Alertă spațială: o erupție solară M5.7 ar putea afecta Pământul. Când ar urma să se producă furtuni geomagnetice

O erupție solară puternică de clasa M5.7, care a avut loc, duminică, 10 mai, ar putea avea efecte asupra Pământului în jurul datei de 13 mai, existând riscul producerii unor furtuni geomagnetice de intensitate redusă sau moderată.
Marius Gherghe
12 mai 2026, 21:00
Alertă spațială: o erupție solară M5.7 ar putea afecta Pământul. Când ar urma să se producă furtuni geomagnetice
Alertă spațială: o erupție solară M5.7 ar putea afecta Pământul. Când ar urma să se producă furtuni geomagnetice

Potrivit specialiștilor, evenimentul a fost declanșat de o erupție solară de clasă M5.7 care a generat o ejecție coronală de masă (CME). Aceasta este o cantitate de plasmă și câmp magnetic expulzată de Soare, care poate ajunge în apropierea planetei noastre și poate interacționa cu câmpul magnetic terestru. Erupția a atins intensitatea maximă la ora 13:39 GMT (16:39 ora României) și a provenit din regiunea activă AR4436, aflată pe marginea nord-estică a Soarelui, o zonă din care particulele pot fi direcționate spre Pământ, scrie Adevărul.

Potrivit specialiștilor citați de space.com, deși o parte importantă a materialului solar ar putea rata planeta, există posibilitatea ca o porțiune să ajungă în apropierea Pământului în jurul datei de 13 mai.

Posibile efecte asupra Pământului

Experții de la NOAA (Administrația Națională pentru Oceane și Atmosferă a SUA) și de la Met Office din Marea Britanie estimează că impactul ar putea genera o furtună geomagnetică minoră. Un posibil efect vizibil ar fi apariția aurorelor boreale la latitudini mai mari decât în mod obișnuit, inclusiv în nordul SUA și în Marea Britanie.

Erupțiile solare sunt clasificate pe o scară de la A la X, unde clasa X reprezintă cele mai puternice fenomene. Clasa M, din care face parte evenimentul M5.7, indică o erupție de intensitate ridicată, capabilă să afecteze temporar comunicațiile radio. În acest caz, au fost raportate întreruperi ale semnalelor radio deasupra Oceanului Atlantic, cauzate de influența radiațiilor solare asupra atmosferei superioare a Pământului.

Citeşte şi: O motocicletă a rămas suspendată de un semafor într-o intersecţie după un accident. „Niciodată nu am mai văzut așa ceva, parcă e dintr-un film” VIDEO

Specialiștii au amintit că în urmă cu aproape doi ani, pe 10 mai 2024, planeta a fost afectată de o furtună geomagnetică mult mai puternică, cea mai intensă din ultimele două decenii. Evenimentul istoric a produs aurore spectaculoase vizibile mult dincolo de regiunile lor obișnuite, observatorii raportând apariția luminilor nordului până la latitudini medii, inclusiv în sudul Floridei și în Mexic, zone mult mai sudice decât în mod normal. În comparație, evenimentul actual este considerat mai slab și nu ar trebui să producă efecte similare.

Atât NOAA, cât și Met Office avertizează că activitatea solară ar putea crește în perioada următoare. Ambele agenţii sunt de acord că există şansa unor erupţii M suplimentare şi poate chiar a unor erupţii de clasa X în zilele următoare, pe măsură ce regiunile petelor solare AR4436 şi AR4432 continuă să evolueze.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
„Dorința te ține în meci, calitatea îl câștigă”. Daniel Șendre dezvăluie ce i-a lipsit României în fața Suediei
Capital.ro
Ce se întâmplă dacă lași încărcătorul în priză permanent. Consumul de energie continuă chiar și fără un telefon conectat
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte