Blocajul Omega aduce un val de aer polar peste România. Vremea a început să se schimbe în rău de miercuri, urmând ca în zilele următoare să fie „deosebit de rece pentru această perioadă”. De 1 Mai, vremea va fi rece atât pe litoral, cât și la munte, unde vor fi ploi, iar la altitudini mari chiar lapoviță și ninsoare.
„Începând de astăzi deja vremea se răcește. Mâine și poimâine ne așteptăm la o vreme deosebit de rece pentru această perioadă, cu temperaturi cu până la 10-12° mai coborâte decât ar fi normal să înregistrăm pentru această dată. Mâine, valorile termice vor fi cuprinse, la nivelul întregii țări, între 10-11 grade, prin nordul Moldovei, depresiunile din estul Transilvaniei și nu vor depăși 16° în vestul teritoriului”, a anunţă meteorlogii ANM.
Potrivit ANM, „prin sudul țării, în regiunile Oltenia, Muntenia, Dobrogea, temperaturile nu vor depăși 7- 8°, deci se mențin temperaturile un pic mai ridicate în jumătatea de nord a teritoriului”. În ceea ce privește precipitațiile, „acestea își vor face simțită prezența în zilele următoare în sudul și estul teritoriului. Izolat, prin centru, dar și la munte”.
„Acestea vor fi sub formă de ploaie în zonele joase, sub formă de lapoviță și ninsoare pe la munte, la altitudini mari, de peste 1.400 de metri, dar nu este exclus să vedem lapoviță și prin dealurile subcarpatice ale Moldovei și prin estul și sudul Transilvaniei”.

„Ulterior, după ziua de 1 mai, vremea începe ușor, ușor să se încălzească. Temperaturile vor ajunge la începutul săptămânii următoare chiar și până la 19 – 20° prin sudul, sud-vestul teritoriului, iar precipitațiile vor fi din ce în ce mai puține”.
„Pe litoral temperaturile vor fi mai coborâte decât ar trebui să fie la această dată. Vorbim de maxime, pe parcursul zilei de mâine, de 10-11°. Pe 1 Mai un pic mai ridicate, de 12-13°, dar vor fi ploi, chiar dacă acestea vor fi slabe cantitativ, vor apărea totuși pe litoral. Și vântul își va face simțită prezența. Vor fi rafale de 45km/h”, potrivit ANM.
La munte „va ploua, iar la altitudini mari, de peste 1.400 de metri vor fi precipitații sub formă de ninsoare. Acolo se va depune și strat de zăpadă, în medie de 5-8cm. Vântul își va face simțită prezența și în zona montană, mai ales la altitudini mari, cu rafale de până la 70km/h”.
Europa se pregătește pentru o schimbare bruscă de vreme, după un început de primăvară neobișnuit de cald. Un val semnificativ de aer arctic este așteptat să pătrundă peste centrul, estul și sud-estul continentului la finalul lunii aprilie 2026.
Potrivit meteorologilor, episodul rece este favorizat de un blocaj atmosferic puternic de tip Omega instalat deasupra Atlanticului de Nord și Groenlandei. Acest sistem deviază circulația obișnuită a maselor de aer și permite coborârea frigului polar spre Europa.
Temperaturi cu până la 15 grade sub normal. România, vizată de frig, brumă și ninsori la munte
Prognozele arată că valorile termice vor coborî cu 10 până la 15 grade Celsius sub media normală a perioadei în numeroase state din Europa de Est și Sud-Est, inclusiv Polonia, Slovacia, Belarus, Ucraina, România sau Turcia. În vestul Europei, vremea va rămâne mai caldă decât normalul perioadei, sub influența unui câmp de presiune ridicată.
În România, masa de aer rece ar putea aduce temperaturi scăzute în special în zonele intracarpatice, nordice și centrale. Conform specialiștilor Severe Weather Europe (SWE), în diminețile de la începutul lunii mai sunt posibile brumă, îngheț, temperaturi apropiate de 0°C în depresiuni și ninsori la altitudini mari.
Specialiștii SWE avertizează că episodul rece vine într-un moment foarte sensibil pentru culturi. Temperaturile ridicate din prima parte a lunii aprilie, care au urcat în multe zone la 20-25°C sau chiar mai mult, au accelerat dezvoltarea vegetației. Astfel, livezile, viile și culturile aflate în floare sunt acum mult mai vulnerabile la un îngheț târziu decât ar fi fost în mod normal.
În unele regiuni din Balcani și Turcia sunt estimate minime între -2°C și -5°C, niveluri care pot provoca pagube severe sau chiar pierderea totală a recoltelor locale.
După mijlocul săptămânii, nucleul rece se va deplasa spre Peninsula Balcanică și zona Mării Negre.
Meteorologii estimează că diminețile de vineri și sâmbătă ar putea aduce temperaturi în jurul pragului de îngheț sau sub 0°C în mai multe țări din regiune. Pentru podgorii și livezi, situația este considerată critică.
Strat de zăpadă în Turcia la început de mai
La sfârșitul săptămânii viitoare, frigul intens ar putea ajunge în Turcia, unde este posibil un episod de ninsoare târzie. Inclusiv Ankara ar putea avea parte de precipitații sub formă de zăpadă, iar în unele regiuni, stratul nou depus ar putea depăși 30 de centimetri.
Meteorologii spun că astfel de episoade sunt rare la început de mai. Specialiștii explică apariția valului de frig prin combinarea mai multor factori: slăbirea târzie a vortexului polar, schimbări de circulație atmosferică asociate tranziției La Niña spre condiții neutre ENSO și formarea unui blocaj atmosferic de tip Omega deasupra Atlanticului de Nord. Aceste condiții favorizează curenți de aer din nord spre sud și împing masele de aer arctic spre inima Europei.
În timp ce estul continentului va resimți frig intens, vestul Europei va rămâne sub influența unui val de aer mai cald. Astfel, la început de mai se va instala un contrast termic accentuat între vestul și estul Europei.
Marți, meteorologii ANM au actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni, până pe 25 mai. Potrivit specialiștilor, de miercuri, 29 aprilie, se răcește în toată țara, cu temperaturi sub normalul perioadei. Va ploua în sud și est, local în centru și izolat în rest, în timp ce la munte vor predomina ninsorile și viscolul. Din 4 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire, urmând ca în perioada 8-10 mai, maximele să crească spre 24 de grade Celsius.
Ce e „Blocajul Omega”

Denumirea vine de la faptul că liniile de presiune din troposferă (depresiuni și anticicloni) iau forma aceste litere. Tiparul standard de blocaj Omega are presiune joasă – presiune ridicată – presiune joasă.
Doar că acum, în prag de frig, avem ceea ce în meteorologie se numește o circulație de blocaj. Adică circulația dinspre Atlantic este blocată de presiunea ridicată din Nordul continentului. Asta înseamnă că aerul rece și ploile din Est au drum liber spre România.
Începând de azi, 29 aprilie, se observă o răcire treptată. Vestul încă mai păstrează maxime de 15–17°C, dar în Moldova, Dobrogea, Muntenia și Transilvania valorile sunt mai modeste. În zonele centrale și montane se simte clar aerul mai rece, iar maximele coboară în multe locuri spre 7–13°C.
Iată cum vor evolua temperaturile până duminică:
Temperaturi negative la munte și pentru vineri, 1 Mai, cu minime care ajung chiar și la -8°C. În timpul zilei, în centrul țăriin și la munte frigul persistă, însă în Banat, Oltenia și Muntenia se mai încălzește și vor fi maxime de 12–17°C.
Sâmbătă se încălzește în Vest, astfel că în Banat se va ajunge la maxime de 16–19°C. La munte rămâne rece, iar în Transilvania, Moldova, Dobrogea și Muntenia, temperaturile maxime se învârt în jurul valorii de 9-10°C.
Duminică vremea dă semne că își revine, astfel că în Banat și Crișana vom avea chiar și 20°C, în timp ce Moldova, Dobrogea, Muntenia și estul Transilvaniei rămân la o maximă de 8-10°C. Dimineața va fi foarte rece în zonele montane înalte și în depresiunile intracarpatice.