Calendar ortodox 27 aprilie 2026. Sfântul Simeon a fost episcop în Ierusalim, ales de Sfinții Apostoli după uciderea Sfântului Apostol Iacov, întâiul episcop al sfintei cetăți a Ierusalimului. Moartea Sfântului Apostol Iacov a fost urmată de căderea Ierusalimului, cucerit de romani.
Ortodoxe
Sf. Ap. Simeon, rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului
Greco-catolice
Sf. ep. m. Simeon, rudenia Domnului
Romano-catolice
Sf. Zita, fc.
Sfântul Apostol Simeon este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 27 aprilie. A fost fiul lui Cleopa, fratele mai mic al Sfântului și Dreptului Iosif. Ajungând el în vârstă și auzind despre minunile Domnului nostru Iisus Hristos, a crezut Într-însul.
Templul din Ierusalim a ars atunci până la temelie după cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos: ‘Vedeți toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească’ (Matei 24, 2).
‘Iar după risipire, s-au adunat ucenicii Domnului care erau între cei vii, împreună cu cei care după trup au fost rudenie lui Hristos Domnul, și acest sfânt Simeon, fiul lui Cleopa, nepotul și fiul de frate al lui Iosif și rudenia Domnului, l-au pus al doilea episcop al Ierusalimului – în locul Sfântului Iacov -, căci acum Ierusalimul începuse iarăși a fi locuit de oamenii cei ce rămăseseră’. (Viețile Sfinților)
Sfântul Simeon a suferit moarte martirică, în timpul domniei împăratului Traian (98-117), fiind pârât stăpânitorilor romani pentru două pricini: întâi, fiindcă era de neam împărătesc, din casa regelui David, iar al doilea, pentru că era creștin.
Căci ‘în timpul acela era prigonire de la împărații Romei, asupra seminției lui David și asupra celor ce credeau în Hristos. Și erau cercetați cu dinadinsul pretutindeni, când se afla cineva din neamul lui David și se pierdeau, ca nici urmă din acea seminție împărătească să nu rămână între evrei, ci să stăpânească veșnic împărații Romei pământul iudeilor. Asemenea și cei ce credeau în Hristos erau chinuiți și uciși, pentru ca zeii păgânești să fie cinstiți prin toată lumea’. (Viețile Sfinților)
Sfântul Simeon a fost prins de păgâni și fiind bătrân, avea mai mult de o sută de ani, după multe chinuri, pe cruce fiind pironit, ca și Hristos Domnul, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Calendar ortodox 27 aprilie 2026. Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
– Sfantului Cuvios Ioan Marturisitorul;
– Sfintilor Apostoli Aristarh, Marcu si Zinon;
– Sfantului Mucenic Puplie;
– Sfantului Evloghie primitorul de straini;
– Sfantului Mucenic Lolion cel nou;
– Sfantului Preacuvios Stefan, Episcopul Vladimirului;