Mirabela Dauer se menține tânără și energică printr-un stil de viață echilibrat. Nu ține, însă, diete stricte pentru că este gurmandă și nici nu este adepta restricțiilor, dar s-a obișnuit să mănânce moderat.
Cu ani în urmă, Mirabela Dauer mărturisea că este o fire pofticioasă atunci când vine vorba de mâncare. Cântăreața făcuse o pasiune pentru gastronomia asiatică, în special pentru sushi. La acea vremea, vedeta spune că unul dintre trucurile la care apelează pentru a-și menține silueta este consumul de apă cu lămâie.
Zilnic, artista consumă pe stomacul gol apă fiartă cu lămâie. La un moment dat, acest obicei a ajutat-o să slăbească 14 kilograme.
„Am slăbit 14 kilograme. Eu nu pot să țin regim pentru că sunt o gurmandă. În schimb, beau apă fiartă cu lămâie pe stomacul gol, dimineața. Mi s-a strâns stomacul. Mi-am propus să slăbesc. Îmi e foarte bine din toate punctele de vedere. Mi-am făcut așa un mod de viață. Când mă trezesc îmi beau apa cu lămâie și apoi trebuie să stau o oră și apoi beau cafeaua și ce mai am nevoie”, spunea cântăreața pentru „Dincolo de aparențe” de la Antena Stars.

Artista a repetat în nenumărate rânduri că nu a avut curajul să treacă până acum pragul clinicilor estetetice.
„Aș trece pe la medicul estetician, dar îți spun că îmi e frică, iar acum după ultimul eveniment mi-e mult mai frică. Deci nu mai vreau să văd ace, cuțite. Știi care e chestia? Am constatat că, în atâția ani de meserie, fardul, fond de ten, pudra, accentuează ridurile. Prefer să nu mă mai machiez. Bine înafară de televiziune nu mă fardez. Niciodată nu m-am fardat”, povestea Mirabela într-un interviu mai vechi.
Deși se simte extrem de bine în pielea ei, Mirabela Dauer nu uită că este artistă și că nu se poate prezenta oricum în fața publicului. Așa că, atunci când are evenimente, când are concerte sau este invitată la vreo emisiune TV, cântăreața apelează la serviciile specialiștilor pentru machiaj și coafură.
„La coafor merg în fiecare săptămână. Dacă am evenimente mă duc și de trei ori pe săptămână, dar de fardat uneori mă fardez acasă, alteori acolo la studio e cel mai bine pentru că sunt profesioniști și mă las pe mâna lor. Știu mai bine, văd mai bine”, a mai spus îndrăgita artistă.

În ceea ce privește rețeta unei vieți fericite, Mirabela Dauer crede că femeile ar trebui să învețe să se pună pe primul loc.
„Femeia n-ar trebui să uite că e cea mai importantă persoană din viața ei. După aceea sunt copiii, apoi soțul. Dacă ei îi este bine, le va fi bine și celor din jur”, spune artista.
Cu sinceritatea care a consacrat-o, cântăreața admite că ea însăși a uitat de multe ori să se pună pe primul plan și că acesta este unul dintre lucrurile pe care le regretă.
Dar Mirabela Dauer nu are doar grija trupului, ci și a sufletului și spiritului. A învățat, însă, destul de târziu să se depărteze de oamenii toxici
„Am strâns în mine tot ce a fost toxic și am avut repercusiuni. Încă mai am, însă, de când m-am mutat la țară, sunt mai liniștită. Nici nu m-am gândit vreodată că o să fie așa de puțină lume în jurul meu. Mă refer la oamenii sinceri din jurul meu, că roiesc și dintre ceilalți…
De deșteptat, nu pot spune că m-am deșteptat, doar m-am maturizat și am început să mai arunc din vălurile care mi-au acoperit ochii multă vreme. Acum sunt mult mai bine. Am devenit poate puțin mai suspicioasă decât eram înainte. Eram foarte credulă și oricine putea profita de pe urma mea. Și nu mă refer doar material ci și sentimental. Mulți oameni care mi-au fost alături s-au supărat când și-au dat seama că m-am schimbat […]
Am avut de trecut un hop uriaș (artistei i s-a depistat o tumoră pe un rinichi, fiind necesară extirparea acestuia – n.red.) și a fost momentul în care am realizat ce puțini oameni erau lângă mine. Odată hopul depășit, am decis să fac curățenie’ generală. Acum sunt foarte liniștită și pentru asta Îi mulțumesc lui Dumnezeu. El știe ce-mi trebuie și-mi dă exact ce merit. Cred foarte tare în Dumnezeu. Nu sunt habotnică, însă cred cu tărie că El are grijă de mine. Dacă nu are grijă de mine înseamnă că nu merit”, declara Mirabela Dauer într-un interviu din anul 2019 pentru revista Avantaje.

În același interviu, artista spunea că este important ca orice femeie să se prioritizeze. Abia după ce ea reușește să fie bine cu ea, se poate ocupa cu simț de răspundere de copii, apoi de soț.
„Femeia n-ar trebui să uite că e cea mai importantă persoană din viața ei. După aceea, sunt copiii. Apoi soțul. Dacă ea face totul ca să-i fie bine, și celorlalți le va fi bine, de asemenea. Să-și facă toate bucuriile pe care și le poate permite. Să se iubească mult. Eu n-am făcut asta și regret. O spun cu tot sufletul„, a mai spus îndrăgita artistă.