Proiectul Legii salarizării prevede creșterea salariilor profesorilor până la 10.164 de lei. Preoții cu vechime pot ajunge la o remunerație lunară de 6.920 de lei, iar bibliotecarii la 8.044 de lei

Proiectul Legii salarizării prevede creșteri de salarii pentru bugetari, dar și o ierarhie clară a salariilor celor ce lucrează la stat. Profesorii vor putea ajunge la salarii de peste 10.000 de lei, în timp ce preoții se apropie de suma de 7.000 de lei.
Andrei Ene
24 apr. 2026, 08:46
Proiectul Legii salarizării prevede creșterea salariilor profesorilor până la 10.164 de lei. Preoții cu vechime pot ajunge la o remunerație lunară de 6.920 de lei, iar bibliotecarii la 8.044 de lei

Proiectul Legii salarizării, care este jalon din PNRR și trebuie adoptat în perioada următoare, prevede că actul normativ va intra în vigoare de la 1 iulie 2027 pentru bugetari și că, la data intrării în vigoare, valoarea de referință în funcție de care se vor calcula salariile este de 4.325 de lei.

Proiectul Legii salarizării prevede creșterea salariilor profesorilor până la 10.164 de lei

Proiectul poate fi, însă, modificat la nivelul Ministerului Muncii și al Ministerului Finanțelor, având în vedere că încă se află în lucru.

Remunerația unui angajat din sectorul public este compusă din salariul de bază, care este componenta fixă, precum și componenta variabilă, în care sunt incluse sporurile, majorările, indemnizațiile, premiile, primele și alte tipuri de remunerații.

Citește și : Legea salarizării bugetarilor, una dintre problemele guvernului la ceas de criză. Secretar de stat: ”Trebuie să o rezolve fără să compromită stabilitatea finanțelor publice”

Componenta variabilă depinde de mai mulți factori și poate fi acordată pentru performanță, sarcini îndeplinite foarte bine etc. dar și în funcție de circumstanțele în care trebuiau îndeplinite sarcinile, cum e sporul de condiții vătămătoare.

Proiectul Legii salarizării prevede creșteri ale salariului de bază pentru toate funcțiile de învățământ, iar salariul funcției de profesor debutant în preuniversitar este de 23% din indemnizația președintelui României.

Un profesor cu grad didactic I, cu studii superioare și vechime de peste 25 de ani, va obține un salariu de 10.163,75 de lei brut pe lună, în timp ce unul cu grad didactic I însă cu o vechime de 1-5 ani 8520.25 de lei.

Un profesor debutant cu studii superioare va obține un salariu de 7.958 de lei, în timp ce unul cu studii superioare de scurtă durată va obține un salariu de 7.785 de lei.

Un asistent stagiar cu studii medii obține un venit lunar de 5968,5 lei, salariu mai mic decât al unui preot debutant cu studii medii, ce obține un venit de 6.141,5 lei lunar. Preotul gradul I cu studii superioare poate ajunge la un venit de 6.920 de lei lunar.

Ce bonusuri primesc profesorii din România

Astfel, pentru funcțiile didactice auxiliare la care gradul/treapta profesională nu mai apare în această anexă, salariul de bază se va  la gradația corespunzătoare vechimii în muncă de la gradul/treapta profesională imediat superior/superioară funcției pe care era încadrată persoana.

Ministerul Educației și Cercetării va stabili gradul funcțiilor de conducere din învățământul preuniversitar și alte instituții/unități din subordinea acestuia, prin ordin al ministrului, emis în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii salarizării.

Mai mult, personalul didactic calificat de predare și conducere care își desfășoară activitatea în localități izolate primește o indemnizație de până la 15% din salariul de bază, în raport cu zona geografică respectivă. Personalul didactic din învățământul special și special integrat beneficiază de un spor de până la 15% a salariului de bază.

Personalul didactic desemnat să conducă și să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea viitoarelor educatoare și a viitorilor învățători, institutori și profesori beneficiază de un spor de 10 – 25% din salariul de bază, în raport cu timpul efectiv lucrat și calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenților practicanți, potrivit regulamentului de practică pedagogică aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, dacă nu beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore pe săptămână.

Citește și : Bani de la Guvern pentru fertilizare in vitro. Cum poți obține ajutorul de 15.000 de lei până în 2030?

Personalul didactic care asigură predarea simultană la 2 – 5 clase de elevi în învățământul primar sau gimnazial primește un spor la salariul de bază după cum urmează:

a) pentru 2 clase de elevi, de până la 5% a salariului de bază deținut;
b) pentru 3 clase de elevi, de până la 7% a salariului de bază deținut;
c) pentru 4 clase de elevi, de până la 10% a salariului de bază deținut;
d) pentru 5 clase de elevi, de până la 15% a salariului de bază deținut.

Pentru personalul didactic și nedidactic din instituțiile de învățământ superior, consiliile de administrație pot stabili salarii diferențiate, cu un spor de până la 20% a salariului de bază deținut, în funcție de specificul activității desfășurate și de calitatea acesteia. Sumele pentru aceste salarii se vor plăti exclusiv din venituri proprii.

Personalul didactic de predare din învățământul superior poate primi un spor pentru conducătorii de doctorat de până la 1% pentru fiecare student-doctorand, dar nu mai mult de 10% din salariul de bază

Grilele de salarizare pot fi consultate AICI.

DailyBusiness
PSD declanșează criza guvernamentală. Miniștrii își dau demisia în bloc, iar Guvernul Ilie Bolojan, sub presiunea unei moțiuni de cenzură
Spynews
Betty Salam s-a întors la băiatul ei! Cum a apărut artista alături de Matthias
Fanatik.ro
Povestea incredibilă a eroului Universității Craiova din Cupa României Betano. A scăpat ca prin urechile acului de războiul din Iran
Capital.ro
Lovitură pentru România. Avertisment din interiorul BNR: Ruperea coaliției poate avea urmări crâncene pentru economie, care se vor resimți mulți ani de aici înainte
Playtech.ro
Tabel salarii medici, asistenți și rezidenți. Cum se calculează noile venituri brute, sporurile care se iau în calcul
Adevarul
Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului
wowbiz.ro
Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar! Primele imagini cu politicianul, după perchezițiile DNA
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Tudor Gheorghe a ajuns de urgență la spital! Ce se întâmplă cu celebrul compozitor, în aceste momente
iamsport.ro
Dan Diaconescu, ofertă pentru Radu Banciu: ”Vă dau dublu cât câștigați! Mi s-a părut întotdeauna că sunteți o voce specială, aparte”
MediaFlux
Secretul mașinii care-l însoțește pe Putin. Președintele Rusiei se teme de un asasinat VIDEO
stirilekanald.ro
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara