S-a întors iarna, ninge viscolit în multe zone. ANM anunţă fenomene extreme în orele următoare VIDEO

Ninge în România, pe 13 mai. Zăpada a ajuns la 2 metri la staţia meteo de pe Vârful Omu, dar strat de omăt s-a depus şi la altitudini mai joase. În rest, vijeliile fac prăpăd, iar unele râuri au ieşit din matcă.
Viorel Dobran
13 mai 2026, 15:29
S-a întors iarna, ninge viscolit în multe zone. ANM anunţă fenomene extreme în orele următoare VIDEO

Cod galben ANM valabil de la : 13-05-2026 ora 15:10 până la : 13-05-2026 ora 18:00

In zona : Județul Vaslui: Fălciu, Banca, Berezeni, Pădureni, Lunca Banului, Vetrișoaia, Roșiești, Perieni, Hoceni, Bogdănești, Dimitrie Cantemir, Băcani, Vutcani, Găgești, Viișoara, Dodești, Bogdănița;

Alerte ANM în timp real aici

Se vor semnala: Va ploua, iar prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp. În zona atenționată, în ultimele ore, s-au acumulat cantități de 30…40 l/mp.

EXCLUSIV Mircea Duţu: „Vom asista la un carusel meteorologic, România se va afla între două cicloane, cu un anticiclon la mijloc”

Cod galben ANM valabil: 13-05-2026 ora 13:10 până la : 13-05-2026 ora 16:00

In zona : Județul Alba: Blaj, Jidvei, Șona, Mihalț, Valea Lungă, Lopadea Nouă, Sâncel, Bucerdea Grânoasă, Crăciunelu de Jos, Cergău, Hopârta, Rădești, Ohaba, Cenade;

Se vor semnala: Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50…70 km/h.

 

În unele zone din România a nins miercuri, 13 mai, iar stratul de zăpadă de la staţia meteo de la Vârful Omu măsoară aproape doi metri. Şi în Masivul Postăvaru a nins în cursul zilei de marţi, iar în Pasul Prislop, una dintre cele mai înalte trecători din Carpații Orientali, mai mulţi şoferi au filmat fulgii de zăpadă care au făcut spectacol. Peisajele de iarnă surprinse la finalul primăverii se înregistrează pe fondul celor două cicloane care traversează România în cursul acestei săptămâni. Tocmai de aceea, miercuri dimineaţa, mercurul a coborât în termometre până la minus 10 grade în Țarcu. Temperaturi negative s-au înregistrat şi la Bâlea Lac, Semenic, dar și pe Vârful Omu.

În unele zone din ţară, ninsorile au continuat şi astăzi. Este vorba despre judeţul Alba, Harghita şi Bihor. Unii dintre şoferi au filmat fulgii de zăpadă care au îmbrăcat totul în alb şi au postat imaginile pe conturile lor de pe reţelele sociale. La staţia meteo de la Vârful Omu din Munții Bucegi, stratul de zăpadă este de peste 180 cm şi s-au înregistrat -5 grade în cursul acestei dimineţi.

De asemenea, turiştii care au urcat marţi în Masivul Postăvaru au avut parte de un peisaj de basm alb. Unii dintre ei au filmat scenele cu stratul de zăpadă care s-a aşternut, iar imaginile au fost publicate pe social media, unde au stârnit numeroase reacţii.

Fenomenul este neobișnuit pentru această perioadă a anului, când, în mod obișnuit, condițiile meteo în zonele de altitudine încep să devină mai blânde, cu accent pe topirea zăpezii și tranziția spre sezonul cald.

Ninsorile şi-au făcut simţită prezenţa şi în Pasul Prislop, aflat la graniţa dintre Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului.

România trece printr-un veritabil carusel meteorologic în această săptămână. După furtunile puternice de marţi, care au pus aproape toată țara sub cod galben, meteorologii avertizează că urmează o răcire bruscă și accentuată, de miercuri. Deși vineri se încălzește, weekendul este din nou în pericol: un alt ciclon, de data aceasta mediteranean, va lovi România cu ploi torențiale și furtuni.

Marţi, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunţat că ţara noastră se află sub influența unei mase de aer cald și umed, asociată unui ciclon format deasupra Țărilor Baltice și Belarusului. Din acest motiv, în cea mai mare parte a țării sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină.

Furtunile şi grindina au făcut prăpăd în ţară. Străzi inundate, copaci doborâţi peste maşini

 

Furtunile puternice au făcut prăpăd în mai multe zone din România. Oraşul Tulcea a fost transformat marţi într-un lac imens după o ploaie torenţială de doar 10 minute. Canalizarea a refulat şi străzile din centrul oraşului au fost inundate, iar localnicii au fost avertizaţi printr-un mesaj RO-Alert să evite deplasările şi să se adăpostească. În municipiul Focşani, vântul puternic a smuls acoperişul unui bloc şi a doborât mai mulţi copaci, unii dintre ei prăbuşindu-se peste maşini. Iar în judeţele Galaţi şi Constanţa au fost căderi masive de grindină. Meteorologii avertizează că va continua până joi acest cod galben de ploi şi vijelii, cu rafale care pot atinge între 50 – 60 km/h, iar în unele zone ajung până la 90 km/h.

În plus, miercuri dimineaţa, peste jumătate din ţară se află sub avertizare de cod galben de vânt. În cursul zilei de marţi, la Galaţi, dar şi în Constanţa, bucăţile de grindină au provocat numeroase probleme în gospodăriile oamenilor şi zeci de străzi au fost inundate.

Şi în Timiş au fost probleme din cauza vântului puternic, întrucât mai mulţi copaci au fost puşi la pământ, iar traficul a fost restricţionat până când pompierii au ajuns la faţa locului şi au reuşit să îndepărteze arborii. La Bucureşti, rafale de vânt au atins viteze de peste 50 – 60 km/h, iar un copac s-a prăbuşit peste o maşină din Sectorul 1. Din fericire, nu există victime.

Deşi s-au investit zeci de milioane de euro în sistemul de canalizare din Tulcea, în ultimii ani, acesta nu a făcut faţă în urma furtunii care s-a abătut asupra oraşului şi mai multe străzi au fost inundate. Zeci de locuitori nu aveau cum să traverseze, iar şoferii s-au deplasat cu dificultate.

Vremea urâtă se dezlănțuie în România, cod galben pentru București și 12 județe. De când se încălzește

„Nu pot să traversez, o sa mă urc pe sus, unde sunt scările şi cobor pe strada cealaltă”, a declarat o tânără, iar un pensionar a spus: „Mă uit pe unde să trec strada… Să mă ducă primarul în spate”.

Ajunsă la blocul în care locuieşte o femeie i-a transmis edilului oraşului Tulcea: „Să faceţi ceva, domnule primar, că este dezastru”.

Locuitorii oraşului Babadag și ai zonelor limitrofe din județul Tulcea au primit marţi după-amiaza un mesaj de avertizare RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”. Autoritaţile au emis acest semnal de urgență ca urmare a intensificării fenomenelor meteorologice, prognozând un interval de instabilitate severă care pune îi pericol siguranța cetățenilor.

Avertizarea anunţa că zona Babadag este afectată de averse torențiale care pot cumula până la 40 l/mp, grindină și vijelii cu rafale de vânt de 70 km/h. Mesajul RO-Alert transmis pe telefoanele mobile i-a îndemnat pe locuitori să evite orice deplasare și să ia măsuri imediate de adăpostire.

La Focşani, o rafală puternică de vânt a smuls acoperişul unui bloc, iar mai mulţi copaci au fost doborâţi. Potrivit autorităţilor s-au înregistrat avarii serioase la mai multe autoturisme după ce arborii au căzut acestea.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
MM Stoica s-a convins! El este fotbalistul sezonului în SuperLiga: „Prea bun!”
Capital.ro
Doliu în lumea artistică din România. A dus țara pe marile scene ale lumii: S-a suit la stele; un om cald și excesiv de modest
Playtech.ro
Cât costă o masă de 5 persoane în Thassos în 2026. Suma este mult sub cât plătesc turiștii pe litoralul românesc
Adevarul
Victorie după 7 ani de umilințe: mama care a învins sistemul pentru a-și vedea agresorul fiicei după gratii: „Acum merg cu capul sus”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în Capitală! O femeie de 53 de ani, de profesie psiholog, și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc
iamsport.ro
Patronul echipei din SuperLiga ar fi promis 8 transferuri și ”cea mai tare echipă din istoria clubului”. Edi Iordănescu, dorit ca antrenor
MediaFlux
Trupa Metallica, pregătită de marele concert de pe Arena Națională! Primele imagini cu plecarea de la hotel în uralele fanilor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi