Nicușor Dan îi felicită pe elevii români care au făcut istorie la Campionatul Mondial de robotică din SUA. Au ocupat toate locurile de pe podium: „România e mândră de voi”

România bifează una dintre cele mai spectaculoase reușite din ultimii ani în educație și tehnologie. Patru echipe de elevi au reușit să urce pe primele patru locuri la o competiție mondială de robotică, în fața a sute de echipe din întreaga lume.
Bianca Bocioacă
03 mai 2026, 23:28
Nicușor Dan îi felicită pe elevii români care au făcut istorie la Campionatul Mondial de robotică din SUA. Au ocupat toate locurile de pe podium: „România e mândră de voi”

Patru echipe din România – „Velocity Robotics Team” (Brăila), „Hearts of RoBots” (Buzău), „Quantum Robotics” (București) și „AI Citizens” (Focșani) – au dominat Campionatul Mondial de robotică desfășurat în Houston, Statele Unite ale Americii.

Competiția a avut loc între 29 aprilie și 2 mai și a reunit aproximativ 330 de echipe din întreaga lume, potrivit Asociația Nație prin Educație.

Clasamentul final a fost impresionant: toate cele patru poziții de top au fost ocupate de echipele românești.

Echipa „Velocity Robotics Team” din Brăila a câștigat locul 1, urmată de „Hearts of RoBots” din Buzău pe locul 2, „Quantum Robotics” din București pe locul 3 și „AI Citizens” din Focșani pe locul 4.

Citește și: Scad alocaţiile de la 292 de lei la 100 de lei! Suma finală va fi condiţionată de prezenţa la şcoală şi nota 10 la purtare

Finala competiției a fost una cu totul specială, fiind disputată între două echipe din România.

„Velocity Robotics Team scrie ISTORIE și devine a 3-a echipă din România care câștigă Campionatul Mondial susținuți de Asociația Nație Prin Educație!! FINALA s-a jucat România VS România!! Brăila VS Buzău!!”, au transmis reprezentanții organizației.

Performanța elevilor români a fost remarcată și de Nicușor Dan, care a transmis un mesaj public de felicitare.

„Felicitări elevilor români din lotul național de robotică care au participat la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge” din Houston, SUA, și au câștigat primele patru locuri ale acestei prestigioase competiții internaționale (…) România e mândră de voi”, a scris președintele României.

Citește și: Bacalaureat 2026. Documentul pe care elevii nu vor mai fi obligați să-l depună pentru a-și echivala proba de competențe digitale

Și Ambasada României în SUA a salutat performanța echipelor, subliniind impactul acestui rezultat la nivel internațional.

„Felicitări și celorlalte echipe din România care au reprezentat țara în această competiție – cu toții ați contribuit la acest incredibil succes și ați făcut România mândră de voi”, au transmis diplomații.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
Gigi Becali, veste mare de la sfătuitorul său: „Mirel Rădoi s-ar întoarce la FCSB!”
Capital.ro
Bani în plus la pensie. Românii pot avea perioade recunoscute fără să fi plătit contribuții. Ce spune legea
Playtech.ro
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție, care este explicaţia
Adevarul
Decizia radicală a unei profesoare după mai bine de 20 de ani în învățământ: „Risc să pierd mult mai mult decât un loc de muncă”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
EL este stomatologul din Timișoara găsit ÎMPUȘCAT în ca... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”
MediaFlux
Horoscop 17 septembrie 2026. O zi cu surprize de proporții! Unii nativi primesc o veste mult așteptată, iar alții pot da lovitura la bani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte