Transformări, tensiuni și decizii majore. Cristina Demetrescu anunță o săptămână explozivă pentru zodii. Influența Lunii pline în Scorpion creează schimbări radicale

Cristina Demetrescu a făcut previziunile astrologice pentru săptămâna 5-10 mai 2026. Care sunt influențele astrale ce pot marca fiecare zodie în această perioadă.
Irina Dumitrescu
04 mai 2026, 18:33
Transformări, tensiuni și decizii majore. Cristina Demetrescu anunță o săptămână explozivă pentru zodii. Influența Lunii pline în Scorpion creează schimbări radicale

Potrivit Cristinei Demetrescu, ne aflăm sub impactul unei Luni pline în zodia Scorpionului, care a avut loc pe 1 mai, dar a cărei influență se resimte pe parcursul întregii luni. Este o lunație capabilă să producă schimbări radicaele, fie că acestea se manifestă din exterior, fie că sunt generate intern. Această Lună plină în Scorpion se corelează cu planetele aflate în zodia Berbecului și are o încărcătură emoțională intensă.

Horoscop cu Cristina Demetrescu. Berbec

Pentru Berbec, această săptămână aduce nevoia de a trasa o linie clară și de a-și reafirma independența. Nu este exclus să apară decizii legate de strategia financiară, mai ales în privința banilor partajați sau proveniți din familie ori colaborări. Se conturează dorința de a scăpa de influențe externe și condiționări.

Horoscop cu Cristina Demetrescu. Taur

Pentru Tauri apar schimbări legate de statutul relațional sau de parteneriate. Sunt posibile schimbări aduse de partener, inclusiv planuri de călătorii, studii ori implicarea copiilor. Deși Taurul preferă stabilitatea, perioada e plină de dinamism și situații neprevăzute în viața de cuplu sau în relațiile apropiate.

Vezi și Horoscop 5–10 mai 2026. Zodiile care primesc protecție divină, sunt binecuvântate de Dumnezeu cu mult noroc

Horoscop cu Cristina Demetrescu. Gemeni

Pentru Gemeni, săptămâna este de regulă favorabilă datorită influenței lui Venus, considerat un factor de noroc. Totuși, în zilele de marți pot apărea provocări din partea terților. Există riscul unor tensiuni generate de comunicare ori de decizii greșite. Astrele recomandă prudență în reacții și evitarea conflictelor.

Horoscop cu Cristina Demetrescu. Rac

Pentru Rac se pune accentul pe sănătate și echilibru personal. Este importantă ascultarea semnalelor corpului și adoptarea unor măsuri corecte de îngrijire, nu ignorarea lor. Este o perioadă cu intensitate emoțională crescută, cu fluctuații între stări pozitive și negative.

Horoscop cu Cristina Demetrescu. Leu

Pentru Leu apar schimbări în familie sau în cercul apropiat, inclusiv situații legate de relocări, vânzări de proprietăți sau oportunități financiare cu un anumit grad de risc. Există potențial de câștig, dar și de instabilitate, în funcție de deciziile luate de Lei.

Horoscop cu Cristina Demetrescu. Fecioară

Pentru Fecioară, până pe 10 mai apar obstacole și situații care necesită adaptare rapidă. Este necesară o abordare practică și calculată, cu atenție la detalii și la organizarea în timp real a activităților. Spontaneitatea poate fi un atu în mediul profesional sau educațional.

Horoscop cu Cristina Demetrescu. Balanță

Există tendința de excese sau promisiuni de renunțare la anumite comportamente, însă nu sunt recomandate modificările bruște. Cristina Demetrescu recomandă echilibrul și evitarea extremelor, căutarea armoniei și a unei abordări moderate.

Horoscop cu Cristina Demetrescu. Scorpion

Pentru Scorpion, influența Lunii pline este foarte puternică. Apar oportunități de schimbare și dorința de control asupra situațiilor. Pot exista acțiuni ferme, inclusiv dorința de a investiga sau de a clarifica situații ascunse. Atenție la sănătate, în special la posibile dezechilibre hormonale sau probleme dentare. Este o perioadă de transformare intensă, dar și de sinceritate radicală, uneori dificil de gestionat în relațiile cu ceilalți, a declarat Cristina Demetrescu la Pro TV.

Horoscop cu Cristina Demetrescu. Săgetător

Apar situații delicate în zona relațiilor de prietenie, cu tendința de a fi provocat la confesiuni sau discuții incomode. Evită reacțiile impulsive.

Horoscop cu Cristina Demetrescu. Capricorn

Pentru Capricorn se întrevăd surprize din partea prietenilor sau a mediului social. Se recomandă ascultarea activă, fără tendința de a oferi imediat sfaturi, deoarece nu mereu sunt solicitate.

Horoscop cu Cristina Demetrescu. Vărsător

Pentru Vărsător se produc schimbări la nivel profesional, inclusiv în ceea ce privește conducerea sau superiorii ierarhici. Este o perioadă în care se deschid oportunități de afirmare și leadership.

Horoscop cu Cristina Demetrescu. Pești

Pentru Pești este posibil să apară călătorii sau experiențe cu un anumit grad de risc, precum și situații care testează încrederea, credința sau capacitatea de adaptare spirituală. Este o perioadă de reflecție interioară și explorare a convingerilor personale, potrivit Cristinei Demetrescu.

Citește și Horoscop tarot mai 2026: Vezi cum să activezi energia norocului în această lună, potrivit cărților de tarot