Cât costă o porție de mici la restaurantul lui Constantin Enceanu de 1 Mai: „Sunt foarte gustoși, toți îi laudă”

De 1 Mai, micii rămân vedetele grătarelor din toată țara. Cei care ajung în Filiași pot încerca și micii de la restaurantul lui Constantin Enceanu, unde o porție generoasă are un preț care a stârnit deja curiozitatea fanilor.
Bianca Bocioacă
01 mai 2026, 15:45
Cât costă o porție de mici la restaurantul lui Constantin Enceanu de 1 Mai: „Sunt foarte gustoși, toți îi laudă”
Cât costă o porție de mici la restaurantul lui Constantin Enceanu

Constantin Enceanu este unul dintre cei mai apreciați artiști de muzică populară din România, cu o carieră de zeci de ani în folclor. Pe lângă activitatea artistică, solistul s-a implicat și în domeniul HoReCa, deținând un local cochet în Filiași, județul Dolj, administrat cu ajutorul familiei.

De 1 Mai, micii nu lipsesc din meniul restaurantului, iar cei care nu vor să pregătească grătar acasă pot merge direct la localul artistului.

În prezent, o porție de mici cu muștar, cartofi și pâine, de aproximativ 550 de grame, costă 44 de lei. Anul trecut, aceeași porție era 40 de lei, însă scumpirile din ultimul an și-au pus amprenta și asupra prețurilor din restaurante.

Citește și: VIDEO Adela Popescu și Radu Vâlcan, popas de cinci stele în vila din Monaco a Mihaelei Rădulescu. ”N-o să vă vină să credeți”

Artistul spune însă că gustul micilor este cel care îi face pe clienți să revină.

„Vă așteptăm la localul nostru, cei din familie se ocupă și de meniu și de rețete. Micii, da, sunt foarte gustoși, toți îi laudă. Eu sunt mai mult cu munca prin curte, acum am câțiva muncitori, pentru o altă lucrare”, a declarat Constantin Enceanu pentru Click.

Pe lângă micii de la grătar, restaurantul oferă și variante de meniul zilei, la prețuri accesibile.

Un meniu care include ciorbă acrișoară de porc și pulpă dezosată la grătar cu cartofi wedges și conopidă murată costă 30 de lei.

La același preț poate fi comandată și varianta cu ciorbă de perișoare și pulpă de pui la tavă, cu cartofi aromatizați și murături asortate.

În fiecare an, de Ziua Muncii, restaurantele și terasele din toată țara se pregătesc pentru un val de clienți, iar micii rămân preparatul preferat al românilor în această perioadă.

Citește și: Câti bani dai ca să mănânci patru mici și să bei o bere la restaurantul lui Mugur Mihăescu, de 1 Mai

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce i-a spus Ovidiu Burcă lui Marius Șumudică la pauză. „Șumi” a refuzat să dea mâna cu oponentul său la final: „Bă, băiatule, tu cu cine vorbești?”
Capital.ro
Horoscop săptămânal, 14-20 septembrie  2026. Această zodie ar trebui să aibă acea conversație importantă cu persoana iubită
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
Un cal de rasă în valoare de 15.000 de lei a fost împușcat din greșeală de braconieri, în Vaslui. Vânătorii l-ar fi confundat cu cerbul pe care îl urmăreau
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Asigurare de sănătate 2026. Cât costă pe un an și cum o poți cumpăra dacă nu ai venituri
stirilekanald.ro
A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor