Calendar ortodox 11 mai 2026. Mari sfinți sunt pomeniți astăzi de credincioși, după ce au trecut prin chinuri cumplite pentru Hristos. Rugăciune pentru ajutor, luminare și izbăvire

Calendar creștin ortodox 11 mai 2026. În această lună, în ziua a unsprezecea, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Sfințit Mucenic Mochie, dar și pe Sfinții Chiril și Metodie, cei care au adus lumina Evangheliei popoarelor slave.
Bianca Bocioacă
10 mai 2026, 18:21
Calendar ortodox 11 mai 2026. Mari sfinți sunt pomeniți astăzi de credincioși, după ce au trecut prin chinuri cumplite pentru Hristos. Rugăciune pentru ajutor, luminare și izbăvire
Calendar ortodox 11 mai 2026

Sfântul Sfințit Mucenic Mochie a trăit în vremea împăratului Dioclețian și era preot al bisericii din Amfipol.

Acesta provenea dintr-o familie bogată și de neam bun, părinții săi numindu-se Eufratie și Eustatia, fiind originari din Roma cea veche.

Sfântul Mochie și-a dedicat viața credinței și propovăduirii lui Hristos, îndemnând oamenii să se ferească de închinarea la idoli și de rătăcire.

Calendar ortodox 11 mai 2026

În timpul unei ceremonii păgâne organizate de proconsulul Laodichie în cinstea zeului Dionis, Sfântul Mochie a intrat în mijlocul mulțimii și a răsturnat jertfelnicul.

Gestul său a provocat furia autorităților, iar sfântul a fost prins și obligat să renunțe la credința creștină.

El a mărturisit însă fără teamă că Hristos este adevăratul Dumnezeu și a fost supus unor torturi cumplite.

După moartea proconsulului Laodichie, chinurile au continuat sub conducerea altor dregători, Talasie și Maxim.

La un moment dat, Sfântul Mochie a fost dat fiarelor, însă animalele nu i-au făcut niciun rău, iar poporul a început să ceară eliberarea lui.

În cele din urmă, sfântul a fost trimis la Bizanț, unde i s-a tăiat capul pentru credința sa în Hristos.

După moartea sa mucenicească, trupul Sfântului Mochie a fost îngropat în apropierea cetății.

Mai târziu, împăratul Constantin cel Mare a ridicat o biserică mare și frumoasă în cinstea sfântului, iar moaștele sale au fost mutate acolo.

Tot în această zi sunt pomeniți și Sfinții Chiril și Metodie, considerați întocmai cu apostolii.

Cei doi au rămas în istoria creștinismului drept misionarii care au adus lumina Evangheliei popoarelor slave în secolul al IX-lea.

Prin activitatea lor, credința creștină s-a răspândit în numeroase regiuni slave, iar contribuția lor este considerată esențială pentru dezvoltarea culturii și spiritualității creștine din Europa de Est.

Biserica Ortodoxă îi mai pomenește astăzi și pe Sfântul Mucenic Dioscor cel Nou, Sfântul Nou Mucenic Arghiros Tesaloniceanul și pomenirea inaugurării Constantinopolului și închinarea cetății sub ocrotirea Maicii Domnului.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Mochie

„Păzeşte cetatea Ta, Mântuitorule, izbăvind-o de toate întâmplările, dând poporului biruinţe, supunând trufia vrăjmaşilor, prin rugăciunile celei ce Te-a născut pe Tine mai presus de fire şi ale sfinţilor Tăi, mult-Milostive.

Făcându-te fericit şi plin de lumină, şi cinstindu-te cu patima, ai încăput înlăuntrul cămării celei de Mire, veselindu-te împreună cu fecioarele cele înţelepte, şi priveşti frumuseţea cea neasemănată, ale cărei arătări le-ai avut mai dinainte.

Pătimind mai înainte într-alte cetăţi ai ajuns la cetatea Bizanţ, mucenice pururea pomenite, întru care ai primit sfârşitul nevoinţelor tale şi cununa biruinţei, ca un pătimitor nebiruit; pe care păzeşte-o prin rugăciunile tale”.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Se renunță la ora de vară. Schimbarea care îi vizează pe toți locuitorii țării. Unde se aplică
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?