Andreea Popescu a făcut declarații emoționante despre despărțirea de Rareș Cojoc, bărbatul alături de care a trăit timp de 15 ani. Vedeta a explicat cine a luat decizia separării, cum au ajuns în acest punct și ce relație au acum, după încheierea poveștii lor de iubire.
După săptămâni întregi de speculații, Andreea Popescu a decis să vorbească deschis despre divorțul de Rareș Cojoc.
Invitată în emisiunea „Follow Us”, prezentată de Teo Trandafir și Ilinca Vandici, Andreea Popescu a explicat că a încercat mult timp să repare relația, însă la un moment dat a simțit că sentimentele s-au schimbat. Vedeta a spus că nu îi reproșează nimic fostului partener și că acesta și-a dorit să salveze relația, însă lucrurile nu au mai putut fi reparate.
Andreea Popescu dezvăluie motivele care au dus la divorț: „Am avut și eu partea mea de vină”
„Nici astăzi (n.r. nu e pregătită să spună ce s-a întâmplat de fapt). Într-adevăr erau lucruri care nu funcționau, erau niște probleme destul de mari. Probleme care apar într-o căsnicie, nu ții cont de ele, trec anii, ai impresia că nu le discuți, că merge așa. De-a lungul anilor mereu am vorbit în social media despre comunicarea într-o căsnicie.”, a spus ea.
Andreea Popescu a recunoscut că merge la terapie și încearcă să înțeleagă mai bine tiparele din relațiile sale. Vedeta a făcut chiar și un test care a ajutat-o să conștientizeze ce își dorește cu adevărat.
„Fac terapie și am făcut un test care îți arată cum alegem partenerii și ce alegem ca să fim fericite. Ca să fiu fericită am nevoie de anumite lucruri, să fiu văzută, apreciată, să mi se spună că sunt frumoasă, să fiu specială, să fiu pe locul I. Sunt bine, mă adaptez, pentru că, indiferent de cine și-a dorit această ruptură, clar este… pot să o numesc traumă. Nu este ușor, sunt 15 ani la mijloc în care am stat cu un om zi de zi și e greu pentru ambii”
Deși mulți s-au grăbit să caute vinovați, Andreea evită să arate cu degetul. Spune clar că responsabilitatea a fost împărțită.
„Nu vreau să dau vina pe el, pentru că într-o căsnicie sunt doi. Am avut și eu partea mea de vină și el. Chiar vreau să fim un exemplu de așa nu. Noi ne-am căsătorit din dragoste, copiii i-am făcut dintr-o mare dorință. E important să vă puneți la masă și să încercați să reparați.”
Vedeta a mai explicat că lipsa compatibilității și încercările repetate de a schimba lucruri esențiale au cântărit greu în timp.
„Poate nici eu nu am ținut cont de multe lucruri pe care și le-a exprimat, cum să fiu. Contează compatibilitatea. Noi nu am fost extraordinar de compatibili, am încercat să ne schimbăm de-a lungul căsătoriei. E foarte important să fiu autentică, să pot să fiu eu.”
Unul dintre cele mai circulate zvonuri a fost legat de situația financiară a Andreei după separare. Mulți au spus că fostul soț ar continua să o întrețină.
„Decizia am luat-o eu la început, apoi a fost de comun acord. Și-a dorit mult să repare, dar cumva era cam târziu. Eu sunt genul de persoană care trag, doar că am ajuns într-un punct în care nu mai puteam să fac mare lucru. La mine s-au consumat niște sentimente, nu zic că îmi e indiferent, noi vom fi împreună pentru acești copii. S-a consumat relația de bărbat femeie, dar nu relația noastră de prietenie.”
Andreea Popescu și Rareș Cojoc au semnat actele de divorț în luna aprilie și astfel au pus punct definitiv unei căsnicii de 10 ani. Cei doi au locuit împreună într-un penthouse spectaculos de 900 de metri pătrați, însă după separare, fosta dansatoare s-a mutat într-un apartament cu chirie. De asemenea, ea a trecut prin mai multe schimbări în viața personală. În ciuda încercărilor de care a avut parte, aceasta a mers mai departe cu încredere și optimism, concentrându-se asupra carierei și creșterii copiilor. Acum, vedeta a dezvăluit cine o întreține, de fapt. Iată declarațiile ei.
Vedeta s-a mutat, după divorț, într-un apartament cu chirie, ales astfel încât cei mici să nu simtă o diferență majoră față de stilul de viață cu care erau obișnuiți.
Andreea Popescu a explicat că fostul ei soț nu o întreține în urma divorțului, chiar dacă așa s-a scris inițial în presă. Rareș Cojoc îi oferă doar o sumă de bani pentru copii în fiecare lună. Vedeta a mai dezvăluit că a ales să se mute într-un apartament spațios, astfel încât micuții ei să aibă tot confortul și să nu simtă diferența, fiind obișnuiți să locuiască într-o casă mare.
„O altă chestie care s-a spus în presă, cum că Rareș mă întreține. Nu, nu este adevărat. Eu primesc niște bani lunar de la Rareș pentru copii, deci cum ar veni jumătate-jumătate. Copiii aveau nevoie, bineînțeles, plecând dintr-o casă atât de mare, fiind obișnuiți…la mine stăteau într-un fel, iar când mergeau la tatăl lor stăteau într-un palat. Nu mergea”, a explicat Andreea Popescu în cadrul emisiunii „Follow Us”.
Chiar dacă a trecut printr-o perioadă dificilă, Andreea nu exclude o nouă relație. Spune însă că, momentan, este într-o etapă de adaptare.
„Emoțional sunt în aer. Sunt în adaptare. Nu știu. Mă focusez pe copii, pe carieră și cam atât. M-am dus eu undeva și mă întreabă o persoană: «Tu ce îți dorești?». Să iubesc și să fiu iubită. Aș lăsa toți banii din lume. Eu cred că la un moment dat, da. Trebuie să mă gândesc bine.”, a mai spus ea.