EXCLUSIV Ilie Bolojan i-ar fi spus lui Nicușor Dan că „nu dă niciun pas înapoi” și că PNL nu face nicio coaliție sau înțelegere cu PSD în cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni (surse)

Ilie Bolojan a avut joi seară discuții informale la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan privind viitoarea formulă de guvernare. Potrivit surselor politice, liderul PNL i-ar fi comunicat șefului statului că exclude o coaliție sau înțelegere cu PSD.
Andrei Ene
07 mai 2026, 20:32
EXCLUSIV Ilie Bolojan i-ar fi spus lui Nicușor Dan că „nu dă niciun pas înapoi” și că PNL nu face nicio coaliție sau înțelegere cu PSD în cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni (surse)

Ilie Bolojan a fost joi seară la Palatul Cotroceni pentru a purta discuții informale cu președintele Nicușor Dan privind viitorul politic al guvernării.

Potrivit surselor politice ale România TV, Ilie Bolojan i-ar fi transmis președintelui că „nu dă niciun pas înapoi” și că PNL nu are de gând să mai facă vreo coaliție sau înțelegere cu PSD. Mai mult, acesta nu va renunța la șefia PNL, iar liberalii nu au de gând să mai propună niciun premier.

Șeful statului continuă consultările informale cu partidele pro-occidentale pentru formarea unui nou guvern, întâlnindu-se încă de miercuri cu președintele USR, Dominic Fritz, apoi cu Kelemen Hunor și, potrivit surselor politice, și cu Sorin Grindeanu.

Toate aceste mișcări vin în urma demiterii premierului Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură, 281 de parlamentari votând marți în acest sens.

Discuțiile de la Palatul Cotroceni au loc după tensiunile din ultimele zile, cu partidele principale care și-au aruncat atacuri dure, iar sursele politice susțin că șeful statului este rezervat în privința unei soluții rapide.

La Palatul Cotroceni a fost discutată varianta unei posibile guvernări PSD-UDMR-minorități, dar și a unui executiv PNL-USR-UDMR, variantă care pare a fi exclusă în urma întâlnirii dintre președinte și premier.

Ilie Bolojan a lăsat, anterior, deschisă posibilitatea unui guvern minoritar în cazul în care PSD nu reușește să vină cu o soluție de majoritate.

Kelemen Hunor, președintele UDMR, este singurul care a făcut declarații după întâlnirile de la Cotroceni. Acesta a spus că prima opțiune pentru partidul maghiarilor este refacerea coaliției.

„Prima opțiune pentru noi este refacerea coaliției. Sigur, trebuie un om care poate fi acceptat de toată lumea, și de PNL și de PSD și de noi și de cei de la USR. Și probabil că acel om nu poate veni nici din PSD, nici din PNL, fiindcă atunci se pune problema pentru celălalt partid cum acceptă după această aventură. Un om pe care poate să-l accepte și Grindeanu și PSD-ul și ceilalți”, a declarat liderul UDMR.

O altă variantă pe care o ia în calcul UDMR ar fi un guvern minoritar, „dar cu o susținere foarte fermă și foarte transparentă și pe un angajament minimal cel puțin pe acest an”.

„Trebuie să fim conștienți. Vrând-nevrând trecem printr-o perioadă cu multe turbulențe politice și orice guvern va fi sub presiune permanentă. Din punctul meu de vedere, un guvern minoritar nu este de dorit, dar se poate accepta. Va avea o viață scurtă aici putem să fim de acord că nu va avea o viață lungă, dar acum trebuie gestionată situația din țară.

Nu știu dacă va rezista până în 2028, dar aici sigur, dacă nu reușim să găsim o soluție pe termen lung, trebuie să mergi în etape, dar trebuie să rezolvi problemele pentru care te-ai angajat, că e vorba de fiecare om, de fiecare cetățean, e vorba de bani, e vorba de credibilitate. Deci mai trebuie lăsat timp, nu foarte mult timp, dar mai e nevoie de timp.

Nu se poate de azi pe mâine. Astăzi degeaba spunem că șansele sunt mari. Eu cred că peste două-trei, patru zile, săptămâna viitoare, în a doua parte a săptămânii viitoare, poate că putem să ne apropiem, să dăm niște estimări dacă vom reuși sau nu să refacem coaliția veche”, a spus acesta.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ce promisiune i-a făcut Cristi Chivu tatălui său, înainte ca acesta să se stingă. Povestea nespusă a antrenorului lui Inter: ”Vine, depune o floare, apoi pleacă”
Capital.ro
Alianța momentului în politica din România. Ilie Bolojan l-a anunțat pe Nicușor Dan. Ce plan are liderul PNL
Playtech.ro
Sunt obligați taximetriștii și șoferii de ridesharing să aibă scaun pentru copii în mașină? Ce prevede legea
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo susține că nu a jucat pentru România pentru că a fost considerat ”trădător de țară”: ”Toată lumea fugea de mine”
MediaFlux
Armata Română strigă mobilizarea pentru rezerviști. Județele în care se organizează exerciții în acest an
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi