Pe Lună ar exista o sursă misterioasă de apă, indică o nouă descoperire

Cercetătorii americani au descoperit urme de apă "magmatică" pe Lună, în mineralele colectate de pe satelitul natural al Pământului, potrivit unui studiu publicat recent în revista Science.
Cristina Dinu
31 aug. 2013, 11:37
Pe Lună ar exista o sursă misterioasă de apă, indică o nouă descoperire

Prezenţa acestor urme de „apă magmatică” – lichid din interiorul satelitului natural al Terrei – sugerează existenţa unui zăcământ bine ascuns sub suprafaţa Lunii, spun autorii acestui studiu, potrivit Mediafax.

Aceasta este pentru prima dată când acest tip de apă este descoperit, fapt care s-a întâmplat cu ajutorul instrumentului de cartografiere minerală al NASA Moon Mineralogy Mapper, instalat la bordul sondei Chandrayaan-1, lansată pe orbită în octombrie 2008.

Descoperirea confirmă rezultatele unor analize recente ale unor eşantioane de rocă colectate şi aduse pe Terra în timpul misiunilor din programul Apollo, în anii 1960.

„Acum că am stabilit că această apă provine probabil din interiorul Lunii, putem începe să o comparăm cu alte caracteristici de la suprafaţa satelitului”, a explicat principalul autor al acestui studiu, Rachel Klima, de la laboratorul de fizică aplicată al Universităţii Johns Hopkins (Maryland, SUA).

Timp de zeci de ani, cercetătorii au crezut că rocile prelevate de pe Lună erau seci şi că urmele de apă depistate în ele erau rezultatul unei contaminări cu surse terestre.

„Această apă magmatică internă ne oferă şi indicii privind activităţile vulcanice de pe Lună şi despre compoziţia internă a acesteia”, a mai spus Rachel Klima. „Acest lucru ne ajută să abordăm anumite chestiuni privind modul în care Luna s-a format şi modul în care procesele magmatice au evoluat atunci când aceasta s-a răcit”, a precizat cercetătoarea.

Astronomii vor putea să verifice acum observaţiile despre „faţa ascunsă a Lunii”, care se află departe de locurile unde navetele Apollo s-au plasat în urmă cu patru decenii.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
„L-ar vota românii peste 20 de ani pe marele campion David Popovici președinte al României?”. Profeția uluitoare a lui Mitică Dragomir
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
Când poți pierde terenul moștenit. Situațiile în care legea îți poate crea probleme dacă nu faci demersurile la timp
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
Patru zodii dau lovitura până la final de iulie 2026. Norocul este de partea lor la mijlocul verii!
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România