Rică Răducanu este unul dintre cei mai îndrăgiți sportivi din România. Fostul mare portar urmează să împlinească 80 de ani pe data de 10 mai. Invitat în cadrul podcastului „Un podcast mișto by Bursucu”, a vorbit despre cele mai frumoase momente din viața sa, dar și despre cele maigrele.
De câțiva ani, acesta se confruntă cu grave probleme de sănătate și merge foarte greu, după o viață dedicată sportului.
Vestea că Mircea Lucescu a murit l-a afectat extrem de mult, mai ales că timp de mai mulți ani au fost colegi și buni prieteni. Rică Răducanu a dezvăluit ce a simțit când a aflat că nașul copilului său nu mai este printre noi.
„Bursucu: Nea Rică, ți-e frică de moarte?
Rică Răducanu: Da, da. Măi, eu nu vreau. Eu vreau să fiu cu oamenii. Deja sunt greutăți. Ce vrei tu?
Bursucu: N-ai fost la nea Mircea?
Rică Răducanu: N-am fost, măi, că nu pot. Eu nu pot să văd, nici la mama, nici la tată, la fratele meu n-am fost la înmormântare. Nu suport. Eu vreau să văd pe ai mei așa cum îi știu eu. Nu pot. Ți-am zis: n-am dormit două nopți.
Bursucu: Cu cât timp înainte de tragedie ai vorbit cu nea Mircea?
Rică Răducanu: Nu prea mult, o săptămână, cred. Eu i-am zis: Hai, măi, că mai vorbeam cu el, că tot vorbeam. -Bine, Ricule. -Bine că te ții bine.
Și am vorbit și i-am zis: „Ce faci acum? -Zice: Păi, sunt pe la Dinamo. Era viața lui acolo, cum e la mine Rapidul, și am zis: „Păi, ce faci pe acolo? -Mai stau cu Țiri, l-am luat și pe el. Bravo, tată! Și de ce zic ăștia că ești rău? -Am fost și eu la (un control) de rutină, să facă niște analize și pe urmă n-a mai răspuns și gata.
Bursucu: Tu l-ai sunat după ce ai văzut la televizor că i s-a făcut rău în cantonament?
Rică Răducanu: Da.
Bursucu: Și ți-a răspuns la telefon și a spus că are o chestie la inimă.
Rică Răducanu: Da, măi. A zis că l-a internat. Și după două zile mort, două infarcturi. Dimineața, când eu mai mă uit la televizor, că n-am ce să fac, mă scol la 5:00, dar nevastă-mea, ea își face cafeaua pe la 7:30 și ea mi-a zis: Uite (a murit Mircea Lucescu), iar mi s-a făcut părul (de găină). Ce vorbești, mă? Că eu am vorbit cu el”.
Citește și: Unde își are locul de veci Ion Țiriac. Cavoul istoric pentru care miliardarul a plătit o avere
Fostul portar a mai vorbit și despre cum a început povestea de dragoste dintre el și soția sa, cu care este împreună de 57 de ani.
„Rică Răducanu: O femeie extraordinată. Cum am cunoscut-o? În cartier, era din Crângași de acolo. Am luat-o la cofetărie la Podul Grant. Era savarină cu 1,60 lei atunci și am mâncat. Eu am 80 și aveam 23 de ani, deci de 57 de ani (împreună).
Bursucu: De 57 de ani ești cu soția. 57 de ani de căsătorie.
Rică Răducanu: Ce? E femeie excelentă.
Bursucu: Aveai 23 de ani când v-ați cunoscut și de atunci ați rămas împreună.
Rică Răducanu: A rămas gravidă fără să știu eu. Eram în cantonament și când nu eram însurat. Ți-am zis că era prietenă bună cu mama că la mama singură se ducea, avea grijă de ea. Și mama: Ricuță, de ce nu te însori, că e fată bună? Și pe urmă ea zice: păi sunt gravidă. Păi și ce dacă? Păi hai să ne însurăm dacă ești gravidă ca să ai și tu un bărbat și m-am însurat. Am făcut nuntă mare la domnița Bălașa, cu lăutari.
Bursucu: Câți invitați ai avut, nea Rică la nuntă? Mai ții minte?
Rică Răducanu: Nu știu. Tot restaurantul Feroviar”.