Propunerea de suspendare a președintelui Nicușor Dan a fost depusă în Parlament DOCUMENT

Grupul parlamentar SOS România a depus luni la Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului propunerea de suspendare din funcție a președintelui Nicușor Dan.
Andrei Ene
11 mai 2026, 13:01
Propunerea de suspendare a președintelui Nicușor Dan a fost depusă în Parlament DOCUMENT
Sursă foto : Inquam Photos / Octav Ganea

Grupul parlamentar SOS România a depus propunerea de suspendare din funcție a președintelui Nicușor Dan către Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.

Propunerea de suspendare a președintelui Nicușor Dan a fost depusă în Parlament

Demersul, semnat în numele inițiatorilor de deputata Simona-Elena Macovei Ilie, liderul grupului parlamentar SOS România, este fundamentat pe  articolul 95 alineatul 1 din Constituție, care reglementează suspendarea președintelui pentru „fapte grave” prin care ar fi încălcat Legea fundamentală.

Potrivit comunicatului SOS România, Nicușor Dan ar fi comis un „cumul de acțiuni și omisiuni instituționale” care ar afecta echilibrul constituțional dintre puterile statului, independența justiției, controlul democratic asupra serviciilor de informații, procedura de formare a Guvernului și buna funcționare a autorităților publice.

Formațiunea condusă de Diana Șoșoacă invocă, printre altele, presupuse ingerințe în activitatea autorității judecătorești și a Consiliului Superior al Magistraturii, declarații considerate forme de presiune asupra Curții Constituționale, neînaintarea către Parlament a unei propuneri pentru conducerea civilă a SRI, precum și implicarea președintelui în negocieri politice și guvernamentale.

Una dintre acuzațiile formulate de inițiatori se referă la referendumul în rândul magistraților pe care îl pregătește Nicușor Dan, SOS România susținând că un asemenea demers nu e prevăzut de Constituție sau de lege și chiar că ar reprezenta o ingerință în activitatea autorității judecătorești.

Formațiunea mai susține că președintele ar fi creat aparența unui „centru prezidențial” de analiză și verificare a problemelor din justiție, prin colectarea unor materiale de la magistrați și anunțarea unor concluzii după consultări la Palatul Cotroceni. Conduita lui Nicușor Dan ar deplasa centrul de evaluare a problemelor din sistemul judiciar către Președinție, susțin aceștia.

Nicușor Dan este acuzat și că a folosit termenul „tergiversare” într-o cauză aflată pe rolul CCR, fiind vorba despre amânările privind legea pensiilor magistraților, SOS România considerând că folosirea acestui termen poate fi interpretată ca o presiune publică asupra judecătorilor constituționali.

În privința serviciilor de informații, S.O.S. România reclamă faptul că președintele nu ar fi propus Parlamentului un director civil al Serviciului Român de Informații, menținând astfel instituția sub conducere interimară.

În același timp, documentul critică declarațiile privind implicarea SRI în combaterea corupției și evaziunii fiscale, inițiatorii susținând că extinderea rolului serviciilor în zone cu impact judiciar și fiscal ar fi problematică în absența unei conduceri civile numite prin procedura constituțională.

Nicușor Dan mai este criticat pentru faptul că a folosit sintagma de „partide pro-occidentale” și a vorbit despre un Guvern „pro-occidental”, ceea ce ar ntroduce un filtru ideologic care nu există în articolul 103 din Constituție.

Documentul mai invocă participarea președintelui la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă, candidat USR la Primăria Capitalei. S.O.S. România susține că prezența șefului statului la un eveniment politic de partid și transmiterea unui mesaj favorabil unui candidat ar încălca neutralitatea funcției prezidențiale, chiar dacă președintele nu este formal membru al unui partid politic.

Ce riscă președintele

Propunerea de suspendare a președintelui României poate fi inițiată de cel puțin o treime din numărul total al deputaților și senatorilor.

Parlamentul sesizează apoi CCR pentru a primi un aviz consultativ cu privire la „faptele grave” care încalcă Constituția. Avizul CCR poate fi pozitiv sau negativ, dar nu influențează demersul parlamentar, pentru că nu are caracter obligatoriu.

Apoi, dacă suspendarea este aprobată, în maximum 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea președintelui. Iar la referendum oamenii votează dacă sunt de acord sau nu cu demiterea președintelui suspendat.

„(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui”, scrie în Constituție, la Art. 95.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Steaua, în topul celor mai bune echipe din istoria fotbalului! Pe ce loc e echipa care a câştigat Cupa Campionilor
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Permisul auto se schimbă. Noi reguli pentru șoferi în toată Europa
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat