Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Ioan Isaiu a părăsit Teatrul Național din Cluj-Napoca. Ultimul film în care a a jucat actorul se va lansa la toamnă: „O să facem niște eforturi ca să nu scoatem secvențele cu el”

Au apărut primele imagini de la priveghiul lui Ioan Isaiu, cunoscutul care s-a stins din viață fulgerător la 56 de ani. El urmează să fie înmormântat marți, 13 mai, la Biserica Ortodoxă Sfânta Treime din Dej.
Giorgiana Amarie
12 mai 2026, 19:41
Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Ioan Isaiu a părăsit Teatrul Național din Cluj-Napoca. Ultimul film în care a a jucat actorul se va lansa la toamnă:

Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului Ioan Isaiu a poposit, până în această după-amiază, la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Sute de oameni au mers să-i ducă un ultim omagiu regretatului actor în locul care i-a fost ani la rând a doua casă.

În spațiul online au apărut numeroase imagini cu cei care au mers să-și ia rămas bun. Cu flori în mâini, cu lacrimi în ochi și cu amintiri, colegii, prietenii și oamenii de cultură au trecut, pe rând, pe lângă sicriu.

Citește și: Teo Trandafir, dezvăluiri despre regretatul actor Ioan Isaiu: „A trecut de câteva ori pe lângă moarte. Se pare că acum nu i-a mai ieșit”

După un moment de reculegere ținut la Teatrul Național din Cluj-Napoca, în ropote de aplauze, sicriul cu trupul actorului a mers spre Dej, pentru a fi depus la Biserica Ortodoxă Sfânta Treime.

Miercuri, 13 mai, între orele 10:00 și 12:00, cei care l-au cunoscut și apreciat își vor putea lua rămas bun. Slujba de înmormântare va avea loc de la ora 12:00.

Ultimul film în care a jucat Ioan Isaiu se va lansa în toamnă. Mircea Bravo: „A fost o onoare că a acceptat să joace în filmele noastre”

Actorul, care a murit subit în timpul unor repetiții desfășurate în Capitală după ce a suferit un infarct, făcea parte și din distribuția filmului  „Băiat de milioane”, semnat de Mircea Bravo, care urmează să se lanseze în această toamnă.

Moartea lui Ioan Isaiu a venit ca un șoc pentru întreaga echipă de producție, care susține că acesta era într-o stare bună. Regizorul filmului  „Băiat de milioane”, Cristian Ilișuan, a povestit că vestea decesului a venit ca un fulger, mai ales că lucraseră împreună cu foarte puțin timp în urmă.

„E o veste teribilă. La început nu mi-a venit să cred, pentru că noi chiar am filmat pentru acest film. Am avut o zi de filmare cu el, am și glumit cu el, părea ok.

A fost un actor extraordinar. Eu chiar am crescut cu serialele lui de la televiziune, țin minte perfect că mă uitam când eram în liceu la Secretul Mariei și îmi plăcea mult acest actor. Mi-am dorit să colaborez cu el. E o veste teribilă pentru toată lumea și mai ales pentru lumea artistică din România. Am pierdut un om fantastic, în spatele actorului extraordinar”, a spus regizorul.

Totodată, Cristian Ilișuan a precizat că Ioan Isaiu nu terminase complet filmările pentru noua producție.

„Mai aveam o zi de filmare cu el. O să lucrăm ca să putem să ducem la final ce ne-am propus, dar fără cel ce a fost Ioan Isaiu. O să apară și în acest film”, a mai adăugat el.

În același timp, Mircea Bravo a vorbit despre șocul resimțit după vestea morții actorului, precizând că echipa va păstra scenele filmate cu Ioan Isaiu.

„A fost un șoc, mai ales că am apucat să filmăm cu el. El apare în acest film și o să facem niște eforturi ca să nu scoatem secvențele cu el. O să-l păstrăm pentru că mi se pare că e frumos, probabil ăsta e ultimul lui proiect. L-am văzut acum o săptămână, a fost șocant pentru noi.

A venit cu super bună dispoziție, ne făcea să râdem, era super prezent și de asta cumva am fost blocați în momentul în care am aflat. A fost tot timpul un profesionist, pentru noi a fost o onoare că a acceptat să joace în filmele noastre. Mă bucur că am colaborat cu el, dar îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat”, a spus actorul.

Actorul s-a născut la data de 25 august 1969, în Hunedoara, și a absolvit Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai, Departamentul de Teatru, promoția 1995.

Isaiu a fost actor al Teatrul Național Cluj-Napoca în perioada 1995–2001, revenind în instituție începând cu anul 2017. De-a lungul carierei sale, a interpretat zeci de roluri pe scena teatrului clujean, în spectacole regizate de nume importante precum Gábor Tompa, Tudor Lucanu, Victor Ioan Frunză sau Alexandru Dabija.

Printre cele mai recente apariții ale sale s-au numărat spectacolele „Numărul 1 Mondial”, „Privește înapoi cu mânie” și „Pietonul aerului”.

Totodată, Ioan Isaiu era cunoscut pentru rolurile sale din diferite producții TV, printre acestea numărându-se „Secretul Mariei”, „Vocea Inimii”, „Aniela”, „Iubire și Onoare” sau „Îngerașii”.

Citește și: Ultimele imagini cu Ioan Isaiu în viață. Actorul a murit cu un mare regret în suflet: „Doamne, Doamne o să se uite și la noi”

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Qatar a plătit pentru a avea suporteri la Cupa Mondială! Ce ofertă au primit cei 2.000 de susținători
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Vladimir Putin este în doliu. A murit una dintre cele mai dragi persoane din viața lui
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?