era plătită. Noile prevederi urmăresc să asigure o protecție suplimentară pentru pacienții vulnerabili și să elimine presiunile financiare asociate absenței de la muncă din motive medicale.

Sunt vizate persoanele cu boli cronice, pacienții incluși în programele naționale de sănătate, cei care beneficiază de spitalizare de zi și cazurile de urgențe medico-chirurgicale. Pentru aceste categorii, prima zi de concediu medical va fi plătită.

„Pentru mulţi români, acea primă zi însemna o alegere imposibilă: mergi bolnav la muncă sau pierzi bani”, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, subliniind impactul măsurii asupra pacienților.

Acesta a precizat că demersul legislativ a fost susținut după ce o inițiativă anterioară nu a trecut la nivel guvernamental.

„Am încercat să corectăm inechitatea generată cu prima zi de concediu medical neplatită, rapid, prin ordonanţă de urgenţă în Guvern. Nu a trecut. Nu am renunţat şi am susţinut proiectul în Parlament. Astăzi s-au votat în Plenul Camerei Deputaţilor excepţiile propuse de Ministerul Sănătăţii şi care au fost introduse de colegii parlamentari: prima zi de concediu medical va fi plătită acolo unde nevoia de protecţie este şi mai mare”, anunţă, miercuri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.

Citeşte şi: România se află pe primul loc în UE la numărul de cazuri de rujeolă, pe fondul prăbușirii ratelor de vaccinare

Oficialul a subliniat că măsura are un rol esențial în protejarea sănătății publice.

„Pentru mulţi români, acea primă zi însemna o alegere imposibilă: mergi bolnav la muncă sau pierzi bani. Nu e o alegere corectă. Şi nu este un sistem care îşi protejează oamenii. Mulţumesc comisiilor de sănătate şi de muncă din Parlament şi tuturor colegilor parlamentari care au înţeles nevoia de a introduce aceste excepţii pentru plata primei zile de concediu medical. Multumesc şi felicit colegii parlamentari care au preluat excepţiile propuse de Ministerul Sănătăţii în proiectul de lege PL-x 147/2026”, a mai transmis ministrul.

În același timp, Rogobete a insistat asupra importanței concediului medical ca instrument de protecție.

„Concediul medical nu este un beneficiu acordat cu jumătate de măsură. Este o formă de protecţie reală – pentru pacient, pentru cei din jur şi pentru întregul sistem”, a mai scris ministrul Rogobete.

Citeşte şi: Obturații de canal fără durere: avantajele tehnologiei microscopice

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Cadoul primit de prezentatoarea știrilor din sport, după 21 de ani la Pro TV. Corina Caragea a rămas uimită de acest gest
Capital.ro
Restricțiile de circulație din Piața Unirii vor fi ridicate. Traficul revine la normal înainte de începerea școlii
Playtech.ro
5 lucruri ieftine pe care să le faci în casă înainte de frig. Cât poți economisi la încălzire în această iarnă
Adevarul
Miracolul în Nepal: al treilea muncitor a fost scos în viață dintr-un tunel, după zece zile. „Una dintre cele mai mari operațiuni de salvare din secolul XXI”
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată în 15 săptămâni și-a pierdut viața după ce și-a prins părul într-un kart. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Atac dezlănțuit în direct: ”Gino Iorgulescu, ești complice la crimă, nesătulule! L-ai scos pe criminal din România, îți bați joc de popor. Și Ponta e băgat până la gât în treaba asta”
MediaFlux
Răsturnare de situație în războiul din Ucraina. Putin a ordonat încetarea atacurilor Update: Zelenski oferă reciprocitate
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor