Doliu în sportul mondial! Celebru baschetbalist mort la doar 29 de ani. Presupusa cauză a decesului, o supradoză

Este doliu în baschetul mondial după decesul neașteptat al lui Brandon Clarke, jucătorul formației Memphis Grizzlies, la doar 29 de ani. Deși cauza exactă a morții nu a fost încă stabilită, însă există presupunerea că ar fi survenit pe fondul unei supradoze.
Oana Anghel
13 mai 2026, 07:30
Doliu în sportul mondial! Celebru baschetbalist mort la doar 29 de ani. Presupusa cauză a decesului, o supradoză

Baschetbalistul Brandon Clarke a fost extremă a echipei Memphis Grizzlies și a evoluat șapte sezoane în NBA. Potrivit unor surse din cadrul poliției locale, acesta a murit luni în zona San Fernando Valley.

Conform autorităților, echipele Los Angeles Fire Department au intervenit după un apel la 911 care anunța o urgență medicală, puțin după ora 17:00. Ajunși la fața locului, paramedicii au constatat decesul jucătorului.

Ancheta vizează o posibilă supradoză

Anchetatorii au descoperit în locuința sportivului obiecte asociate consumului de droguri, luându-se în calcul o posibilă supradoză. Cauza și circumstanțele decesului vor fi stabilite în urma necropsiei.

Citeste si Cristi Chivu, primit la Vatican după triumful cu Inter. Papa Leon a binecuvântat campionii Italiei: „Vă felicit!”. Cadoul special dăruit Suveranului Pontif

Clarke fusese arestat recent în statul Arkansas pentru mai multe acuzații, printre care depășirea vitezei legale și posesie de substanțe interzise, potrivit NBC Los Angeles.

„Suntem devastați de pierderea tragică a lui Brandon Clarke. Brandon a fost un coechipier extraordinar și un om și mai bun, iar impactul său asupra organizației și comunității din Memphis nu va fi uitat niciodată. Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei și apropiaților săi în aceste momente dificile”, a transmis Clubul Memphis Grizzlies.

doliu în sportul mondial

Șapte sezoane în NBA

Brandon Clarke și-a petrecut întreaga carieră NBA la Memphis Grizzlies, după ce a fost ales cu numărul 21 în Draftul NBA din 2019.

În 2020, a fost inclus în NBA All-Rookie First Team. De-a lungul celor 309 meciuri disputate în carieră, Clarke a avut medii de 10,2 puncte și 5,5 recuperări pe meci.

În sezonul recent încheiat, baschetbalistul a evoluat în doar două partide, în luna decembrie, din cauza mai multor accidentări.

Citeste si Rică Răducanu, de nerecunoscut după ce a slăbit 20 de kilograme. Fostul portar se confruntă cu probleme de sănătate: „Mi-au găsit o gaură în plămâni”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Regula pe care părinții trebuie să o știe înainte de 7 septembrie. Ce prevede proiectul ajuns în Parlament
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
A numit cele două echipe care vor promova direct în SuperLiga: ”Dacă e vreun antrenor care să reușească, el e!”
MediaFlux
A fost cutremur în România! Seismul, revizuit în scădere la 4,3 pe Richter de la 4,5 resimțit în București și în zona Moldovei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat