Prognoza meteo 30 aprilie. Val de aer polar în toată țara. Temperaturile scad drastic, iar la munte va ninge

Vremea se răcește în toată România înainte de minivacanța de 1 mai. Temperaturile scad drastic, iar la munte va ninge.
Alina Andrei
29 apr. 2026, 14:36
Prognoza meteo 30 aprilie. Val de aer polar în toată țara. Temperaturile scad drastic, iar la munte va ninge
Alertă de la ANM! Vremea se răceşte brusc, se anunţă lapoviţă şi ninsoare. Zonnele vizate de COD GALBEN

Prognoza meteo 30 aprilie. La noapte, cerul va avea înnorări în sudul, estul și parțial în centrul țării, iar în restul teritoriului va fi variabil. Temporar va ploua în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în jumătatea sudică a Moldovei și pe arii restrânse în Transilvania. La munte și trecător în estul și sud-estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mari, în Carpații Orientali și Meridionali treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de 10…12 l/mp și izolat de peste 15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu ușoare intensificări local în sud-est și pe alocuri în nord-vest și centru, cu viteze la rafală în general de 40…45 km/h. Temperaturile minime se vor situa în general între -1 și 8 grade. Noaptea, cu totul izolat se va forma brumă.

București. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat (rafale de 40…45 km/h). Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade.

Citește și: EXCLUSIV Anticiclonul din Groenlanda vine în România. Romica Jurca a citit hărţile meteo: „Vom avea temperaturi la limita de îngheţ”

 

Prognoza meteo 30 aprilie.  JOI

Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la această dată, chiar deosebit de rece în sudul, centrul și estul țării. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua în Oltenia, iar pe parcursul zilei și în Muntenia, Dobrogea, local în Transilvania și izolat în Moldova. La munte, dar trecător și în depresiunile din estul Transilvaniei, vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1400 m va ninge și se va depune strat de zăpadă. Pe alocuri, cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu ușoare intensificări ziua local în vestul, sudul și sud-estul teritoriului, cu viteze la rafală în general de 40…45 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 și 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 6 grade pe litoral. Noaptea, local în nord și centru și izolat în rest se va forma brumă.

București. Vremea va continua să se răcească și va fi deosebit de rece pentru această dată. Cerul va avea înnorări, iar pe parcursul zilei și seara, temporar va ploua. Vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări ziua (rafale de 40…45 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade, mai scăzută în zona preorășenească, spre 0 grade.

Citește și: Avertizare meteo. Schimbare radicală a vremii după valul de căldură. Vreme rece, ploi în sud și est și ninsori la munte până pe 2 mai

 

Prognoza meteo VINERI
Valorile termice diurne vor fi în creștere în regiunile din sudul țării, dar vremea se va menține mult mai rece decât în mod obișnuit pentru începutul lunii mai. Cerul va avea înnorări temporare și vor fi ploi slabe, de scurtă durată, pe alocuri în sudul și în estul teritoriului. La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, la peste 1400 m altitudine, temporar vor fi precipitații slabe, sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ușoare în sud-est, în zona montană înaltă și izolat în vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 grade în estul Transilvaniei și 16…17 grade în regiunile vestice, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 7 grade. La sfârșitul nopții, izolat, cu probabilitate mai mare în regiunile vestice și în centrul țării, se va produce brumă.

București. Vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă, deși valorile termice diurne vor fi mai ridicate față de ziua anterioară. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă de 4…6 grade, mai scăzută în zona periurbană, până la 2 grade. Cerul va avea înnorări temporare, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat.

 

Prognoza meteo SAMBATA
Vremea va fi mult mai rece decât în mod caracteristic datei și în general închisă în sudul, centrul și estul țării, unde pe arii restrânse va ploua. La munte, cu precădere în Carpații Orientali și Meridionali vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mari vor predomina ninsorile, dar slabe cantitativ. În restul teritoriului se va încălzi ușor față de intervalul anterior, iar cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă și local în estul și în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 19 grade, cu cele mai ridicate valori în vest, iar minimele termice vor fi cuprinse între -1 și 8 grade, mai scăzute în depresiuni unde vor mai fi condiții de brumă.

București. Vremea va fi cu mult mai rece decât în mod caracteristic datei. Cerul va avea înnorări, dar cu totul trecător va ploua slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua.

 

Prognoza meteo DUMINICA
Valorile termice vor crește ușor față de intervalul anterior în cea mai mare parte a țării. Vor fi înnorări, mai ales ziua, dar cu totul izolat ploi slabe în regiunile extracarpatice, în timp ce, în restul teritoriului cerul va fi variabil spre senin. În Carpații Meridionali și de Curbură vor fi posibile precipitații slabe mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă și în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 0 și 9 grade.

București. Valorile termice vor crește față de intervalul anterior, astfel că maxima va fi în jurul a 16 grade, iar minima de 4…6 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultima postare a femeii din Râmnicu Vâlcea, moartă în urma unei intervenții estetice! Avea doar 45 de ani
Fanatik.ro
Ce a făcut DIICOT după ce ”româncele lui Epstein” au primit zeci de mii de dolari de la prădătorul american. Ce spune Alex Florența
Capital.ro
Interzicerea cumulului pensiei cu salariul. Pensionarii care ar putea avea veniturile cu 85% mai mici
Playtech.ro
Unele benzinării ar putea rămâne fără carburanţi, iar scumpirile bat din nou la ușă. Ce prețuri au benzina și motorina azi, 29 aprilie
Adevarul
Caz fără precedent. Tânăr salvat după ce un oncolog a efectuat o operaţie pe cord deschis în mijlocul străzii
wowbiz.ro
Ea este doctorița care s-a spânzurat de geamul apartamentului. A fost găsită fără suflare, atârnând de o funie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în șant la ieșire din Codlea! Salvatorii au ajuns de urgență la fața locului
iamsport.ro
Hagi, revoluție la echipa națională! Ce plan are: a făcut deja anunțul
MediaFlux
Cuba Gooding Jr. în România alături de Codin Maticiuc! UPDATE: Actorul a ajuns la Parlament după ce a vizitat șantierul noului spital IMAGINI FOTO și VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
(P) De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani și ce poți face ca să te menții
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR