Andreea Popescu ironizează zvonurile apărute după divorțul de Rareș Cojoc: „Faceți cunoștință cu noul meu iubit”

La scurt timp după divorțul de Rareș Cojoc, Andreea Popescu a reacționat în mediul online la discuțiile apărute în jurul vieții ei personale. Fosta dansatoare a publicat imagini generate cu inteligența artificială și a făcut o glumă care a stârnit imediat reacții.
Bianca Bocioacă
29 apr. 2026, 16:09
Andreea Popescu ironizează zvonurile apărute după divorțul de Rareș Cojoc: „Faceți cunoștință cu noul meu iubit”

Andreea Popescu a spus că s-a săturat de comentariile și speculațiile apărute după despărțirea de fostul ei soț, Rareș Cojoc. Drept răspuns, vedeta a ales să trateze situația cu umor.

Pe Instagram, Andreea Popescu a publicat două fotografii realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, în care apare alături de doi bărbați, sugerând în glumă că și-ar fi găsit deja un nou partener.

„Trebuie să-mi fac repede un gagic. Cineva disponibil? Vă las aici o căsuță dacă aveți un bărbat frumos, înalt, nu pot să vi-l descriu că iar…”, a glumit vedeta pe Instagram.

Postarea a fost interpretată de mulți drept o ironie la adresa zvonurilor apărute în ultima perioadă despre viața ei sentimentală.

Citește și: Andreea Marin întoarce privirile şi la 51 de ani. Apariţie magică pentru „Zâna surprizelor” după ce a slăbit spectaculos GALERIE FOTO

Andreea Popescu, divorț după 15 ani de relație

Andreea Popescu și Rareș Cojoc au pus capăt relației lor după 15 ani împreună, dintre care 10 ani de căsnicie. Cei doi au împreună trei copii.

Pe 20 aprilie, foștii soți s-au întâlnit la notar și au semnat actele de divorț, încheind oficial povestea lor.

Într-un videoclip publicat pe Instagram, vedeta a explicat pe larg motivele despărțirii și a ținut să clarifice și speculațiile apărute după un podcast la care participase.

„Am divorțat. Din păcate nu ne-am mai iubit atât de mult cât să rămânem împreună până la sfârșit. Și consider în continuare faptul că o căsătorie e mai mult decât un act, este o taină, este o cruce pe care doi oameni aleg să o poarte împreună cu foarte multă răbdare, cu foarte mult sacrificiu și cu foarte multă iubire”, a dezvăluit vedeta.

Vedeta a subliniat că decizia nu a fost una luată impulsiv și că despărțirea s-a produs treptat: „Iubirea noastră ca soț și soție s-a consumat treptat, nu a fost o decizie luată pe moment, ci o decizie foarte bine gândită și o decizie de comun acord”.

Citește și: Dorian Popa, șocat de factura la curent. Suma uriașă pe care trebuie să o plătească, deși are panouri fotovoltaice: ”Nu mai știu ce să fac”

Andreea Popescu a ținut să dezmintă și acuzațiile apărute la adresa fostului ei soț.

„Pot să vă spun cu mâna pe inimă că în toți cei 15 ani de relație și căsnicie, Rareș a fost un soț corect și loial până la sfârșit”, a subliniat fosta dansatoare.

Vedeta a explicat că, în multe cazuri, relațiile ajung la final din cauza problemelor ignorate în timp.

„Ruptura unei căsnicii ajunge să fie din cauza problemelor nerezolvate, din cauza ignorării unor dorințe, a lipsei timpului și nu ne mai dăm timp. Asta e problema, că intrăm în vâltoarea vieții și nu ne mai dăm timp. Adevărul este că dacă nu ai grijă de sufletul omului de lângă tine ajungi fără să îți dai seama să te pierzi și într-un final să vă pierdeți unul pe celălalt așa cum a fost în cazul nostru”, a mai spus ea.