Marian Motocu, simpatizantul legionar care a devenit cunoscut pentru legăturile sale cu Călin Georgescu, a fost condamnat luni la un an de închisoare cu suspendare. Hotărârea nu este definitivă.
Acesta a fost găsit vinovat pentru zeci de acte de propagare în mediul online a unor mesaje antisemite, legionare și de negare a Holocaustului dar și de instigare la ură împotriva evreilor, comise în perioada 2022-2024 prin intermediul rețelelor sociale și al unor platforme online.
Potrivit instanței de fond, bărbatul a publicat în mod repetat videoclipuri pe platforma Facebook dar și pe website-ul neolegionar „Incorect Politic”, în care promova teorii ale conspirațiilor despre evrei, utiliza simboluri legionare și fasciste și contesta existența Holocaustului.
Citește și : Horațiu Potra, victorie uriașă contra procurorilor! Ce a obținut apropiatul lui Călin Georgescu
Procurorii au reținut următoarele infracțiuni:
Dosarul a fost deschis după mai multe sesizări ale poliției și ale Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Numeroși cetățeni au depus, ulterior, petiții în care reclamau conținutul extremist distribuit de Motocu.
Autoritățile au identificat și caiete ridicate în urma perchezițiilor, care conțineau discursuri și texte cu caracter antisemit și legionar, pe care acesta le folosise ulterior în transmisiuni live.
Bărbatul a spus că simbolurile afișate nu au legătură cu nazismul, ci reprezintă „onoare și cavalerism”, precum și că nu a incitat niciodată la violență și că intenția sa a fost de a dezbate „probleme educaționale și sociale”, nu de a denigra comunitatea evreiască.

Marian Motocu este cel care a sunat în septembrie 2024 la Ambasada Rusiei în București, s-a recomandat cu numele complet și a cerut să discute cu colonelul Ignatiev Evgeni.
Bărbatul a discutat cu un angajat al Ambasadei Ruse, însă, după ce a fost pus să aștepte, nu este clar dacă a reușit să ia legătura cu Ignatiev.
Aceste detalii apar în dosarul de tentativă de lovitură de stat a lui Călin Georgescu, Motocu fiind acuzat că plănuia să creeze gărzi naționale și să preia instituțiile statului prin organizația „Mișcarea 41” pe care o conduce.
Procurorii spun că, în luna septembrie 2024, Călin Georgescu i-ar fi spus acestuia că are un plan, o strategie cunoscută doar de el, iar dacă lucrurile merg bine, Motocu va avea un loc în „acțiune”. Cei doi ar fi schimbat, în total, 150 de mesaje text.
Despre gruparea lui Motocu, procurorii arată că, la momentul începerii urmăririi penale, „exista posibilitatea ca acesta să facă parte dintr-o organizație cu caracter fascist, cu membri în mai multe județe ale țării” care avea ca scop „coagularea unui nucleu cu orientare de extrema dreapta sub cupola unei mișcări naționale care în final să comită violențe împotriva politicienilor, evreilor, judecătorilor, partidelor politice sau străinilor”.
Potrivit rechizitoriului, „o parte dintre membrii acestei grupări” ar fi „foști militari în rezervă ce au deținut grade de ofițer în diferite instituții ale statului”.
Procurorii au subliniat că apropierea lui Georgescu de Motocu și de Eugen Sechila (despre care Digi24.ro a scris pe larg aici) este „esențială în contextul devoalării întregii doctrine ideologice și politice a inculpatului Călin Georgescu”.
În același timp, procurorii arată că declarațiile date de martorii Marian Motocu și Eugen Sechilă în dosarul de propagandă legionară al lui Călin Georgescu „sunt revelatoare și trădează apetența inculpatului (n.r. Călin Georgescu) pentru ideologia legionară și exponenții săi de marcă”.