Donald Trump, despre atacatorul de la Casa Albă: „El detestă creştinii, avea o ură profundă”. Ce conţine MANIFESTUL de peste 1000 de cuvinte scris înainte de atac. Procurorul general susţine că familia preşedintelui SUA era ţinta

Suspectul atacului de la Cina Corespondenților de la Casa Albă ar fi vizat membri ai administrației Trump, susține procurorul general interimar.
Viorel Dobran
26 apr. 2026, 20:01
Donald Trump, despre atacatorul de la Casa Albă:

Potrivit FOX News şi CNN, atacatorul a trimis înscrisuri mai multor membri ai familiei sale înainte să treacă la fapte, în care se exprimă împotriva lui Donald Trump şi este ostil creştinilor.

Poliţia americană examinează documente manuscrise abandonate de către presupusul atacator la Dineul Corespondenţilor de la Casa Albă, la Hotelul Hilton, în camera sa de la acest hotel, potrivit unor surse din cadrul poliţiei citate de CBS News.

Preşedintele american Donald Trump a evocat, la Fox News, un „manifest anticreştin”, care ar fi fost lăsat în urmă de către suspect.

„Atunci când îi citeşti manifestul, el detestă creştinii, asta nu ridică nicio îndoială”, a declarat Trump într-un interviu la telefon la Fox News.

El a evocat o persoană ”vizibil foarte deranjată”.

„El detestă creştinii, avea o ură profundă”, a adăugat preşedintele american.

Suspectul atacului de la Cina Corespondenților de la Casa Albă ar fi vizat membri ai administrației Trump, susține procurorul general interimar

 

„Încă încercăm să găsim, un motiv. Din ancheta noastră preliminară, se pare că suspectul viza membri ai administrației”, a declarat vineri șeful interimar al Departamentului de Justiție, notează CNN.

Blanche a mai spus că nu există, deocamdată, informații concrete despre eventuale ținte specifice din cadrul administrației, însă indiciile sugerează că acesta era obiectivul suspectului.

„Din câte știm de pe camerele de supraveghere și de la martorii prezenți, (el) abia a trecut de perimetru. A fost imediat imobilizat și, da, a tras câteva focuri de armă”, mai spune procurorul general interimar.

autoritățile au efectuat mai multe percheziții pe parcursul nopții, inclusiv asupra dispozitivelor electronice ale suspectului, și au audiat persoane din anturajul acestuia.

Citește și VIDEO cu capturarea. Cine este Cole Tomas Allen, suspectul care a tras la la Cina Corespondenţilor de la Casa Albă. Trump: „Este un om bolnav, foarte bolnav”

Blanche a anunțat că suspectul urmează să fie pus sub acuzare în instanță federală, fiind vizat inițial de două capete de acuzare, cu posibilitatea extinderii acestora pe măsură ce ancheta avansează.

Sâmbătă, un bărbat a încercat să forțeze intrarea în incinta locului în care avea loc Cina Correspondenților de la Casa Albă la care participa și președintele Trump. Suspectul ar fi deschis focul și ar fi rănit un agent al Serviciului Secret.

Donald şi Melania Trump sunt „în siguranţă”, a anunţat sâmbătă Serviciul Secret american după ce i-a evacuat pe preşedinte şi pe Prima Doamnă de la cina corespondenţilor de la Casa Albă, unde s-au auzit focuri de armă. Autorităţile l-au identificat pe suspectul care a deschis focul ca fiind un bărbat în vârstă de 31 de ani din California. Donald Trump a afirmat că un agent al Serviciului Secret a fost împuşcat de la o distanţă foarte mică în timpul incidentului de la Cina Corespondenţilor, dar a fost salvat de vesta sa antiglonţ. „Impresia mea este că a fost un nebun, un lup singuratic”, a spusTrump despre suspect. Conform preşedintelui SUA, incidentul a fost o „experienţă destul de traumatizantă” pentru Prima Doamnă.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Pariul lui Pancu la Rapid. Vrea să relanseze cariera unui fost internațional care fusese trecut pe „lista neagră”
Capital.ro
Decizie importantă pentru asociațiile de proprietari. Instanța a dat verdictul. Cine nu respectă prevederile legale este sancționat
Playtech.ro
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de iubita tatălui său
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Cei care stau la bloc primesc bani pentru reparații și întreținere. Asociațiile de proprietari trebuie să facă cererea
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți