Rheinmetall și MSC au anunțat marți, printr-un comunicat comun, intenția de a investi în România prin preluarea Șantierului Naval Mangalia, subliniind că un astfel de proiect ar putea deschide noi perspective pentru industria navală și de apărare și ar marca începutul unei etape de dezvoltare.
„Preluarea şantierului naval falimentar din Mangalia de către Rheinmetall şi MSC ar deschide perspective pozitive pentru viitorul industriei navale şi de apărare din România şi ar marca începutul unei noi ere. Rheinmetall AG analizează, în strânsă cooperare cu compania elveţiană MSC, realizarea unor investiţii substanţiale în acest amplasament şi transformarea şantierului într-un hub cu dublă utilizare, atât pentru construcţii navale militare, cât şi civile”, se arată în comunicat.
Potrivit celor două companii, relansarea șantierului ar avea un impact pozitiv semnificativ asupra economiei locale, contribuind la stabilitatea mediului de afaceri din regiune. Pe termen lung, investiția ar putea duce la crearea a câteva mii de locuri de muncă, dar și la dezvoltarea unui sistem de formare profesională duală pentru calificarea angajaților.
În plus, planurile includ înființarea unui centru de excelență și cercetare, care ar putea transforma zona într-un pol de competență și ar încuraja tinerii să rămână în țară.
„Planul actual prevede ca reluarea activităţii şantierului să depăşească construirea a celor patru nave planificate în prezent, care urmează să fie realizate de divizia Naval Systems a Rheinmetall. Ideea este de a dezvolta România într-un hub major european pentru construcţii navale. În acest context, Rheinmetall îşi propune să atragă în ţară programe europene şi globale suplimentare, consolidând astfel poziţia României în industriile de apărare şi construcţii navale”, se precizează în comunicat, conform PRO TV.
Privind utilizarea activelor existente, cele două companii arată că operațiunile actuale vor fi continuate și integrate într-un model de afaceri modernizat, care să valorifice experiența acumulată și să optimizeze infrastructura deja disponibilă.
Rheinmetall este un grup german din domeniul tehnologiei și apărării, recunoscut la nivel global pentru producția de echipamente militare și sisteme de securitate. În calitate de furnizor de sisteme multidomeniu, compania are un rol important în consolidarea capacităților de apărare ale Europei.
În România, grupul cu sediul la Düsseldorf este prezent din 2024 prin Rheinmetall Automecanica, la Mediaș, precum și prin proiectul unei fabrici de pulberi la Victoria. Prin divizia Naval Systems, dezvoltată după achiziția șantierelor NVL de la grupul Lürssen, Rheinmetall a devenit unul dintre principalii furnizori globali de sisteme navale, fiind implicat în programe majore ale marinei germane.
MSC este unul dintre cei mai mari operatori de transport maritim și servicii logistice la nivel global, cu o rețea extinsă și experiență în gestionarea lanțurilor internaționale de aprovizionare.
În același timp, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care permite statului român să preia activele funcționale ale companiilor aflate în faliment, declarate de interes strategic și capabile să contribuie la industria de apărare. Preluarea se poate face la un preț care nu depășește valoarea stabilită prin raportul de evaluare pentru lichidare.
„În scopul protejării intereselor esenţiale de securitate, statul român, reprezentat de ministerul de resort (Ministerul Economiei – n.r.), poate dobândi, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, participaţii la persoanele juridice declarate de interes strategic prin hotărâre a Guvernului. În situaţia persoanelor juridice declarate de interes strategic prin hotărâre a Guvernului, aflate în faliment potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în scopul apărării intereselor esenţiale de securitate şi care se referă la producţia sau comerţul cu armament, muniţie şi material de război, activele funcţionale pot trece în proprietatea privată a statului şi administrarea ministerului de resort ca urmare a înaintării unei propuneri de valorificare a unui activ funcţional către stat, reprezentat de ministerul de resort. În acest caz, titlul de proprietate îl constituie procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidator”, scrie în OUG.