Edilul social-democrat al Buzăului, Constantin Toma, despre moțiune: ”O victorie alături de AUR va fi o mare înfrângere pentru PSD”. Adrian Câciu nu-l mai vrea coleg de partid. ”Sper să candideze pe alte liste”

Primarul social-democrat al Buzăului, Constantin Toma, reacționează dur după anunțul moțiunii PSD-AUR contra guvernului, declarându-se solidar cu premierul Ilie Bolojan și cu măsurile acestuia. ”O victorie alături de AUR va fi o mare înfrângere pentru PSD”, spune edilul, care, în același context, dă un pronostic electoral dezastruos pentru formațiunea politică din care face parte.
Alina Costache
27 apr. 2026, 13:50
Edilul social-democrat al Buzăului, Constantin Toma, despre moțiune: ”O victorie alături de AUR va fi o mare înfrângere pentru PSD”. Adrian Câciu nu-l mai vrea coleg de partid. ”Sper să candideze pe alte liste”

PSD face echipă cu AUR pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Anunțul a fost făcut împreuna de către Petrișor Peiu, senator AUR, și social-democratul Marian Neacșu. Moțiunea de cenzură ar putea să fie dezbătută la începutul lunii mai.

Anunțul moțiunii comune PSD-AUR contra guvernului Bolojan a fost făcut în timp ce președintele Nicușor Dan discută la Cotroceni cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR şi ai grupului minorităţilor, în contextul crizei politice majore pe care o traversează România.

Constantin Toma, edilul social-democrat al Buzăului, consideră că demersul PSD este o imensă greșeală, care va provoca prăbușirea celui mai mare partid din România.

”O victorie alături de AUR va fi o mare înfrângere pentru PSD. Bagă țara într-o situație foarte dificilă. O guvernare alături de AUR ar duce la multe probleme pentru fiecare dintre noi”, a declarat Toma.

Citește și Florin Barbu (PSD), după anunțul moțiunii contra cabinetului condus de Ilie Bolojan: ”Nu vorbim că facem guvern cu AUR”

În același context, primarul Buzăului a dat și un pronostic electoral dezastruos pentru formațiunea politică din care face parte, anticipând că aceasta, urmare a colaborării cu AUR, va coborî ”sub 10 la sută” în preferințele alegătorilor.

Întrebat de ce a decis PSD să depună moțiune alături de AUR, Constantin Toma a explicat că, în opinia, acest demers ar fi ”o disperare” a liderului Sorin Grindeanu și a ”echipei” sale ”de la București”. Aceștia, crede Toma, duc partidul într-o direcție ”foarte greșită”.

Câciu, după declarațiile lui Toma: ”Sper să candideze pe alte liste”

Edilul a mai spus că Bolojan ar trebui să continue, la conducerea guvernului, ”ce a început” alături inclusiv de social-democrați. ”Măsuri nepopulare, dar singurele care ne salvează”, a mai spus Toma, despre ”planul” Bolojan pentru resucitarea bugetului de stat.

Tot Constantin Toma a spus, la digi24, că speră ca președintele Nicușor Dan să nu fie de acord cu un guvern dat de PSD și AUR, pentru că altfel ”se desființează și el”.

Fostul ministru Adrian Câciu, coleg de partid cu Constantin Toma, a reacționat la declarațiile acestuia.

”Sper să candideze pe alte liste”, a spus Câciu, adăugând că Toma a câștigat mandate de primar al Buzăului datorită PSD.

Citește și PNL reacționează după ce PSD și AUR au anunțat moțiune comună. Ciucu: ”Mie mi se pare culmea iresponsabilității”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT