FCSB are un nou antrenor. Cu cine a bătut palma Gigi Becali: „A semnat pe 1 an, dăm drumul la treabă”

FCSB și-a rezolvat situația de pe banca tehnică înaintea meciurilor decisive pentru calificarea în cupele europene. Patronul formației roș-albastre, Gigi Becali, a anunțat că a ajuns la un acord cu Marius Baciu, care va prelua funcția de antrenor principal al echipei.
Filip Stan
18 mai 2026, 22:01
FCSB are un nou antrenor. Cu cine a bătut palma Gigi Becali: „A semnat pe 1 an, dăm drumul la treabă”

În vârstă de 51 de ani, Marius Baciu a semnat contractul cu FCSB luni, iar înțelegerea este valabilă până la finalul sezonului 2026/2027. Noul tehnician urmează să conducă primul antrenament chiar marți dimineață.

Mutarea vine după despărțirea de Mirel Rădoi, care a acceptat oferta formației turce Gaziantep FK. În perioada de tranziție, interimatul a fost asigurat de Lucian Filip, însă regulamentul Federației Române de Fotbal îi permitea să ocupe această funcție doar până la data de 21 mai.

Vezi și Sorana Cîrstea, la cea mai bună clasare din carieră în ierarhia WTA. Ce şanse are pentru participarea la Turneul Campioanelor

Potrivit ProSport, Gigi Becali a discutat și cu Elias Charalambous pentru o posibilă revenire la FCSB, însă tehnicianul cipriot a refuzat propunerea.

„L-am pus acum o oră. A semnat băiatul pe 1 an. Mâine dimineață se prezintă la antrenament și dăm drumul la treabă”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.

Pentru Marius Baciu, revenirea la FCSB înseamnă și întoarcerea în antrenorat după o pauză de trei ani, perioadă în care a activat ca analist TV.

În ultimii ani, fostul internațional român a pregătit mai multe echipe din zona Golfului, printre care Al-Nahdah, Al-Arabi și Al-Taadom. De-a lungul carierei de antrenor, Baciu a mai trecut și pe la Voința Sibiu, Unirea Alba Iulia, Poli Iași, FCM Bacău, Academica Clinceni, Concordia Chiajna, Juventus București și Turris Turnu Măgurele.

Noul antrenor al FCSB va debuta oficial într-un moment de maximă presiune pentru clubul bucureștean. Primul adversar din semifinala barajului pentru cupele europene va fi FC Botoșani pe 24 mai, de la ora 20:30.

În cazul unei victorii, FCSB va întâlni Dinamo București, ocupanta locului 4 din play-off, într-o confruntare decisivă pentru calificarea în competițiile europene.

Legătură importantă cu Steaua anilor ’90

Ca jucător, Marius Baciu are o legătură puternică cu Steaua. Fostul fundaș a evoluat pentru Steaua în perioada 1996–2002, bifând 140 de meciuri și opt goluri pentru formația bucureșteană.

În acea perioadă, Baciu a purtat și banderola de căpitan și a câștigat trei titluri de campion al României, în 1997, 1998 și 2001, precum și Cupa României în 1999. Revenirea sa pe banca tehnică a FCSB vine într-un moment în care clubul încearcă să salveze sezonul prin calificarea în cupele europene.

Citește și De ce a angajat-o Lidl pe marea campioană de 56 de ani. Fosta sportivă are o avere de peste 140 de milioane de euro

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT