Președintele PSD a subliniat, însă, că după moțiunea de cenzură își dorește „o majoritate în interiorul acestei coaliții, poate rearanjată” sau intrarea în opoziție.
„PSD va nominaliza un prim-ministru dacă asta va fi soluția care se degajă urmare consultărilor. Dacă ai mei colegi (…) vor hotărî acest lucru, nu am niciun fel de ezitare (n.r. Să fie el propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru). Suntem deschiși la toate variantele. Vreau să găsim rapid o soluție după ziua de marți (…) Cred că foarte repede vom fi chemați la Cotroceni și se va degaja rapid o soluție”, a mai declarat Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a fost confruntat, joi seara, la Antena 3, cu o fotografie din 2017, momentul în care PSD îi retrăsese sprijinul, iar el refuzase să demisioneze din funcția de premier.
Întrebat dacă își amintește acel moment, Grindeanu a răspuns scurt: „Evident. Mi-era și greu să uit.”
Referitor la întrebarea dacă există o diferență între situația sa din 2017 și cea a lui Ilie Bolojan acum, Grindeanu a spus că diferența este fundamentală. „Eu atunci mă luptam cu un om, Liviu Dragnea, care s-a dovedit după aceea unde a dus România”, a declarat el.
Întrebat dacă îl compară pe Bolojan cu Dragnea, Grindeanu a răspuns: „Vedeți altcumva lucrurile?”. A adăugat că actualul premier are 85% încredere negativă și că peste 80% dintre români consideră că duce țara într-o direcție greșită.
Referitor la acuzațiile aduse premierului, Grindeanu a spus că Bolojan „taie toate punțile de dialog”. Scopul, în viziunea liderului PSD, ar fi ca după plecarea sa să nu mai existe nicio șansă de construire a unei coaliții pro-europene.
„Tactica asta denotă un soi de iresponsabilitate”, a declarat Grindeanu. A adăugat că România poate fi guvernată și fără Bolojan. „Se pot construi autostrăzi și fără ca Elie Bolojan să fie prim-ministru”, a spus el.
Întrebat despre alianța dintre PSD și AUR pentru dărâmarea guvernului, Grindeanu a evitat să dezvolte subiectul. A transmis însă un mesaj clar: „Există viață și după ziua de marți. Pentru noi trebuie să fie o viață mai bună.”
Liderul PSD a precizat că a înțeles apelul președintelui de dezescaladare a discursului public. „Ați văzut că am evitat să intru în polemici”, a afirmat el.

Sorin Grindeanu, întrebat dacă AUR este partid extremist: „Nu vreau să fac caracterizari. Nu vreau să spun la fiecare 5 minute că nu facem guvernare cu AUR”
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a vorbit despre moțiunea de cenzură și guvernul Bolojan și despre ce urmează după ziua de marți, când se va vota demiterea actualului guvern.
„Pe mine nu m-ați auzit să spun despre PNL în ansamblu sau despre USR, toate lucrurile pe care noi le-am spus, le-am spus despre managementul dezastruos. Bolojan dă foc la câmpii, otrăvește fântânile și taie toate punțiile astfel ca după domnia sa să nu mai fie nicio șansă de construcție a unei coaliții pro-europene. Eu nu intru în joc și vă spun că tactica asta pe care o aplică prim-ministrul Bolojan denotă iresponsabilitate. Se poate guverna în România și fără domnia sa. S-au construit autostrăzi în România și fără Bolojan, există viața și după ziua de marți și pentru noi trebuie să fie o viață mai bună. Noi suntem într-o zonă în care un singur om, la fel cum făcea Dragnea, încearcă să controleze întreaga scenă și dacă el nu mai e trebuie să se strice tot”.
Întrebat cine a negociat moțiunea de cenzură cu AUR, Grindeanu a respins termenul de negociere. „Nici măcar n-a fost o negociere”, a spus el.
Referitor la modul în care s-a ajuns la moțiunea comună, Grindeanu a explicat că a citit intenția AUR de a depune o moțiune separată. A avut apoi o discuție cu George Simion în weekend.
„I-am spus că există riscul anihilării reciproce a celor două moțiuni”, a declarat liderul PSD. „Dacă își dorește cu adevărat să dărâme guvernul, trebuie să facem o moțiune comună”.
Întrebat dacă Simion a cerut ceva la schimb, Grindeanu a răspuns scurt: „Nu. Absolut nimic”. Referitor la informațiile că AUR ar fi cerut PSD să îl ajute să își îmbunătățească imaginea în parteneriatele externe, Grindeanu a negat categoric. „Am spus. Absolut nimic.”
Întrebat dacă moțiunea va trece, Grindeanu s-a arătat convins. „Evident”, a răspuns el. A precizat că există 254-256 de semnături și că, în absența unor retrageri până în ziua votului, „nu există emoție din acest punct de vedere”.
Referitor la scenariul de după căderea Guvernului Bolojan, Grindeanu a exclus varianta unui guvern PSD-AUR. „Nu pot să spun la fiecare cinci minute că nu vom face guvern cu AUR. Nu s-a discutat niciodată”, a afirmat el.
PSD și AUR au făcut alianță în Parlamentul României pentru demiterea guvernului Bolojan. Moțiunea celor două formațiuni a fost depusă și semnată de 251 de parlamentari. E nevoie de votul a 233 de parlamentari pentru demiterea guvernului.