Andreea Bălan și Victor Cornea nu s-au gândit la bani când a venit vorba de nuntă, investind sume mari pentru a-și surprinde cei 250 de invitați.
După cununia civilă, care a avut loc pe 20 aprilie, artista a vorbit despre eveniment, mărturisind că „Amândoi am așteptat cununia cu o emoție și o nerăbdare greu de descris, iar când, în sfârșit, s-a întâmplat, parcă nici nu-mi venea să cred că trăiesc acel moment. Am fost înconjurați de oameni dragi, suflete speciale care ne-au fost alături și care au făcut ca totul să fie cu adevărat magic. După cununie am sărbătorit la un restaurant într-un cadru intim, alături de 25 de persoane apropiate. Mă simt profund fericită și împlinită”, a spus ea.
După cununia religioasă și petrecere, care au avut loc pe 10 mai, s-a vorbit despre organizare, totul fiind la superlativ.

La nunta vedetei cu tenismenul au cântat Luis Gabriel, Viorica și Ioniță de la Clejani, trupa The Colours și 3 Sud Est. Totodată, coregraful nea Mărin a susținut un program artistic alături de ansamblul său.
Pe lângă aceste surprize muzicale, și meniul a fost surprinzător. Invitații au avut pe mese Carpaccio de vită cu pesto, Cracker cu ton nicoise, Tartă cu vitello tonnato, Foie gras cu chutney de ceapă, Sigara borefoietaj turcesc cu brânză feta și creveți, curmale cu gorgonzola și nuci, Burrata cu spumă de avocado și trufe negre, bruschetta cu spanac și ou, unt cu ierburi aromatice, mini caprese și mix de măsline.
Invitații s-au delectat și cu cod negru de Alaska cu sos miso, servit alături de orez sălbatic condimentat cu togarashi, sarmale tradiționale cu mămăliguță, smântână și ardei iute, antricot de vită cu broccoli gratinat și piure de cartofi cu trufe și sos reducție de piper și muguri de pin, dar și burger de vită cu cheddar și bacon crocant.
La băuturi, artista a optat pentru un open bar cu cocktaluri, shoturi, long drinks, soft drinks și numeroase sortimente de vinuri.
În total, toate acestea ar fi costat-o pe Andreea Bălan nu mai puțin de 200.000 de euro. Aici se adaugă și cele patru rochii de mireasă și bijuteriile, a căror valoare s-a ridicat tot la 200.000 de euro.
Totuși, se pare că nici invitații nu s-au lăsat mai prejos, darul de nuntă pornind de la 400 de euro și urcând până la 1.000 de euro de persoană, în timp ce rudele au oferit și câte 2.000 de euro.