Ponta: Oricui vrea să muncească în România, Băsescu îi dă în cap, îi face dosar sau îl înjură

Preşedintele Traian Băsescu "dă în cap, face dosar sau înjură" pe oricine vrea să muncească în România, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta subliniid că scopul USL este de a scăpa ţara de "regimul Băsescu" până în 2014.
Iulian Tudor
30 aug. 2013, 10:04
Ponta: Oricui vrea să muncească în România, Băsescu îi dă în cap, îi face dosar sau îl înjură

„Din punct de vedre politic, avem acelaşi necaz pe care l-am avut în ultimii nouă ani, şi anume oricine vrea să muncească în România, apare domnul Băsecu şi îi dă în cap sau îi face un dosar penal sau îl înjură pe la televizor. Cred că am rezistat bine până acum şi o să rezistăm şi mai bine de acum încolo”, a spus Ponta, îm deschiderea şedinţei BPN al PSD, scrie Mediafax.

El a arătat că scopul politic pentru care a fost format USL este acela de a reuşi până anul viitor se scape România de tot ce înseamnă „regimul Băsescu”, nu doar de Traian Băsescu.

„Cred că am făcut paşi importanţi. Mai sunt de făcut. Ca orice regim anti-naţional, ca orice regim care a distrus România, nu e chiar aşa uşor cum credeam. Nu a fost suficient un vot, e vorba de o acţiune pe termen lung, însă sunt absolut convins că împreună cu ceilalţi colegi din USL vom reuşi”, a spus Ponta.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Cum ajunge echipa lui Curelea la baraj şi scenariul utopic în care se califică direct la Euro! România U21, misiune imposibilă
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Termenul pe care mulți proprietari îl uită. Ce se întâmplă dacă nu ai plătit a doua rată a impozitului local până pe 30 septembrie
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte