Legea salarizării schimbă plata orelor suplimentare. Sporuri mai mari pentru bugetarii care lucreză peste program, în weekend sau de sărbători legale

Legea salarizării 2026. Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, în zilele de sărbători legale și repaus săptămânal va fi compensată prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
Bianca Bocioacă
25 mai 2026, 19:47
Legea salarizării schimbă plata orelor suplimentare. Sporuri mai mari pentru bugetarii care lucreză peste program, în weekend sau de sărbători legale

În anumite condiții, angajații de la stat vor primi sporuri dacă lucrează în afara programului obișnuit de muncă, prevede proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, publicat luni în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Munca prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia, dar în anumite condiții cu spor plătit, prevede proiectul Legii salarizării.

Potrivit documentului, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul de 60 de zile, prevăzută la alineatul 1, munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se va plăti în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcțe/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.

„Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.

În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se plăteşte în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate”, se menţionează în proiect.

Citește și: Legea salarizării 2026, PROIECTUL oficial: Guvernul elimină 87 de sporuri şi schimbă radical grilele. Sindicatele ameninţă cu proteste ample după diminuarea fondului de salarii cu 10%

Alineatul 3 al articolului 18 din proiectul de lege se arată că „în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se plăteşte în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate”.

Potrivit proiectului, plata muncii se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de către șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 360 de ore anual.

„În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii”, notează sursa citată.

În plus, la locuril de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă prin legi speciale, sub opt ore pe zi, depășirea programului de lucru se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.

Prevederile aericolului care fac referire la sporul pentru munca suplimentară evidențiază faptul că acestea nu se aplică persoanelor salarizate prin plata cu ora, prin cumul de funcții în cadrul aceleiași instituții sau autorității publice sau persoanelor angajate cu timp parțial. De asemenea, sporul pentru munca suplimentară nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor prevăzută în proiectul de lege la articolul 21, alineatul 2.

Citește și: Legea salarizării 2026. Se taie indemnizaţia de hrană, sporurile intră „la dietă”. Ce spun ministrul Muncii şi premierul Bolojan

În ceea ce priveşte sporul acordat pentru munca de noapte, actul normativ menţionează că personalul care, potrivit programului normal de lucru, îşi desfăşoară activitatea între orele 22:00 – 6:00 beneficiază, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin trei ore de noapte din timpul normal de lucru.

Ca şi în cazul sporului pentru munca suplimentară, la sporul de noapte nu se ia în calcul determinarea limitei sporurilor prevăzută în document.

Legea va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2027.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un avion a rămas blocat sub podul din Otopeni. Totul a fost filmat
Fanatik.ro
S-au terminat banii! Cutremur în SuperLigă: două cluburi sunt pe marginea prăpastiei după ce au rămas fără finanțare: „Situația este disperată”
Capital.ro
Două camere încălzite la fel, dar cu temperaturi diferite. Ce a făcut diferența
Playtech.ro
Cât poate câștiga un român ca șofer de TIR în Spania. De ce unii renunţă în ciuda sumei destul de mari
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Vlad Bălțățeanu este audiat vineri de procurori. Principalul suspect în cazul Valentinei este cercetat pentru omor calificat
iamsport.ro
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
MediaFlux
Horoscop 9 octombrie 2026. Vinerea marilor surprize! Patru zodii pot avea noroc la bani, iar o veste schimbă planurile de weekend
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte