ANAF, cu ochii pe firmele care ”jonglează” cu cheltuielile auto.Doi specialiști în fiscalitate avertizează că în controalele făcute recent de Fisc la anumite firme, tratamentul cheltuielilor auto, de la combustibil și leasing, până la TVA, impozit pe venit și contribuții salariale, a devenit una dintre cele mai frecvente surse de ajustări fiscale și dispute cu inspectorii.
”Pentru multe companii, cheltuielile cu autovehiculele de serviciu au fost ani la rând un capitol tratat aproape mecanic: facturi recurente, reguli aplicate constant și puține întrebări din partea autorităților. Acest ‘detaliu’ fiscal a urcat însă rapid în topul priorităților ANAF”, spun Costin Manta, Partener, Taxe Indirecte, EY România și Teona Mierlă, Manager, Taxe Directe, EY România, citați de startupcafe.
Potrivit celor doi experți, experiența recentă relevă că diferențele dintre politica internă, practica operațională și tratamentul fiscal pot deveni rapid ”puncte sensibile” într-o inspecție a Fiscului.
Experții spun că ANAF este cu ochii pe cheltuielile auto în condițiile în care autovehiculele sunt printre puținele active care ”trăiesc” simultan în mai multe zone fiscale, și anume: impozit pe profit, TVA, impozit pe venit și contribuții salariale. Mai mult, acestea se află la intersecția dintre activitatea economică și uzul personal, o zonă unde interpretările pot varia, iar documentarea devine esențială.
În acest context, subliniază experții, diferența dintre deductibilitatea fiscală limitată (50%) și deductibilitatea fiscală integrală (100%) nu mai este o chestiune de opțiune contabilă, ci un subiect de risc fiscal real, analizat în profunzime de autorități. Asta explică interesul autorităților pentru încadrarea corectă a cheltuielilor între deductibilitate fiscală limitată și deductibilitate fiscală integrală.
Pe inspectorii de la ANAF îi interesează, astfel, răspunsul la o întrebare-cheie: sunt autovehiculele utilizate exclusiv în scopul activității economice sau nu?
Experții explică ambele variante.
Utilizare mixtă (economic + personal): în această situație, legislația fiscală prevede, ca regulă generală, limitarea deductibilității la 50% pentru cheltuielile și TVA aferente autovehiculelor (cu excepția amortizării, deductibilă doar în limita a 1.500 lei pe lună). Această abordare este frecvent întâlnită în practică și, important de reținut, nu condiționează deductibilitatea de întocmirea foilor de parcurs. În cadrul companiilor cu flote auto semnificative se poate dovedi dificilă întocmirea și verificarea foilor de parcurs pentru a putea susține deductibilitatea integrală a cheltuielilor auto și a TVA aferentă, astfel că un număr semnificativ de companii preferă această abordare prudentă.
Utilizare exclusivă în scopul activității economice/excepții: doar în măsura în care societatea poate susține că autovehiculele sunt utilizate exclusiv în scop profesional ori se încadrează în anumite categorii (de ex. agenți de vânzări, servicii taximetrie, curierat), se poate discuta despre deductibilitate integrală a cheltuielilor și a TVA (100%). Această abordare vine însă la pachet cu un nivel mai ridicat de analiză și documentare și este, în mod natural, un punct de interes crescut pentru autoritățile fiscale. În acest scenariu, pentru a putea susține deductibilitatea cheltuielilor auto și a TVA aferentă este obligatorie întocmirea foilor de parcurs care să dovedească utilizarea flotei auto în scopul activitității economice. Ținând cont de deductibilitatea fiscală integrală aplicabilă în acest caz, și nivelul de interes din partea organelor de inspecție fiscală este sporit.
În acest context, la verificările Fiscului sunt esențiale următoarele:
Experții subliniază că nu lipsa unui document singular generează automat risc, ci lipsa de coerență între documente, practică și tratamentul fiscal ales.
Deși discuțiile din jurul controalelor fiscale se concentrează adesea exclusiv pe riscuri și obligații suplimentare, cadrul procedural oferă și garanții importante contribuabilului. Din punct de vedere procedural, organul fiscal este obligat ca, pe durata desfășurării inspecției fiscale, să manifeste obiectivitate și să ia în considerare nu doar interesul public pe care îl protejează prin activitatea sa și dreptul de apreciere de care dispune, ci și interesele persoanei administrate, adică ale contribuabilului verificat, pentru a determina cu exactitate situația fiscală reală a acestuia.
Dacă organul fiscal constată, pe baza probelor, că un contribuabil a dedus o sumă de TVA mai mică decât cea la care are dreptul conform legislației aplicabile, acesta este obligat să examineze și să constate și existența unei creanțe a contribuabilului față de stat, ce rezultă din faptul că persoana administrată a aplicat un tratament fiscal care i-a fost nefavorabil și nu doar să stabilească obligații fiscale suplimentare.
Prin urmare, dacă inspectorii fiscali descoperă, pe baza documentelor, că un contribuabil a dedus o valoare de TVA mai mică decât cea la care avea dreptul potrivit legii, aceștia trebuie nu doar să stabilească eventuale obligații suplimentare, ci și să recunoască dreptul contribuabilului de a recupera diferența în favoarea sa, atunci când acesta a aplicat un tratament fiscal defavorabil propriei situații. Această obligație a organului fiscal de a examina atent și exhaustiv cazul pe care îl investighează, reprezintă o obligație de diligență recunoscută în mod constant atât în jurisprudența națională cât și în cea europeană.
Prin urmare, legiuitorul a reglementat explicit această conduită activă a organului fiscal, tocmai pentru a echilibra raportul de forțe dintre autorități și contribuabil în cadrul procedurii administrativ-fiscale. Astfel, dispozițiile legale prevăd nu doar dreptul inspectorilor de a verifica și stabili sume suplimentare datorate, ci și obligația de a identifica și eventualele diferențe în minus față de obligațiile declarate sau stabilite inițial, mai notează sursa citată.