Politiștii au reușit să-l prindă pe criminalul din Bihor, care a ucis tânăra de 18 ani venită în practică la ferma lui. Jozsef Zsolt Bóné se ascundea într-un lan de rapiță din apropierea locului crimei.
Corpul neînsuflețit al fetei a fost găsit câmp, având mai multe leziuni în zona gâtului.
Tatăl Aliciei, fata care și-a găsit sfârșitul vineri, 8 mai, face acuzații dure la adresa intervenției autorităților, susținând că echipajul medical a ajuns cu întârziere la fața locului.
„O oră și jumătate m-am rugat să trimită un echipaj să o salveze. Am sunat de 5-6 ori. După o oră și jumătate a venit ambulanța. Un cioban, recidivist criminal, mi-a executat fiica. Făcea practică la el. Stau și se uită unul la celălalt… În ce țară trăim?”, a mai spus tatăl fetei.
Medicii ajunși la fața locului au încercat să intervină rapid, însă, din păcate, nu au mai putut salva tânăra și au declarat decesul. Cazul este acum investigat de procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care coordonează ancheta.
Medicul-șef de la UPU SMURD Bihor, Hadrian Borcea, a declarat că autoritățile au acționat cât au putut de repede, însă a precizat că nu știe când s-au făcut apelurile. Polițiștii au chemat ajutoare în jurul orei 12:23.
„Nu știu când au fost făcute apelurile. Pe noi ne-a anunțat poliția la ora 12:23, după ce a ajuns la fața locului. Ne-au cerut să trimitem un echipaj medical și ne-au descris situația de acolo. Atunci a plecat și echipajul nostru. Acesta a ajuns la fața locului în jurul orei 12:49 – 12:50.
S-a încercat și mobilizarea elicopterului, însă, având în vedere că echipajul terestru s-a deplasat foarte repede, iar cel aerian se afla la Jibou, fiind cel mai apropiat, timpul de intervenție ar fi depășit jumătate de oră, astfel că s-a renunțat la trimiterea lui. Oricum, colegii de pe Terapie Intensivă Mobilă Terestră au ajuns, așa cum am spus, în 27 de minute”, ne-a declarat medicul-șef de la UPU-SMURD Bihor, Hadrian Borcea.
Acesta mai spune că este foarte probabil ca polițiștii să fi contribuit la întârzierea despre care vorbește tatăl fetei ucise, în sensul că SMURD a fost anunțat cu lentoare de către oamenii legii.
„E posibil, nu pot să infirm, nu pot să confirm. Poliția, STS-ul, ei gestionează aceste apeluri. Apelurile de urgență intră la un operator 112, care este un operator STS, el gestionează apelul. De acolo, apelurile sunt direcționate către Poliție, Dispecerat Medical, Pompieri și așa mai departe. Dar nu știu să vă spun exact care sunt orele și dacă a mai fost un alt apel”, a răspuns acesta la întrebarea reporterului FANATIK.